Femeia care a lucrat 20 de ani ca psiholog la Spitalul Judeţean Târgovişte, în baza unor documente falsificate, trimisă în judecată

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Femeia care a lucrat 20 de ani ca psiholog la Spitalul Judeţean Târgovişte, în baza unor documente falsificate, trimisă în judecată

Femeia care a lucrat timp de 20 de ani ca psiholog la Spitalul Judeţean Târgovişte, în baza unor documente falsificate, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului General pentru înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, vineri, că procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a PICCJ au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unei inculpate, pentru săvârşirea infracţiunii continue de înşelăciune (parte vătămată Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte) şi a infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

„În fapt, inculpata ar fi indus şi menţinut în eroare Spitalul de Specialitate „Mănăstirea Dealu”, reorganizat începând cu data de 01.02.2011 în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, cu ocazia încheierii unui contract individual de muncă în funcţia de psiholog cu normă întreagă, dar şi pe parcursul derulării lui cu ocazia încheierii unui număr de 18 acte adiţionale (din 2008 până în 2018). Din cercetările efectuate rezultă că inculpata ar fi depus la dosarul de angajare documente de studii falsificate, respectiv: adeverinţa eliberată de Universitatea „Hyperion” – Facultatea de Psihologie şi Sociologie Bucureşti, potrivit căreia este absolventă şi licenţiată a acestei facultăţi, atestat de liberă practică având antetul Colegiului Psihologilor din România, dar şi atestat de liberă practică eliberat de D.S.P.Dâmboviţa în baza diplomei de licenţă falsificată, aparent eliberată de Universitatea „Hyperion””, au arătat procurorii.

Actele adiţionale la contractul de muncă au produs efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, instituţia angajatoare fiind prejudiciată cu 367.990 de lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate doar pentru perioada 2011-2019 lei (de la Secţia de psihiatrie şi de la comisia de expertiză medico-legală).

„În perioada 1999-2019, a exercitat fără drept profesia de psiholog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte – Secţia Psihiatrie ca urmare a încheierii contractului individual de muncă cu Spitalul de Specialitate „Mănăstirea Dealu”, reorganizat începând cu data de 01.02.2011, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, în funcţia de psiholog cu normă întreagă, în cadrul comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică, dar şi în cadrul unei societăţi comerciale, fără a fi licenţiată în specializarea de psiholog/sociolog”, arată PICCJ.

Conform sursei citate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 din C.pen. privind concursul real de infracţiuni.

Prin rechizitoriu, s-a solicitat instanţei de judecată menţinerea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată faţă de inculpată şi a tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, respectiv menţinerea sechestrului asigurator asupra a două bunuri imobile aparţinând inculpatei, precum şi a măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare ale acesteia. Totodată, instanţa de judecată se va pronunţa cu privire la desfiinţarea actelor de studii şi atestare folosite de inculpată la comiterea faptelor.

În cursul efectuării urmăririi penale, procurorii au beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Târgovişte, pentru soluţionare.

Știri similare

ANM: O masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, avansează către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României/ Depunerile de praf vor fi observate la finalul săptămânii, la început în sud-vestul ţării

Exclusiv

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că o masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, avansează către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României. Depunerile de praf vor fi semnalate la sfârşitul săptămânii, în zonele şi intervalele cu ploaie, iniţial în sud-vestul ţării, apoi şi în rest....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de astăzi la 30% din capacitate

Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de astăzi la 30% din capacitate

Exclusiv

Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de luni la 30% din capacitate, după un program de la 5:00 la 21:00, în baza deciziei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a scăderii ratei de îmbolnăvire de COVID-19 sub 3 la mia de locuitori. Pe viitor, într-un scenariu când rata de incidenţă va fi de 1,5 la mia de locuitori, va fi permisă funcţionarea sălilor de spectacol şi a restaurantelor la o capacitate de 50% şi desfăşurarea evenimentelor în aer liber cu 300 de participanţi, a anunţat prefectul Capitalei Alin Stoica. Restricţiile de circulaţie pe timp de noapte se menţin....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Centrul infotrafic: Plouă torenţial pe A2 Bucureşti-Constanţa / Există pericol de acvaplanare

Centrul infotrafic: Plouă torenţial pe A2 Bucureşti-Constanţa / Există pericol de acvaplanare

Exclusiv

Centrul infotrafic al IGPR a anunţat luni că pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia este în condiţiile unui carosabil umed, cu acumulări de apă, iar pe tronsonul kilometric 88 - 212, între localităţile Vâlcelele (judeţul Călăraşi) şi Constanţa, plouă torenţial şi există pericol de acvaplanare....

Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 / Andreea Esca şi Văru Săndel au răspuns provocării coordonatorului CNCAV Valeriu Gheorghiţă – VIDEO

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 / Andreea Esca şi Văru Săndel au răspuns provocării coordonatorului CNCAV Valeriu Gheorghiţă – VIDEO

Exclusiv

Andreea Esca şi Văru Săndel au răspuns provocării lansate de coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19 Valeriu Gheorghiţă şi au explicat ce conţine pentru ei vaccinul. Jurnalista a precizat vineri că s-a vaccinat pentru că vrea să se încheie pandemia şi să poată merge apoi fără mască oriunde, la festivaluri, la petreceri, să se poată întâlni cu toţi prietenii şi cunoscuţii ei. Văru Săndel a explicat că pentru el vaccinarea înseamnă libertate şi bucuria de a îi putea îmbrăţişa pe cei dragi....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Meteorologii au actualizat prognoza şi anunţă cod portocaliu de vânt, viscol şi vizibilitate redusă în zonele montane / A fost emis şi un cod galben de vânt, ninsori viscolite şi polei pentru întreaga ţară / Avertizarea de răcire a vremii, prelungită

Meteorologii au actualizat, joi, prognoza pentru următoarele zile şi anunţă cod portocaliu de vânt, viscol şi vizibilitate redusă în zonele montane Rafalele vor depăşi 130 de kilometri la oră. În plus, a fost emis şi un cod galben de vânt, ninsori viscolite şi polei pentru întreaga ţară. De asemenea, avertizarea de răcire a vremii a intrat în vigoare la ora 12.00 şi a fost prelungită până luni. ...

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă afirmă că în etapa a treia a campaniei de vaccinare este luată în calcul înfiinţarea unor centre de tip drive thru

Valeriu Gheorghiţă afirmă că în etapa a treia a campaniei de vaccinare este luată în calcul înfiinţarea unor centre de tip drive thru

Exclusiv

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că în a treia etapă de vaccinare este luată în calcul înfiinţarea în marile oraşe a unor centre de vaccinare de tip drive thru, însă precizează că prioritatea o constituie punerea în funcţiune a unor centre mobile de vaccinare, unde să poată fi imunizate persoanele din mediul rural care nu au acces la centre fixe. ...

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Raed Arafat: Adeverinţa de vaccinare are o semnătură electronică, deci ea este verificabilă

Raed Arafat: Adeverinţa de vaccinare are o semnătură electronică, deci ea este verificabilă

Exclusiv

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, a explicat că adeverinţa de vaccinare are o semnătură electronică prin care se pot face verificări, dacă peroana care prezintă acest document într-adevăr s-a vaccinat împotriva COVID-19. Momentan, această adeverinţă este folosită în scop medical. ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 3.525 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore/Numărul total al deceselor a trecut de 17.000 / 1.101 de pacienţi la ATI

Grupul de Comunicare Strategică: 3.525 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore/Numărul total al deceselor a trecut de 17.000 / 1.101 de pacienţi la ATI

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 3.525 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore. Totodată, au fost raportate 66 de decese, bilanţul de la începutul pandemiei urcând la 17.035. În prezent, 1.101 de pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu: Educaţia nu îmbolnăveşte. Mie mi se pare foarte periculoasă ideea pe care începem să o inducem copiilor, mai ales celor de vârstă mică, 7, 8, 9 ani, cum că dacă merg la şcoală riscă să-şi îmbolnăvească părinţii, bunicii şi mai rău

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că nu poate explica de ce într-o şcoală dintr-o localitate cu rată mare de infectare elevii din clasele primare merg toţi la cursuri în acelaşi timp, iar cei din anii terminali de la gimnaziu şi liceu merg doar jumătate din clasă. El afirmă că decizia vine pe considerente sanitare şi că nu a fost susţinută de Ministerul Educaţiei. "Educaţia nu îmbolnăveşte. Mie mi se pare foarte periculoasă ideea pe care începem să o inducem copiilor, mai ales celor de vârstă mică, şapte, opt, nouă ani, cum că dacă merg la şcoală riscă să-şi îmbolnăvească părinţii, bunicii şi mai rău decât să-i îmbolnăvească. Acest lucru mă tem că lasă sechele”, susţine ministrul Educaţiei....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marş motorizat în mai multe oraşe din Moldova şi miting de protest faţă de lipsa finanţării autostrăzilor din regiune/ Organizatori: Lipsa unei finanţări predictibile, clare poate fi văzută ca o nouă amăgire pe care acest Guvern o livrează moldovenilor

Asociaţiile "Împreună pentru A8" şi "Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei" organizează, astăzi, un marş motorizat şi un miting de protest faţă de lipsa finanţării autostrăzilor din Moldova. Marşul, la care sunt aşteptaţi participanţi cu autoturisme, camioane şi motociclete, va porni din mai multe oraşe, între care Iaşi, Suceava, Piatra Neamţ, Botoşani, Bacău, Vaslui, în timp ce mitingul va avea loc la Cristeşti. "Lipsa unei finanţări predictibile, clare şi cu sursă precisă a acestor autostrăzi vitale poate fi văzută ca o nouă amăgire pe care acest Guvern o livrează moldovenilor", susţin organizatorii....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG 50/ 2021 referitoare la decontarea navetei elevilor

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG 50/ 2021 referitoare la decontarea navetei elevilor

Exclusiv

Avocatul Poporului a atacat, miercuri, la Curtea Constituţională OUG 50/ 2021 referitoare la decontarea navetei elevilor. Avocatul Poporului consideră că există motive de neconstituţionalitate extrinsecă, nefiind solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, dar şi de neconstituţionalitate intrinsecă, întrucât decontarea este condiţionată de existenţa unui serviciu public de transport în comun, lucru care nu poate fi garantat, dar şi de anumite limitări ale distanţelor şi sumelor. ...

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sindicatele lucrătorilor din penitenciare anunţă acţiuni de protest începând cu 8 februarie

Sindicatele lucrătorilor din penitenciare anunţă acţiuni de protest începând cu 8 februarie

Exclusiv

Federaţiile sindicale din Poliţia Penitenciară anunţă că organizează mitinguri de protest la sediul Ministerului Justiţiei şi la cele ale mai multor unităţi de detenţie, începând din 8 februarie. Nemulţumirile acestora sunt legate de condiţiile de lucru, de deficitul de personal, dar şi de statutul poliţiştilor de penitenciare. ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lista ţărilor considerate cu risc epidemiologic, actualizată – Bulgaria a intrat în zona roşie / Portugalia şi Tunisia au ieşit din zona roşie, fiind pe lista galbenă / Germania a intrat în zona galbenă – DOCUMENT

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, joi, lista ţărilor considerate cu risc epidemiologic. Cele mai importante modificări vizează intrarea Bulgariei pe lista roşie şi ieşirea, de pe aceeaşi listă, a Portugaliei şi Tunisiei. Germania a intrat, de asemenea, pe lista galbenă. ...

Vizualizări: 453, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Raed Arafat, despre vaccinările fictive: Asta înseamnă dosar penal şi chiar risc de a intra în puşcărie. Nu ştiu dacă merită

Raed Arafat, despre vaccinările fictive: Asta înseamnă dosar penal şi chiar risc de a intra în puşcărie. Nu ştiu dacă merită

Exclusiv

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne Raed Arafat afirmă că se vorbeşte despre două metode prin care se fac vaccinări fictive împotriva COVID-19 şi că există un dosar in rem pentru cazul vaccinării la chiuvetă. Arafat atrage atenţia că aceste practici duc la dosare penale şi chiar condamnări....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primăria Sectorului 5 anunţă că nouă şcoli şi grădiniţe au probleme cu încălzirea şi cere Primăriei Capitalei găsirea unei soluţii, arătând că nu va permite folosirea de aeroterme/ În cazul în care va fi prea frig, se va cere desfăşurarea cursurilor online

Primăria Sectorului 5 anunţă că nouă şcoli şi grădiniţe dintre cele racordate la sistemul centralizat de termoficare au probleme cu încălzirea şi solicită Primăriei Capitalei să găsească o soluţie pentru această problemă, arătând că nu se va permite folosirea de aeroterme sau alte astfel de aparate. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 afirmă că, în cazul în care în clase va fi prea frig, va discuta cu Inspectoratul Şcolar ca orele să se desfăşoare online....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prahova: 13 decese asociate infecţiei cu SARS-CoV-2, înregistrate în 24 de ore. Numărul total al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 care au murit depăşeşte 740 în judeţ

Prahova: 13 decese asociate infecţiei cu SARS-CoV-2, înregistrate în 24 de ore. Numărul total al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 care au murit depăşeşte 740 în judeţ

Exclusiv

Numărul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut considerabil în judeţul Prahova, indicele de infectare la o mie de locuitori ajungând la 1,29 la nivel judeţean. Cu toate acestea, numărul deceselor asociate acestei infecţii se menţine unul ridicat, în doar 24 de ore, de luni până marţi, alţi 13 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 murind. ...

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan: Deja din prima zi, încă din primele ore, avem peste 300 de elevi înscrişi în proiectul nostru „Vacanţă activă în Bucureşti”

Nicuşor Dan: Deja din prima zi, încă din primele ore, avem peste 300 de elevi înscrişi în proiectul nostru „Vacanţă activă în Bucureşti”

Exclusiv

Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că, în prima zi, încă de la primele ore sunt peste 300 de elevi înscrişi în proiectul PMB „Vacanţă activă în Bucureşti”. El a oferit şi informaţii utile despre locul unde sunt cele cinci spaţii în sectoarele Capitalei unde copiii pot desfăşura activităţi diverse, precum vizionarea de spectacole, jocuri creative, exerciţii de dezvoltare personală, lucru manual şi alte lucruri, toate desfăşurându-se în condiţii de protecţie sanitară....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă