Consiliul Elevilor: Asistăm la un posibil măcel privind organizarea claselor; unii inspectori şi directori fie nu cunosc legea, fie nu vor să o aplice. După standardele lor, ca să nu fie desfiinţată, o clasă ar trebui să aibă cel puţin 30 de elevi! Greşit!

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă

Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia că „tăierea” numărului de clase în mai multe unităţi de învăţământ va duce la perpetuarea „fenomenului claselor cu colective supradimensionate”, de până la 35 de elevi. „Asistăm, din nou, la un posibil măcel în ceea ce priveşte organizarea claselor pentru anul şcolar 2021-2022, din cauza faptului că unii inspectori şi directori fie nu cunosc legea, fie nu vor să o aplice. După standardele lor, pentru a nu fi desfiinţată, o clasă ar trebui să funcţioneze cu cel puţin 30 de elevi! Greşit!”, susţin reprezentanţii elevilor.

„În întreaga ţară se pregătesc tăieri masive ale numărului de clase din diferite unităţi de învăţământ preuniversitar, la iniţiativa inspectoratelor şcolare sau a unităţilor de învăţământ, pe fondul scăderii populaţiei de vârstă şcolară de la o generaţie la alta. Această scădere este cauzată, pe de o parte, de factori demografici şi, pe de cealaltă parte, de înfiinţarea clasei pregătitoare, care a avut loc acum opt ani, moment în care o parte dintre preşcolarii care absolviseră ultima grupă de grădiniţă au fost repartizaţi la clasa pregătitoare, iar o altă parte a fost repartizată la clasa I”, afirmă reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor, într-un comunicat de presă transmis luni.

Potrivit acestora, măsura a dus la scăderea efectivelor de elevi/clasă pentru generaţia care, începând cu anul şcolar 2021-2022, va începe ultimul an al ciclului gimnazial sau primul an al ciclului liceal, după caz.

„Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia asupra acestui fenomen extrem de grav, care va atrage după sine consecinţe precum perpetuarea fenomenului claselor cu colective supradimensionate (de până la 35 de elevi/clasă), care îngreunează semnificativ procesul de predare şi de evaluare şi care afectează în mod semnificativ posibilitatea cadrelor didactice de a acorda fiecărui elev atenţia cuvenită”, spun aceştia.

Reprezentanţii elevilor arată că, potrivit art. 63 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, numărul mediu de elevi cu care o clasă poate funcţiona este de 22 pentru învăţământul gimnazial şi de 24 de elevi pentru învăţământul liceal.

„Considerăm că formarea claselor cu câte 28 de elevi din start este prejudicioasă şi scade drastic nivelul calităţii educaţiei, fiind în directă contradicţie cu dezideratele 5 şi 6 ale proiectului România Educată – pentru educaţie se alocă resurse suficiente, în mod transparent şi eficient şi sistemul de educaţie este unul echitabil şi de calitate pentru fiecare elev. Eliminarea unor clase din planul de şcolarizare presupune micşorarea normelor didactice, fapt care va conduce atât la scăderea numărului de posturi disponibile în sistem, cât şi la micşorări salariale pentru cadrele didactice”, susţin ei.

Consiliul Naţional al Elevilor consideră că este un moment oportun pentru implementarea măsurilor care să aibă în centrul lor elevul şi creşterea calităţii educaţiei, precum reducerea numărului de elevi dintr-o clasă şi asigurarea accesului la educaţie în comunităţile subdezvoltate, arătând că eliminarea claselor din unităţile de învăţământ din comunităţile izolate înseamnă, pentru mulţi elevi, privarea de educaţie, aceştia neavând posibilitatea de a se deplasa la o şcoală din altă localitate.

Reprezentanţii elevilor solicită ministrului Educaţiei să facă, în regim de urgenţă, demersuri pentru ca desfiinţarea claselor să fie realizată doar acolo unde acestea nu vor avea efectivul de elevi necesar funcţionării, conform legii, şi realizarea unei anchete în rândul inspectorilor şcolari generali, pentru a determina modul în care s-au luat deciziile privind tăierea claselor şi sancţionarea celor care au încălcat standardele de transparenţă şi comunicare interinstituţională eficientă.

„Asistăm, din nou, la un posibil măcel în ceea ce priveşte organizarea claselor pentru anul şcolar 2021-2022, din cauza faptului că unii inspectori şi directori fie nu cunosc legea, fie nu vor să o aplice. După standardele lor, pentru a nu fi desfiinţată, o clasă ar trebui să funcţioneze cu cel puţin 30 de elevi! Greşit! Legea e foarte clară în această speţă. Solicităm ministrului educaţiei să acţioneze cu celeritate şi să îşi asume primii paşi în lupta pentru creşterea calităţii în sistemul educaţional, prin micşorarea numărului de elevi de la clasă”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.

Știri similare

Premierul Cîţu, în vizită de lucru la sediul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 – A discutat despre stadiul campaniei de vaccinare şi despre funcţionarea platformei pentru vaccinare

Exclusiv

Premierul Florin Cîţu a făcut miercuri dimineaţă o vizită de lucru la sediul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). ...

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Producţia de Polidin va fi reluată de Institutul „Cantacuzino”, urmând să fie comercializat ca supliment alimentar/ Polidinul va fi disponibil sub formă de ursuleţi gumaţi şi spray nazal

Producţia de Polidin va fi reluată de Institutul „Cantacuzino”, urmând să fie comercializat ca supliment alimentar/ Polidinul va fi disponibil sub formă de ursuleţi gumaţi şi spray nazal

Exclusiv

Institutul "Cantacuzino" va relua producţia de Polidin, ca produs cu rol în creşterea imunităţii care va fi comercializat ca supliment alimentar, sub formă de ursuleţi gumaţi şi spray nazal. Totodată, vor continua testele clinice astfel încât Polidinul să fie repus pe piaţă şi sub formă de medicament cu administrare injectabilă....

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefectul de Argeş face apel către angajaţii care intră în a doua etapă de vaccinate să acorde prioritate vârstnicilor şi celor care suferă de afecţiuni cronice/ Deocamdată, programările sunt blocate din lipsa dozelor de vaccin

Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, face un apel la locuitorii judeţului care pot intra în a doua etapă de vaccinare să acorde prioritate persoanelor de peste 65 de ani şi celor care suferă de afecţiuni cronice. Soare a anunţat că, deşi conduce o instituţie ai cărei angajaţi se pot imuniza în etapa a doua, nu consideră ”moral” ca cei mai tineri şi fără boli să se imunizeze înaintea celor vulnerabili. ...

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Valeriu Gheorghiţă: Zilnic sunt circa 40.000 – 50.000 de persoane noi care intră în lista de aşteptare pentru vaccinare / Din 10 aprilie ar trebui să fie disponibilă afişarea timpului de aşteptare

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, joi seară, că în fiecare zi până la 50.000 de persoane se înscriu pe lista de aşteptare pentru vaccinarea împotriva COVID-19, dar că în perioada următoare ar trebui să se înscrie circa 100.000 de persoane zilnic. Totodată, din data de 10 aprilie pe platformă va fi afişat şi timpul de aşteptare....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MApN, priorităţi la vaccinare: Persoanele cu boli cronice, cei de peste 65 de ani, personalul din serviciul de luptă permanent, persoane cu funcţii cheie în sistem şi personalul militar şi civil în activitate/ Precizări despre veterani

Ministerul Apărării anunţă că, pentru a pregăti cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare, a stabilit două grupe prioritare la vaccinare. În prima grupă intră persoanele cu boli cronice, cele de peste 65 de ani, personalul din serviciul de luptă permanent şi persoanele din funcţii-cheie ale sistemului. A doua grupă va fi formată din personalul militar şi civil în activitate, dar care nu s-a regăsit în etapa anterioară. De asemenea, s-a stabilit cum vor fi vaccinaţi veteranii şi văduvele de război. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan anunţă, la o acţiune de curăţenie în Parcul Cişmigiu, că există şi varianta externalizării acestor servicii, dar că procedura necesită timp. El califică drept eronată afirmaţia potrivit căreia nu poate prelua interimar conducerea ALPB

Primarul Capitalei Nicuţor Dan a declarat luni dimineaţă, că ia în calcul externalizarea serviciilor de curăţenie în parcuri, precizând însă că procedura de achiziţieaunor astfel de servicii este anevoioasă. De asemenea, el a reluat afirmaţia conform căreia anul acesta nu sunt bani pentru amenajarea parcurilor, dar a dat asigurări că anul viitor situaţia va fi mai bună....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Drulă: Am semnat un ordin de ministru prin care impunem măsuri stricte privind navigaţia ambarcaţiunilor pe lacurile Tarniţa şi Fântânele

Drulă: Am semnat un ordin de ministru prin care impunem măsuri stricte privind navigaţia ambarcaţiunilor pe lacurile Tarniţa şi Fântânele

Exclusiv

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunţat că a semnar un ordin de minsitru prin care sunt impuse măsuri stricte privind navigaţia ambarcaţiunilor pe lacurile Tarniţa şi Fântânele. „Astfel, este interzisă navigaţia oricărei ambarcaţiuni propulsate cu combustibili fosili. Sunt permise numai cele electrice, cu vele, vâsle sau pedale. Municipiul Cluj se aprovizionează cu apă din aceste lacuri, iar poluarea lor nu poate fi acceptată”, a mai explicat Drulă....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Furnizorul de apă acuzat de poluarea râului Prahova afirmă că în nota de constatate a Apelor Române ”nu au fost semnalate elemente de poluare”

Furnizorul de apă acuzat de poluarea râului Prahova afirmă că în nota de constatate a Apelor Române ”nu au fost semnalate elemente de poluare”

Exclusiv

Furnizorul de servicii de apă şi canalizare Hidro Prahova, acuzat că a poluat râul Prahova cu ape uzate, după prăbuşirea unui zid la o staţie de epurare, susţine că ”nu au fost semnalate elemente de poluare” în nota de constatare făcută de Apele Române. Societatea comercială precizează că, deşi s-a prăbuşit un zid al bazinului decantor de la staţia de epurare de la Sinaia, nici în prezent nu exisă poluare pe râul Prahova, întrucât apele uzate sunt stocate temporar în incinta staţiei de epurare. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Platforma She is Mom, nominalizată în topul companiilor cu cel mai mare impact social în 2020

Platforma She is Mom, nominalizată în topul companiilor cu cel mai mare impact social în 2020

Exclusiv

Platforma She is Mom, dedicată dezvoltării profesionale a mamelor, se află în topul primelor 5 organizaţii relevante la categoria Cel Mai Mare Impact Social în 2020, pentru care publicul şi-a nominalizat favoriţii. Această categorie este una dintre cele 11 categorii din cadrul Business Review Awards, competiţia anuală dedicată celor mai performanţi actori ai mediului de afaceri din România, atât la nivel organizaţional, cât şi individual. Nominalizările s-au încheiat recent, iar decernarea premiilor este programată în 15 iunie. ...

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Sănătăţii: Trei noi paturi pentru mari arşi, aprobate la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”

Ministerul Sănătăţii: Trei noi paturi pentru mari arşi, aprobate la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”

Exclusiv

Trei noi paturi pentru pacienţii cu arsuri severe au fost aprobate la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală, fiind înfinţată o Unitate Funcţională pentru Arşi. Potrivit Ministerului Sănătăţii, în prezent, la nivel naţional există 24 de paturi de adulţi pentru mari arşi, în spitale din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcan, de Ziua Muncii: România a făcut progrese mari în privinţa salarizării, mai ales după integrare în UE, însă sărăcia şi valoarea muncii rămân o mare problemă în ţara noastră

Turcan, de Ziua Muncii: România a făcut progrese mari în privinţa salarizării, mai ales după integrare în UE, însă sărăcia şi valoarea muncii rămân o mare problemă în ţara noastră

Exclusiv

Raluca Turcan a afirmat sâmbătă, de Ziua Muncii, că România a făcut progrese mari în privinţa salarizării, mai ales după integrare în Uniunea Europeană. Astfel, la începutul lui 2007 salariul mediu net era, la momentul integrării în UE, în jur de 950 lei, iar în acest an salariul mediu net este de 3.400 lei. Cu toate acestea, în continuare, sărăcia rămâne o mare problemă în România şi valoarea muncii în ţara noastră. Prin urmare, 8 euro/ora este de peste 3 ori mai mică decât media la nivelul UE – 28 euro/ora, iar sărăcia în muncă este aproape de două ori mai mare în România - aproape 15% faţă de media UE - 8%. „Acestea sunt motivele pentru care la Ministerul Muncii insist în permanenţă şi voi continua să insist că prioritatea priorităţilor este creşterea ocupării, şi alături de asta, consolidarea sistemului de pensii”, a adăugat ministrul. ...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
A fost deschisă circulaţia şi pe braţul nordic, legătura cu Piatra Neamţ, a municipiului Bacău

A fost deschisă circulaţia şi pe braţul nordic, legătura cu Piatra Neamţ, a municipiului Bacău

Exclusiv

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat, miercuri, recepţia la terminarea lucrărilor şi pentru braţul nordic, legătura cu Piatra Neamţ, al variantei ocolitoare a municipiului Bacău. Circulaţia a fost deschisă şi pe acest tronson, după ce precedentele sectoare de drum au fost inaugurate în 2020....

Vizualizări: 317, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comitetul de coordonare a vaccinării, precizări despre procedura de preparare şi administrare a vaccinului, după ce au apărut informaţii că s-ar extrage vaccinul diluat din fiolă pentru a fi aruncat

Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis, marţi seară, precizări despre procedura de preparare şi administrare a vaccinului, după ce au apărut în mediul online informaţii că s-ar extrage vaccinul diluat din fiolă pentru a fi aruncat. ...

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 4.841 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore/ S-au înregistrat 96 de decese / 1.100 pacienţi la ATI

UPDATE – Grupul de Comunicare Strategică: 4.841 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore/ S-au înregistrat 96 de decese / 1.100 pacienţi la ATI

Exclusiv

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri că, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 4.841 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Totodată, au fost raportate 96 de decese, bilanţul de la începutul pandemiei urcând la 16.506. În prezent, 1.100 pacienţi sunt internaţi la Terapie Intensivă. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gheorghiţă: În ultimele 24 de ore au fost aproximativ 7.000 de anulări la vaccinul AstraZeneca însă au fost peste 42.000 de persoane care s-au programat

Gheorghiţă: În ultimele 24 de ore au fost aproximativ 7.000 de anulări la vaccinul AstraZeneca însă au fost peste 42.000 de persoane care s-au programat

Exclusiv

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că în ultimele 24 de ore au fost aproximativ 7.000 de anulări pentru vaccinarea cu AstraZeneca, dar a precizat că au fost peste 42.000 de persoane care s-au programat. El a precizat că suspiciunile faţă de vaccinul AstraZeneca au crescut neîncrederea faţă de toate vaccinurile. ...

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turcan: Am prezentat reprezentanţilor categoriilor beneficiare de pensii de serviciu cinci proiecte de modificare a cadrului legislativ. Schimbările preconizate urmăresc reanalizarea factorilor favorizanţi şi a ponderii dintre aceştia şi criteriul contributivităţii

Raluca Turcan a anunţat că a prezentat luni reprezentanţilor categoriilor care beneficiază de pensii de serviciu cinci proiecte iniţiate de Ministerul Muncii pentru modificarea cadrului legislativ. Ea a adăugat că schimbările preconizate urmăresc reanalizarea factorilor favorizanţi şi a ponderii dintre aceştia şi criteriul contributivităţii. „În România sunt 9.500 de beneficiari de pensii de serviciu cu o pensie medie de 9.600 de lei, existând o diferenţă uriaşă între ce se plăteşte pe contributivitate şi ce vine de la bugetul stat. Pe de altă parte, sunt aproximativ 90.000 de români care au ajuns la vârsta de pensionare şi care nu au acces nici măcar la pensia minimă socială, pentru că nu au stagiul minim de contributivitate, de 15 ani”, a mai explicat ministrul Muncii....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă