Grup de 21 de persoane, depistat în Parcul Naţional Piatra Craiului, deşi regulamentul zonei prevede grupuri de maxim cinci persoane

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grup de 21 de persoane, depistat în Parcul Naţional Piatra Craiului, deşi regulamentul zonei prevede grupuri de maxim cinci persoane

Un grup de 21 de persoane a fost depistat, sâmbătă, în Parcul Naţional Piatra Craiului, deşi regulamentul zonei prevede grupuri de maxim cinci persoane. Ghizii au fost sancţionaţi cu amendă.

”Astăzi am avut în teren o echipă formată în comun cu Jandarmeria Montană Zărneşti, pentru verificarea respectării regulamentului parcului privind parcurgerea traseelor nemarcate (2 prevederi principale – obţinerea unui acord pe email şi respectarea numărului de 5 persoane în grup, inclusiv ghidul).  În zona Brâului de Mijloc, a fost întâlnit un grup de 21 de persoane!! cu 2 ghizi, precum şi un grup de 8 persoane cu un ghid. Ghizii au fost sancţionaţi cu amendă, restul persoanelor cu avertisment”, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Parcului Naţional Piatra Craiului.

Potrivit acestora, o persoană din cel de-al doilea grup s-a şi accidentat.

”Chiar din cel de-al doilea grup a făcut parte şi o persoană care, din păcate, s-a accidentat astăzi, care a fost evacuată cu elicopterul de către colegii de la Salvamont Zărneşti.

Evacuarea s-a făcut foarte rapid şi datorită informaţiilor furnizate de jandarmul montan prezent la faţa locului, care a transmis locaţia exactă precum şi condiţiile privind posibilitatea intervenţiei cu elicopterul”, au mai transmis oficialii zonei.

Potrivit acestora, mărimea grupului din regulamentul parcului a fost discutată şi agreată cu asociaţiile montane şi cele ale ghizilor, astfel încât impactul asupra habitatelor din zona cea mai sensibilă a parcului să fie minim şi să fie asigurată cât mai bine şi siguranţă turiştilor din grup.

Știri similare

Copiii victimelor din motive etnice ale regimurilor 1940 – 1945 primesc indemnizaţie lunară de 175 de lei, proiect adoptat, decizional, de Camera Deputaţilor

Copiii victimelor din motive etnice ale regimurilor 1940 – 1945 primesc indemnizaţie lunară de 175 de lei, proiect adoptat, decizional, de Camera Deputaţilor

Exclusiv

Deputaţii au adoptat miercuri, decizional, proiectul de lege pentru completarea ordonanţei Guvernului 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Specialişti, despre valul 3 – Beatrice Mahler: Formele pe care le avem în spital sunt severe şi media de vârstă la pacienţi este mult mai mică / Virgil Musta: Spitalele nu vor face faţă dacă numărul de cazuri este foarte mare

Specialiştii din sănătate avertizează că noile tulpini de coronavirus, pe lângă faptul că sunt mai contagioase, duc şi la forme mai severe de boală, lucru care se vede în dinamica internărilor în spital. Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, afirmă că în fiecare noapte trebuie suplimenate locurile, iar media de vârstă a pacienţilor internaţi este mult mai mică decât anul trecut. La rândul său, medicul Virgil Musta de la Timişoara a afirmat că bătălia nu se câştigă în spital, ci în colectivitate, unde trebuie respectate regulile sanitare în continuare. ”Spitalele nu vor face faţă dacă numărul de cazuri este foarte mare”, afirmă Virgil Musta. ...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ritm scăzut al lucrărilor pe centura de sud a municipiului Timişoara, în pofida avertizărilor ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, privind rezilierea contractului – FOTO

Ritm scăzut al lucrărilor pe centura de sud a municipiului Timişoara, în pofida avertizărilor ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, privind rezilierea contractului – FOTO

Exclusiv

Constructorul de pe şantierul centurii ocolitoare de sud a municipiului Timişoara, Tirrena Scavi, continuă lucrările la acest obiectiv de investiţii într-un ritm scăzut. Nici 5 la sută nu au avansat lucrările, comparativ cu luna mai a acestui an, asta în pofida avertizărilor ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, privind rezilierea contractului....

Vizualizări: 274, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Botoşani: Angajaţii Consiliului Judeţean şi reprezentanţii mai multor instituţii au participat la o acţiune de împădurire la solicitarea maicilor de la Mănăstirea Agafton – FOTO

Botoşani: Angajaţii Consiliului Judeţean şi reprezentanţii mai multor instituţii au participat la o acţiune de împădurire la solicitarea maicilor de la Mănăstirea Agafton – FOTO

Exclusiv

Consiliul Judeţean, Direcţia Silvică, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, Garda Forestieră şi Consiliul Judeţean al Elevilor au răspuns pozitiv la solicitarea maicilor de la Mănăstirea Agafton de a împăduri un versant afectat de alunecări de teren şi care pune în pericol căsuţele de patrimoniu din curtea lăcaşului de cult. Astfel, sâmbătă, angajaţi ai Consiliului Judeţean Botoşani şi reprezentanţi ai celorlalte instituţii implicate au plantat cei 300 de puieţi puşi la dispoziţie de Direcţia Silvică din pepinierele proprii, dar şi de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu şi Garda Forestieră....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 3.825 cazuri de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore / 120 de pacienţi au decedat / Numărul pacienţilor de la ATI se apropie de 1.400 / Capitala are o incidenţă de 7,06, iar Ilfov la 8,51 la mie

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni alte 3.825 cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 120 de pacienţi au decedat, iar 1.398 sunt internaţi la ATI. Capitala a ajuns la o incidenţă de 7,06, iar judeţul Ilfov la 8,51 la mie....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat carantina de 72 de ore de la Timişoara, din luna martie/ Instanţa a respins recursul făcut de Raed Arafat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat carantina de 72 de ore de la Timişoara, din luna martie/ Instanţa a respins recursul făcut de Raed Arafat

Exclusiv

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de secretarul de stat din cadrul Ministerului de Interne Raed Arafat la decizia Curţii de Apel Bucureşti care declarase ilegal ordinul de prelungire cu 72 de ore a carantinei pentru Timişoara, în 22 martie. Decizia instanţei nu mai afectează Timişoara, care nu se mai află în carantină....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Timişoara: Petrecere privată oprită de poliţişti, după ce un tânăr a anunţat, la numărul de urgenţe 112, că este sechestat. Au fost date amenzi de peste 27.000 de lei

Timişoara: Petrecere privată oprită de poliţişti, după ce un tânăr a anunţat, la numărul de urgenţe 112, că este sechestat. Au fost date amenzi de peste 27.000 de lei

Exclusiv

O petrecere privată a fost oprită de poliţişti, duminică, după ce un tânăr de 17 ani a sunat la numărul de urgenţe 112 şi a anunţat că este sechestat de trei persoane, într-un bar din Timişoara. Poliţiştii au dat amenzi de peste 27.000 de lei şi au întocmit două dosare penale....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cluj: Noi restricţii în comuna Mărgău, unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a ajuns la 12,39 la mia de locuitori – sunt interzise deplasările după ora 20.00, magazinele rămân deschise până la ora 18.00, iar sălile de sport se închid

Autorităţile din judeţul Cluj au luat noi măsuri de restricţii pentru comuna Mărgău, unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a urcat la 12,39 la mia de locuitori. Astfel, este interzisă circulaţia persoanelor între orele 20.00 şi 5.00, cu unele excepţii, magazinele pot funcţiona între orele 5.00 şi 18.00 şi se suspendă activitatea sălilor de sport sau fitness....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 156 de cazuri noi de COVID-19 şi 3 decese, raportate în ultimele 24 de ore/ Nu au fost raportate decese înregistrate anterior/ La ATI sunt 56 de pacienţi cu COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, 156 de cazuri noi de COVID-19, fiind a cincea zi consecutivă când se raportează peste 100 de infectări, şi 3 decese, înregistrate în ultimele 24 de ore. Nu au fost raportate decese anterioare. La ATI sunt internaţi 56 de pacienţi cu COVID-19....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă: Peste 90.000 de persoane programate la vaccinare pentru luna ianuarie, dar programările continuă/ Pentru toată luna ianuarie, inclusiv tranşa din decembrie, vorbim de circa 750.000 de doze, suficient pentru a acoperi prima etapă

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, duminică seara, că pentru luna ianuarie sunt făcute deja peste 90.000 de programări pentru vaccinare, dar acestea continuă. "Pentru toată luna ianuarie, inclusiv tranşa din decembrie, vorbim de circa 750.000 de doze, deci practic acest număr de doze este suficient pentru a acoperi prima etapă", a spus el. Medicul a menţionat că, în cele 900 de centre de vaccinare, capacitatea ar putea să atingă 140.000 de persoane în fiecare zi, însă pentru a se putea vaccina atâtea persoane ar trebui să fie disponibile dozele de vaccin....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primăria Capitalei propune înfiinţarea unui centru de vaccinare drive thru, cu patru puncte de vaccinare, în Piaţa Constituţiei / 240 de locuri de parcare ar urma să fie desfiinţate temporar / Vaccinarea, fără programare, direct din maşină

Primarul general Nicuşor Dan propune, în şedinţa Consiliului General din 27 aprilie, înfiinţarea unui centru de vaccinare drive thru, cu patru puncte de vaccinare, în Piaţa Constituţiei. Pentru organizarea centrului, 240 de locuri de parcare ar urma să fie desfiinţate temporar. Vaccinarea se va face de către personal specializat, direct din maşină, fără programare prealabilă în platformă....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă