Spitalul Judeţean Sibiu: De la începutul pandemiei, 570 de pacienţi au fost internaţi pe ATI Covid, iar 397 au decedat / La ATI ajung pacienţii în stare foarte gravă / Sedarea se face doar la pacienţii agitaţi pentru ca aceştia să nu-şi inducă leziuni

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă

Spitalul Judeţean Sibiu a transmis, luni, că, de la debutul pandemiei, 570 de pacienţi au fost internaţi pe ATI Covid, iar 397 au decedat. Unitatea precizează că la ATI ajung pacienţii în stare foarte gravă, iar 152 s-au reîntors pe secţii. Specialiştii unităţii precizează că sedarea se face doar la pacienţii agitaţi, pentru ca aceştia să nu-şi inducă leziuni, iar legarea de pat se practică doar până la instalarea efectelor sedativelor.

Spitalul Judeţean Sibiu a transmis, luni, precizări, după ce un fost angajat a acuzat că pacienţii din Secţia ATI Covid sunt sedaţi şi legaţi de pat, ceea ce le-ar adduce decesul.

Precizările SCJU Sibiu:

  • activitatea zonei roşii ATI este organizată după proceduri stricte cu privire la alocarea de personal şi conduita terapeutică, care este stabilită de către medici;
  • acuzaţiile prin care se afirmă că decesele unor pacienţi au fost cauzate de  deficienţe terapeutice trebuie dovedite prin probe şi analizate de către persoanele care înţeleg procedurile medicale  de specialitate şi nu prin prisma unor sesizări anonime;
  • conducerea SCJU Sibiu s-a autosesizat şi va demara o anchetă cu privire la activitatea secţiei ATI-Covid, pentru a identifica şi remedia eventualele probleme;
  • de la începutul pandemiei, până în prezent (08.03.2021) în cadrul secţiei ATI Covid au fost internaţi 570 de pacienţi dintre care 152 au fost transferaţi înapoi pe secţia de provenienţă cu o evoluţie favorabilă a stării de sănătate (secţia ATI nu face o externări), 397 au decedat iar 21 sunt internaţi în prezent. Subliniem că în secţia ATI ajung pacienţii în stare foarte gravă, care necesită suport respirator;
  • procedurile şi protocoalele privind gestionarea pandemiei sunt într-o continuă dinamică şi sunt adaptate permanent pentru a corespunde cât mai bine specificului dintr-un moment sau altul şi a asigura cele mai bune condiţii de internare şi tratament pentru pacienţi.

”Personalul din cadrul secţiei ATI duce permanent o luptă contra-cronometru în cursa de salvare a cât mai multe vieţi omeneşti. Din păcate, acest lucru nu a fost mereu posibil. Mulţi pacienţi, cu forme foarte grave, ajunşi în ATI, nu au putut fi salvaţi, deşi medicii au făcut tot ceea ce este omeneşte posibil. Îi asigurăm pe cetăţenii judeţului că personalul medical din toate secţiile implicate în gestionarea pandemiei precum şi personalul întregului spital îşi respectă meseria şi  este dedicat tratării cu profesionalism a tuturor pacienţilor. Subliniem că generalizarea acuzaţiilor formulate aduce atingere prestigiului personal si profesional al celor implicaţi în activitatea zilnică din cadrul secţie ATI –Covid unde se duce o luptă permanentă pentru viaţă.  Ne dorim ca, în urma cercetărilor care vor fi realizate la nivelul spitalului şi organelor abilitate, opinia publică să cunoască adevărul”, a transmis unitatea, într-un comunicat de presă.

La rândul său, medicul Mihai Sava, şeful Secţiei ATI, a transmis precizări cu privire la procedurile medicale din Secţia ATI Covid.

Prezentăm integral precizările medicului:

1. Contenţia mecanică (legarea de pat) a pacienţilor se practică în toate secţiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienţii agitaţi până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creşterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacţii adverse ameninţătoare de viaţă. Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilaţiei mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate în presă evidenţiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situaţii chiar dacă acesta nu a fost contenţionat mecanic. Contenţia se realizează cu centuri de contemţie, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură.

2. Secţiei ATI Covid îi sunt alocaţi un medic specialist sau primar ATI, un medic rezident an mare (an IV-V) şi doi medici rezidenţi an mic (an I-III) pe perioada turei de dimineaţă. Pe perioada gărzii pacienţii sunt supravegheaţi de către medicul de gardă specialist sau primar, un medic rezident an mare şi doi medici rezidenţi an mic.

3. Medicii alocaţi zonei roşii intră în aceasta de două ori în decursul turei de dimineaţă (de 7 ore) cu o pauză de odihnă între cele două intervenţii. În timpul acestor intervenţii sunt consultaţi pacienţii, se stabileşte conduita terapeutică şi se realizează tehnicile medicale care trebuiesc realizate de către un medic. Pe perioada gărzii medicii intră în zona roşie la fiecare internare care se face şi de câte ori este nevoie dacă starea pacienţilor o necesită.

4. Permanent în zona roşie se găsesc asistente şi infirmiere acestea putând solicita un medic în orice moment. Comunicarea între zona roşie şi zona verde se face prin intermediul telefonului mobil al secţiei cu care se pot transmite şi fotografii ale constantelor măsurate de monitoare, aparate de ventilaţie mecanică, rezultate de laborator şi investigaţii imagistice.

5. Acuzaţiile prin care se afirmă că decesele unor pacienţi s-au datorat deficienţelor terapeutice, trebuie dovedite prin probe şi analizate de către persoanele care înţeleg procedurile medicale  de specialitate şi nu prin prisma unor sesizări anonime.

 6. Sedarea în terapie intensivă se face doar la pacienţii agitaţi pentru ca aceştia să nu-şi inducă leziuni proprii. De asemenea sedarea are rol anxiolitic la această grupă de pacienţi supuşi unui stres psihic foarte mare. Sedarea se face cu doze cât mai mici, titrate, specifice fiecărui pacient, de medicaţie sedativă astfel ca acestea să nu inducă reacţii adverse severe. La pacienţii cu intubaţie orotraheală (IOT) sunt necesare nivele de sedare mult mai profunde pentru ca aceştia să poată tolera tehnicile de ventilaţie mecanică.

7. Toţi pacienţii din zona roşie, care nu sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic deţin telefon mobil propriu cu care pot comunica cu aparţinătorii, cu toate că aceste telefoane, prin câmpul electromagnetic, pot interacţiona cu aparatura medicală şi sunt interzise. S-a decis această măsură din empatie pentru pacienţi şi familia acestora. Pacienţii intubaţi şi ventilaţi mecanic sunt în imposibilitatea de a vorbi, posesia unui telefon mobil fiind inutilă. Pentru toţi aparţinătorii pacienţilor sunt oferite informaţii pe linia de telefonie fixă între orele 13-14 şi 19-20 fie de către medicii alocaţi zonei roşii Covid, fie de către medicii de gardă.

Știri similare

Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara va avea primul aparat PET-CT dintr-o unitate sanitară de stat din vestul României/ Acesta permite creşterea acurateţii în diagnosticarea pacienţilor cu tumori

Exclusiv

Ministerul Sănătăţii a alocat fondurile necesare achiziţionării primului aparat PET-CT dintr-o unitate din sistemul public de sănătate din zona de vest a ţării. Valoarea investiţiei este de 13.138.000 de lei, 90 la sută din fonduri fiind alocate de Ministerul Sănătăţii, iar 10 la sută de la bugetul local al Primăriei Timişoara. Aparatul permite diagnosticarea, stadializarea şi monitorizarea pacienţilor cu diferite forme de cancer. ...

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Constanţa: 18 centre de vaccinare vor fi amenajate în 16 localităţi

Constanţa: 18 centre de vaccinare vor fi amenajate în 16 localităţi

Exclusiv

Optsprezece centre de vaccinare vor fi amenajate în şaisprezece localităţi din judeţul Constanţa, urmând ca în municipiul reşedinţă de judeţ şi în Cernavodă să fie câte două, iar în rest câte un singur centru....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iaşi: Protest al susţinătorilor autostrăzii, în timpul manifestărilor de Ziua Unirii/ ”Opriţi şpăgile şi corupţia. Avem nevoie de A8” şi ”PSD + PNL = 13 ani de SF-uri mincinoase”, scrie pe bannerele manifestanţilor – FOTO

Câteva zeci de ieşeni protestează la Iaşi, având bannere şi pancarte cu mesaje pro-autostradă, acţiunea desfăşurându-se în Piaţa Unirii, unde au avut loc manifestările oficiale dedicate Unirii Principatelor Române. Acţiunea a fost iniţiată de către asociaţia ”Împreună pentru A8”, care militează pentru construcţia autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş. ...

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iohannis: Nu aş vorbi despre un eşec al examenelor. Rezultatele au fost bune, singurul eşec a fost la titularizare; aştept explicaţii de la ministrul Educaţiei/ Toată lumea să îşi facă treaba şi să începem şi şcoala şi anul universitar în format fizic

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că, în opinia sa, nu se poate vorbi despre un "eşec" al examenelor susţinute de elevi în acest an. "Rezultatele au fost bune, singurul eşec a fost la titularizare. Probabil are nişte explicaţii pe care le aştept şi eu cu mare interes de la ministrul Educaţiei", menţionează el. Iohannis adaugă însă că şcoala online este o soluţie doar pentru perioade scurte şi că speră ca şcoala şi anul universitar să înceapă în forma fizic şi să se termine tot aşa. "Dacă totuşi apare valul 4 mai intens, atunci se vor lua măsuri, aşa cum s-au luat şi anul trecut", punctează el....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul de coordonare a vaccinării prezintă diferenţa dintre un plămân sănătos şi unul afectat de COVID, cu saturaţie de 72%, la un pacient de 23 de ani: Tot mai mulţi tineri au ajuns să fie internaţi la terapie intensivă

Comitetul de coordonare a vaccinării prezintă, miercuri seară, diferenţa dintre un plămân sănătos şi unul afectat de COVID, cu saturaţie de 72%, la un pacient de 23 de ani. ”COVID-19 nu ţine cont de vârstă şi tot mai mulţi tineri au ajuns să fie internaţi la terapie intensivă”, au transmis specialiştii. ...

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Revocarea lui Vlad Voiculescu – Năsui: Este de neînchipuit cât de greu e să faci reformă în acest stat. Vlad Voiculescu a încercat să facă acest lucru şi, din păcate, s-a văzut în scurtă vreme înlăturat

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a scris miercuri într-o postare pe Facebook că „este de neînchipuit cât de greu e să faci reformă în acest stat”, dar Vlad Voiculescu a încercat să facă acest lucru şi, din păcate, s-a văzut în scurtă vreme înlăturat. Acesta a mai scris că transparentizarea punctelor de vaccinare şi concursurile ”pe bune” pentru CNAS au dus la demiterea lui Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan: Ca să fie foarte clar, Gabriela Firea este sursa frigului din apartamentele dumneavoastră. Despre ce vom putea noi îmbunătăţi, putem fi punctual şi în timp evaluaţi de bucureşteni/ Nu am promis miracole, ci administraţie onestă şi eficientă

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că actuala administraţie va putea fi evaluată "punctual şi în timp" în ceea ce priveşte îmbunătăţirile aduse după "dezastrul" făcut de fostul edil, Gabriela Firea, şi că va face tot ce este posibil pentru a rezolva problema termoficării. "Ca să fie foarte clar, Gabriela Firea este sursa frigului din apartamentele dumneavoastră. (...) Nu am promis miracole, ci administraţie onestă şi eficientă", afirmă Dan....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan: Trăim incertitudinea că această epidemie se va încheia în curând. Ne vedem din ce în ce mai slabi în faţa restricţiilor care ne-au schimbat viaţa

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, susţine în Pastorala de Crăciun, că acest an a tulburat profund viaţa întregii lumi şi că dincolo de teamă şi confuzie, trăim incertitudinea că epidemia se va încheia în curând. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bode a anunţat că se discută de renunţarea la purtarea măştii în centrele de fitness şi în bazinele de înot de la 1 iunie

Bode a anunţat că se discută de renunţarea la purtarea măştii în centrele de fitness şi în bazinele de înot de la 1 iunie

Exclusiv

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat că autorităţile discută despre renunţarea la purtarea măştii după 1 iunie şi la centrele de fitness, şi la bazinele de înot, menţionând că, aşa cum restricţiile au fost introduse gradual, în acelaşi mod vor apărea şi relaxările. Bode a transmis că numărul de cazuri de COVID-19 a scăzut la 1300 în ultimele 24 de ore, iar numărul de persoane vaccinate a ajuns la 2,2 milioane. ...

Vizualizări: 457, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă: Ne dorim o accelerare a etapelor de vaccinare având în vedere faptul că am început mai devreme decât preconizam / După 15 ianuarie vom începe vaccinarea persoanelor din etapa a doua

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, anunţă că autorităţile şi-au propus o accelerare a campaniei de vaccinare, având în vedere că aceasta a debutat înaintea termenului estimat în luna decembrie. Gheorghiţă anunţă că după 15 ianuarie se intră în etapa a doua a vaccinării, iar săptămâna viitoare va fi făcută publică lista cu bolile cronice care se pretează vaccinării. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, în cea mai mare parte a ţării, până miercuri seară / Cantităţile de apă pot depăşi 50 de litri pe metrul pătrat / Prognoză specială pentru Bucureşti

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, în cea mai amre parte a zonelor ţării, până miercuri seară. Cantităţile de apă pot depăşi 50 de litri pe metrul pătrat. De asemenea, meteorologii anunţă vreme rece în Bucureşti. ...

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul de coordonare a vaccinării: A început administrarea vaccinului Moderna la nivel naţional/ Persoanele programate pentru doza I în perioada 4-16 februarie vor primi acest ser şi vor face rapelul la 28 de zile

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că joi a început administrarea vaccinului Moderna la nivel naţional, iar persoanele programate să primească prima doză până în 16 februarie vor fi imunizate cu acest tip de ser şi vor face rapelul la 28 de zile....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis relaxarea măsurilor anti-COVID – Masca de protecţie rămâne obligatorie în zonele aglomerate din spaţii deschise, dar şi în apropierea unităţilor de învăţământ – DOCUMENT

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis, luni, relaxarea măsurilor anti-COVID, în acord cu Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă. Masca de protecţie rămâne obligatorie în zonele aglomerate din spaţii deschise, dar şi în apropierea unităţilor de învăţământ. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă