Cseke: În vara aceasta va porni programul naţional de construcţie de creşe. Sdministraţiile locale trebuie să pună la dispoziţie terenurile şi să asigure reţelele de utilităţi
Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă


Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că întreg Bucureştiul trebuie să treacă la colectarea selectivă a deşeurilor şi că o dezbatere pe acest subiect va avea loc în perioada următoare. "Am decis, împreună, să creăm un ADI, o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, Primăria Generală şi cele şase primării de sector, astfel încât să implementăm împreună strategia de colectare a deşeurilor şi de tratare a deşeurilor din Bucureşti şi să putem să accesăm bani europeni pe exerciţiul 2014 - 2020, care erau disponibili încă din 2014 şi nu au fost atraşi", a afirmat el. De asemenea, Dan a susţinut că "tariful trebuie să fie proporţional cu cât aruncă fiecare dintre locuitori". ...
Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Circulaţia pe autostrada A1 este restricţionată, joi, în zona de la intrarea în tunelul Săcel, pe direcţia Sibiu - Orăştie, din cauza unor lucrări, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)....
Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul propus al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat, la audierile în comisia de specialitate, că "este critic" să fie îmbunătăţită comunicarea publică în privinţa pandemiei COVID-19 şi ca românii să respecte regulile deja transmise de autorităţi, menţionând că nicio măsură nu poate fi exclusă atunci când este vorba de sănătatea populaţiei. ...
Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MAE anunţă că sunt în curs de finalizare procedurile necesare trimiterii unei aeronave a Forţelor Aeriene Române pentru a prelua românii aflaţi în Afganistan, la acest moment urmând a fi obţinută în foarte scurt timp şi ultima autorizaţie de survol pentru unul dintre segmentele traseului de zbor. Conform ministerului, potrivit datelor actuale, la Kabul sunt 27 de români. 16 români au părăsit deja Afganistanul în cursul nopţii trecute....
Vizualizări: 418, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cinci focare de COVID-19 sunt active în tot atâtea centre rezidenţiale în care sunt îngrijiţi adulţi cu dizabilităţi sau copii abandonaţi, aflate în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş, numărul total al angajaţilor şi beneficiarilor din aceste centre fiind de 28, conform celor mai recente statistici. Acest număr a scăzut semnificativ în ultimele două săptămâni....
Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un număr de 324 de cadre medicale din spitalele din judeţul Galaţi s-au vaccinat împotriva COVID-19 în a doua zi a campaniei, după ce în prima zi au primit serul 289 de angajaţi....
Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat marţi 5.009 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, în ultimele 24 de ore,155 de persoane au murit, numărul total al deceselor fiind 14.636 de la debutul pandemiei. 1.252 de pacienţi sunt internaţi la ATI. ...
Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că a emis o instrucţiune privind prioritatea la vaccinare pentru pacienţii cu transplant şi cei aflaţi pe lista de aşteptare pentru transplant, prevăzuţi în etapa a doua, precum şi pentru însoţitorii acestora sau cei care au aceeaşi adresă de domiciliu cu ei. Centrele de transplant întocmesc listele cu persoanele prioritare la vaccinare, fără a fi necesară programarea în platformă....
Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un număr de 5.620 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, din care 3.587 cu prima doză sau cu doza unică de la Johnson&Johnson, a transmis Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării, duminică....
Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şase magazine din două centre comerciale din municipiul Constanţa, care vindeau jucării, încălţăminte, îmbrăcăminte şi o florărie, au fost amendate sâmbătă, de poliţiştii constănţeni cu 30.000 de lei în total pentru că erau deschise în weekend şi încălcau astfel decizia luată prin carantinarea localităţii, care permite doar funcţionarea magazinelor alimentare, a celor care vând hrană pentru animalele de companie, a farmaciilor şi a curăţătoriilor. ...
Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poliţiştii din Braşov au deschis o anchetă şi fac verificări după ce pe internet au apărut fotografii cu subiectele la anatomie, existând suspiciunea că acestea au fost realizate în timpul desfăşurării probei din cadrul examenului de bacalaureat. ...
Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat un concept care ar putea fi introdus, “Oraşul vaccinează satul”, prin care personalul vaccinator din centrele urbane să meargă o dată sau de două ori pe săptămână în mediul rural pentru vaccinarea anti-COVID....
Vizualizări: 546, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dr. Oana Nicolescu, şefa DSP Bucureşti, a explicat într-un interviu acordat News.ro că cei vaccinaţi cu schema completă şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare nu sunt consideraţi contacţi direcţi cu o persoană confirmată pozitiv pentru Covid 19 şi deci îşi pot realiza activităţile zilnice, fără să fie nevoiţi să stea în carantină. Şeful DSP Bucureşti a spus că, odată ce au aflat diagnosticul, persoanele infectate nu trebuie să sune la DSP, ci că acestea vor fi sunate de un reprezentant al DSP pentru a face ancheta epidemiologică după ce laboratorul unde s-a făcut testarea introduce rezultatul în aplicaţia Corona forms. Tot cu ajutorul acestei aplicaţii, cei care au boala Covid 19 pot obţine concediu medical pe baza unui raport medical trimis spre DSP şi către medicul de familie. ...
Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patriarhul Bisericii Ortdoxe Române, PF Daniel, afirmă, în Pastorala de Crăciun, că omenirea, confruntată cu noul coronavirus, traversează o perioadă grea. ”Şi poporul român este îndoliat şi întristat”, afirmă PF Daniel, apreciind că este mare nevoie de rugăciune, de solidaritate şi ajutorare frăţească....
Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mai multe pavilioane de la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi au rămas fără căldură de aproape 24 de ore, din cauza unei avarii la instalaţia de încălzire, conducerea spitalului susţinând că pacienţii nu au avut de suferit, întrucât au fost utilizate surse alternative de încălzire....
Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un bărbat de 51 de ani a fost operat la Iaşi pentru o tumoră cerebrală de aproximativ 10 centimetri, medicii susţinând că intervenţia, care a durat trei ore, a fost un succes....
Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a avut, miercuri, în primă lectură programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”, care va avea un buget de 50 de miliarde de lei şi se va întinde pe o perioadă de minim 6 ani....
Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alţi doi pacienţi cu COVID-19 - bărbaţi cu vârste de 73 şi 91 de ani - transferaţi în urma incendiului de la Institutul Matei Balş au decedat, anunţă Ministerul Sănătăţii....
Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat vineri, că sărbătorile de Paşte au fost cele mai sigure din ultimii patru ani, precizând că toţi indicatorii, de la infracţionalitate, la accidente rutiere grave, au fost în scădere. El a menţionat că românii au respectat măsurile de protecţie sanitară şi au înţeles doar în acest mod putem reveni la normalitate. ...
Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O femeie de 68 de ani care prezenta o tumoră cerebrală profundă a fost operată la Iaşi cu ajutorul unui robot de chirurgie craniană, medicii susţinând că intervenţia a fost una de succes....
Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă