Trei tineri, reţinuţi după percheziţii ale poliţiştilor şi procurorilor DIICOT Galaţi la persoane suspectate de trafic de droguri – VIDEO

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei tineri, reţinuţi după percheziţii ale poliţiştilor şi procurorilor DIICOT Galaţi la persoane suspectate de trafic de droguri – VIDEO

Trei tineri au fost reţinuţi în urma unor percheziţii făcute de poliţiştii şi procurorii DIICOT din Galaţi la locuinţele unor persoane bănuite că aduceau în ţară şi traficau droguri de risc şi mare risc.

Potrivit Poliţiei Judeţene Galaţi, percheziţiile au avut loc, marţi, în municipiul Galaţi, după ce, în aceeaşi zi, în cadrul unei acţiuni organizate pentru combaterea traficului de droguri de risc şi mare risc, cinci tineri au fost prinşi în flagrant când au ridicat un colet expediat din Marea Britanie, care conţinea 6,5 kg de cannabis.

DIICOT a transmis că drogurile au fost introduse în ţară de unul dintre cei trei inculpaţi.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost descoperite şi ridicate 180 de grame de cocaină, precum şi suma de 800 de lire sterline.

Zece persoane au ajuns la audieri, iar la finalul acestora trei tineri, cu vârste între 19 şi 26 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată, miercuri, cu propunerea de arestare preventivă.

Știri similare

Percheziţii în judeţul Alba – Angajaţi ai unei staţii de carburanţi, suspectaţi că au furat peste o tonă de motorină în decurs de două săptămâni

Percheziţii în judeţul Alba – Angajaţi ai unei staţii de carburanţi, suspectaţi că au furat peste o tonă de motorină în decurs de două săptămâni

Evenimente

Poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud fac joi opt percheziţii la persoane bănuite de furt de combustibil. Având complicitatea şoferilor unor camioane, angajaţii unei staţii de carburanţi ar fi sustras peste 1.000 de litri de motorină. ...

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prahova: Cercetări ale poliţiştilor după ce o femeie a anunţat că fetiţa sa, de trei luni, nu mai respiră/ Bebeluşul a fost declarat decedat, fără urme vizibile de violenţă

Prahova: Cercetări ale poliţiştilor după ce o femeie a anunţat că fetiţa sa, de trei luni, nu mai respiră/ Bebeluşul a fost declarat decedat, fără urme vizibile de violenţă

Evenimente

Poliţiştii prahoveni fac cercetări după ce o femeie din Vălenii de Munte a sunat la 112 pentru a anunţa că fetiţa ei, în vârstă de trei luni, nu mai respiră. Bebeluşul a fost declarat decedat, iar primele date arată că nu avea urme vizibile de violenţă....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul comunei Ciorani şi alte 15 persoane, arestaţi preventiv în dosarul privind falsificarea rezultatului alegerilor locale de anul trecut

Primarul comunei Ciorani şi alte 15 persoane, arestaţi preventiv în dosarul privind falsificarea rezultatului alegerilor locale de anul trecut

Evenimente

Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu (membru PNL, fost lider local al PSD), şi alte 15 persoane au fost arestaţi preventiv, luni, în dosarul de fraudă electorală în care edilul este inculpat, după ce judecătorii Tribunalului Prahova au admis contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Ploieşti....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Constanţa: Au fost deblocate toate maşinile rămase în zăpadă/ Drumuri naţionale şi judeţene sunt în continuare închise, cu excepţia DN 39 şi A2 – FOTO, VIDEO

Constanţa: Au fost deblocate toate maşinile rămase în zăpadă/ Drumuri naţionale şi judeţene sunt în continuare închise, cu excepţia DN 39 şi A2 – FOTO, VIDEO

Evenimente

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea a anunţat că nu mai sunt maşini blocate în zăpadă, ultimele fiind deszăpezite joi dimineaţă. De asemenea, toate drumurile naţionale şi judeţene sunt închise în continuare, cu excepţia DN 39 şi Autostrăzii A2. ...

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Giurgiu: Doi tineri, la spital cu arsuri după ce au încercat să stingă un incendiu izbucnit în curtea unei case/ Focul, stins de pompieri după o intervenţie de trei ore şi jumătate

Giurgiu: Doi tineri, la spital cu arsuri după ce au încercat să stingă un incendiu izbucnit în curtea unei case/ Focul, stins de pompieri după o intervenţie de trei ore şi jumătate

Evenimente

Doi tineri din judeţul Giurgiu au fost răniţi, fiind transportaţi la spital, duminică, după ce au încercat să stingă un incendiu izbucnit în curtea unei case. Focul a fost stins de pompieri după o intervenţie de circa trei ore şi jumătate....

Vizualizări: 282, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Braşov: Comprimate de ecstasy şi cocaină cu valoare de piaţă de 130.000 de euro, ridicate în urma unor descinderi ale procurorilor şi ofiţerilor antidrog

Braşov: Comprimate de ecstasy şi cocaină cu valoare de piaţă de 130.000 de euro, ridicate în urma unor descinderi ale procurorilor şi ofiţerilor antidrog

Evenimente

Procurorii DIICOT şi ofiţerii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au descoperit, în urma mai multor descinderi realizate într-un dosar de trafic de droguri de risc şi de mare risc, 3900 de comprimate de ecstasy şi peste 1 kilogram de cocaină, a căror valoare de piaţă este estimată la aproximativ 130.000 de euro. Şase persoane, care comercializau drogurile în special către tineri, au fost arestate preventiv. ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Argeş: 20 de apeluri care anunţau prezenţa urşilor în zona Transfăgărăşan, date în weekend la 112. Turistă amendată pentru că a hrănit un urs

Argeş: 20 de apeluri care anunţau prezenţa urşilor în zona Transfăgărăşan, date în weekend la 112. Turistă amendată pentru că a hrănit un urs

Evenimente

Jandarmeria Argeş a primit, la acest sfârşit de săptămână, 20 de apeluri care anunţau prezenţa urşilor în zona Transfăgărăşan, iar la una dintre intervenţii jandarmii au găsit o turistă care hrănea un urs, alte persoane fiind martore la scenă. Femeia a fost amendată. ...

Vizualizări: 402, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Braşov: Pieton lovit pe trecerea de pietoni de o ambulanţă SMURD care ducea un copil la spital

Braşov: Pieton lovit pe trecerea de pietoni de o ambulanţă SMURD care ducea un copil la spital

Evenimente

O ambulanţă SMURD care aparţine grupei de pompieri Predeal şi transporta la spital un copil la Spitalul de pediatrie Braşov a lovit un pieton care traversa strada pe trecerea semnalizată. În urma accidentului, pietonul a fost dus la spital, cu multiple traumatisme, iar copilul aflat în ambulanţă, care nu a fost rănit, a fost preluat de o altă autospecială. ...

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Doi bărbaţi din Bucureşti, trimişi în judecată pentru violarea şi agresarea unei fete de 16 ani, beată şi drogată/ Unul dintre ei era iubitul fetei, care a lovit-o pentru ca ea să nu alerteze vecinii

Doi bărbaţi din Bucureşti au fost trimişi în judecată pentru viol, lovire sau alte violenţe, furt, răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei şi influenţarea declaraţiilor, după ce unul dintre ei a violat o tânără de 16 ani, beată şi drogată, în timp ce celălalt, iubitul fetei, a agresat-o pentru ca aceasta să nu alerteze vecinii. După comiterea faptelor, cei doi au făcut presiuni asupra fetei pentru ca aceasta să-şi retragă declaraţiile date în faţa anchetatorilor....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poliţiştii din Timişoara anunţă că nu s-au întrunit elementele constitutive ale vreunei infracţiuni şi nu au deschis dosar penal, în urma indicentului care a dus la evacuarea a 70 de persoane dintr-un bloc, după ce s-a făcut dezinsecţie

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş au anunţat că, în urma anchetei, nu s-a întocmit dosar penal în cazul dezinsecţiei făcute într-o cofetărie aflată la parterul unui bloc din Timişoara. ...

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şeful Autorităţii Navale Române, despre operaţiunile de salvare a echipajului navei ucrainene: Operaţiunea de salvare a fost una dificilă deoarece gradul mării era foarte ridicat/ Probabil nava s-a rupt din cauza furtunii

Şeful Autorităţii Navale Române, Cosmin Dumitrache, a declarat că operaţiunea de salvare a marinarilor de pe nava ucraineană care s-a scufundat a fost una dificilă deoarece gradul mării era foarte ridicat. El a precizat că cel mai probabil nava s-a rupt din cauza furtunii. Marinarii au fost duşi la Spitalul Judeţean Constanţa pentru investigaţii după ce au stat în apă cinci, şase ore. Marinarii au fost aduşi vineri dimineaţă în Portul Constanţa şi acolo a avut loc triajul epidemiologic realizat de specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea. ...

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă