Buzău – Amendă după ce două persoane au fost transportate în portbagajul unui autoturism – FOTO

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Buzău – Amendă după ce două persoane au fost transportate în portbagajul unui autoturism – FOTO

Poliţiştii din Buzău au declanşat o anchetă după apariţia în mediul online a unui filmuleţ în care două persoane sunt transportate în portbagajul întredeschis al unui autoturism.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, Ane Mari Vrapciu, cercetările au fost demarate după ce pe internet au apărut imagini în care un autoturism este surprins rulând în municipiul Buzău, iar în portbagajul maşinii se observă  picioarele a două persoane.

În urma cercetărilor, poliţiştii au aflat că la volanul maşinii se afla o femeie de 47 de ani, iar alături de ea erau alte cinci persoane, cu toţii participând înainte la o petrecere. În drum spre casă, unii dintre buzoieni s-au urcat în maşină, în timp ce doi dintre ei, respectiv soţul şoferiţei şi un prieten de al acestuia, au fos transportaţi în portbagaj.

„În urma imaginilor apărute, cu un autoturism în mişcare şi în portbagajul căruia se aflau două persoane, poliţiştii au demarat verificări şi au stabilit că la volan era o şoferiţă de 47 de ani din municipiul Buzău. Şoferiţa a fost sancţionată contravenţional pentru pentru transportul mai multor persoane decât numărul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Mari Vrapciu.   

Știri similare

Peste 25 tone de deşeuri din PET-uri uzate şi textile, depistate la punctele de frontieră Borş şi Nădlac II – FOTO

Peste 25 tone de deşeuri din PET-uri uzate şi textile, depistate la punctele de frontieră Borş şi Nădlac II – FOTO

Evenimente

Poliţiştii de frontieră bihoreni şi arădeni, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Bihor şi Arad, nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu peste 25.000 de kilograme de deşeuri constând în PET-uri uzate şi textile, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Constanţa: O fetiţă în vârstă de 5 ani a ajuns la spital, după ce i-a fost prinsă mâna în tubul de absorţie al unei piscine

Constanţa: O fetiţă în vârstă de 5 ani a ajuns la spital, după ce i-a fost prinsă mâna în tubul de absorţie al unei piscine

Evenimente

O fetiţă în vârstă de 5 ani a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa, miercuri seară, după ce i-a fost prinsă mâna în tubul de absorţie al unei piscine de la un hotel din Mamaia. Pompierii au reuşit să îi scoată mâna cu tot cu o ţeava respectivă, iar pentru îndepărtarea acesteia copilul va fi anesteziat. ...

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Harghita: Un bărbat de 83 de ani, cu cetăţenie româno-elveţiană, reţinut, după ce ar fi ameninţat cu un pistol un tânăr de 31 de ani / Victima nu ar fi achitat contravaloarea unui imobil

Harghita: Un bărbat de 83 de ani, cu cetăţenie româno-elveţiană, reţinut, după ce ar fi ameninţat cu un pistol un tânăr de 31 de ani / Victima nu ar fi achitat contravaloarea unui imobil

Evenimente

Un bărbat de 83 de ani, cu cetăţenie româno-elveţiană, a fost reţnut, joi seară, de poliţiştii din Harghita, după ce ar fi ameninţat cu un pistol un tânăr de 31 de ani. Victima nu ar fi achitat contravaloarea unui imobil, respectiv 40.000 de euro....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Braşov – Bărbat cu permisul de conducere suspendat şi aparent beat sau drogat, cercetat după ce a lovit 12 maşini parcate

Braşov – Bărbat cu permisul de conducere suspendat şi aparent beat sau drogat, cercetat după ce a lovit 12 maşini parcate

Evenimente

Poliţiştii braşoveni au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat care miercuri seară a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit 12 autoturisme parcate pe o stradă din municipiul Braşov. El are permisul de conducere suspendat şi nu a putut fi testat în privinţa alcoolului în aerul respirat, fiind dus la spital. ...

Vizualizări: 516, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Brăila: Imagini cu un tânăr plin de sânge care zace pe jos, distribuite pe reţelele de socializare / Mai multe persoane au reclamat purtarea abuzivă a jandarmilor, iar Poliţia a deschis un dosar – VIDEO

Imagini cu un tânăr plin de sânge care zace pe jos, în Brăila, au fost distribuite pe reţelele de socializare, cei care le-au postat reclamând purtarea abuzivă a jandarmilor. Poliţia Brăila a deschis un dosar penal care va fi înaintat Parchetului Teritorial Militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Constanţa: Trei bărbaţi au fost arestaţi după ce au lovit cu bâtele şi cu un topor un bărbat, pe fiul său şi pe concubina sa

Constanţa: Trei bărbaţi au fost arestaţi după ce au lovit cu bâtele şi cu un topor un bărbat, pe fiul său şi pe concubina sa

Evenimente

Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce au lovit cu bâtele şi cu un topor în cap un bărbat, pe fiul său şi pe concubina acestuia, fapta având loc într-o localitate din judeţul Constanţa. Victimele au fost transportate la spital şi au nevoie de îngrijiri medicale de la zece zile la aproape două luni. ...

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trei bărbaţi care aprovizionau cu droguri de mare risc aduse din Belgia consumatori din judeţele Galaţi şi Vrancea au fost arestaţi

Trei bărbaţi care aprovizionau cu droguri de mare risc aduse din Belgia consumatori din judeţele Galaţi şi Vrancea au fost arestaţi

Evenimente

Cei trei bărbaţi care aprovizionau cu droguri de mare risc aduse din Belgia consumatori din judeţele Galaţi şi Vrancea şi care au fost reţinuţi luni au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Ei au ajuns luni seară în faţa instanţei după un flagrant organizat în judeţul Galaţi iar magistraţii au decis că trebuie să rămână după gratii. ...

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bărbatul care şi-a răpit propriul bebeluş, cei doi fiind găsiţi de poliţişti în judeţul Galaţi, a fost reţinut/ Alături de el a fost reţinut un alt bărbat, suspectat că i-a fost complice

Bărbatul care şi-a răpit propriul bebeluş, cei doi fiind găsiţi de poliţişti în judeţul Galaţi, a fost reţinut/ Alături de el a fost reţinut un alt bărbat, suspectat că i-a fost complice

Evenimente

Bărbatul din judeţul Galaţi care şi-a răpit propriul copil, în vârstă de 10 luni, dintr-un imobil din Bârlad, judeţul Vaslui, unde bebeluşul se afla cu mama, a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, împreună cu un alt bărbat, de 54 de ani, suspectat că i-a fost complice. Cei doi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă