Victor Rebengiuc, amintiri de la Cannes cu „Pădurea spânzuraţilor”: Nu aveam bani, nu exista acolo nici măcar un afiş al filmului

Actorul Victor Rebengiuc, invitat al ediţiei de duminică a emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV, a povestit experienţa de la Festivalul de Film de la Cannes din 1965, când filmul „Pădurea spânzuraţilor”, în care juca rolul principal, a fost selectat în competiţie şi premiat pentru regie.

Relatarea lui Rebengiuc a început cu anii de şcoală. În adolescenţă, nu avea nicio idee despre teatru, îl cunoaştea doar de la radio. Unul dintre colegi i-a cerut să joace într-o piesă montată în şcoală. El a avut rolul chiaburului satului. Mai târziu, la un cămin cultural din Bucureşti a participat la un casting şi a primit rolul principal, de doctor al satului. Au urmat alte roluri în astfel de echipe de teatru.

În ultimul an de la şcoala tehnică, unde fusese mutat după ce Liceul Militar din Predeal fusese închis, prestaţia lui în „Nea Nae învaţă carte”, o comedie, l-a făcut pe director să îl sfătuiască să dea la Teatru. „Aşa s-a aprins un beculeţ în mintea mea, nu avea curaj, îmi era jenă, n-am spus nimic părinţilor, m-am înscris la examen. Am aşteptat să văd ce se întâmplă. Am intrat printre ultimii”.

La clasa actriţei Aura Buzescu a avut parte de „nişte aventuri”. Şi-a amintit de faptul că el jucase doar în comedii, iar tragediana l-a îndrumat sever. „În primul semestru, doamna Buzescu urla la mine de se cutremurau ferestrele: «Cine te-a învăţat să faci asa? La cine o să te duci? La Estradă!?». «Cine dracu m-a pus pe mine să vin aici», mă tot gândeam eu… Mai bine se crăpa pământul să intru, să mă afund acolo, decât să urc pe scena aia unde mă trimitea ea. Ea tot îmi spunea ce trebuia să fac şi, după un semestru, am înţeles ce voia de la mine. Eu învăţasem nişte teatru de la oameni care iubeau teatrul, dar care nu îl stăpâneau, nu îl ştiau, îl făceau din iubire. De la doamna Buzescu am învăţat lucrurile serioase despre teatru şi am înţeles ce trebuie să fac. De atunci, am avut o relaţie extrem de frumoasă, era mama mea şi eu eram fiul ei”.

Aura Buzescu, Nicolae Băltăţeanu, George Vraca, George Calboreanu şi Costache Antoniu au fost idolii lui. „Era o galerie de mari actori pe care îi stimam, îi admiram şi îmi doream să ajung ca ei. Îi respectam din tot sufletul. Şi toată generaţia mea a fost aşa, avea respect faţă de cei mai în vârstă”.

Mulţi ani mai târziu, după turnee cu teatrul în Uniunea Sovietică, Polonia şi Cehoslovacia, a jucat rolul Apostol Bologa, în „Pădurea spânzuraţilor” (1965) al lui Liviu Ciulei. A fost la Festivalul de la Cannes, alături de regizor şi de actriţele Anna Szeles şi Gina Patrichi.

„Era prima dată când plecam în Vest, şi la Cannes. Nu aveam bani, nu era nimic acolo. Niciun afiş. Nu exista niciun afiş, pentru că înseamnă bani să pui afişe acolo cu filmul pe care îl prezinţi în festival. Noi mergeam la hotel, stăteam într-un hotel de lux, aşa cum era acolo”.

Înainte de a pleca, delegaţia a fost chemată la Consiliul de Cultură şi a primit mai multe înstrucţiuni. „Eşti în delegaţie, mergem la Cannes, ai grijă. Să îi iei smokingul. «De unde să îmi iau smokingul!? Care smoking!?». Aveam un salariu amărât. Actorii au fost foarte prost plătiţi până acum vreo câţiva ani. De unde să iau eu smoking şi pentru ce? Că nu aveam premiere de gală, nu aveai ocazia să porţi un smoking. Şi până la urmă am făcut rost. A aflat Catinca Ralea (realizatoare de emisiuni radio-tv, jurnalistă şi traducătoare, actriţă şi regizoare de film, n.r.), fata lui Mihai Ralea, că există această problemă, că nu am smoking, şi mi l-a dat pe al tatălui ei, care se prăpădise nu de mult”.

Filmul „Pădurea spânzuraţilor” a fost primul lui lungmetraj de anvergură, care l-a adus în conştiinţa publicului, după cum afirmă Rebengiuc. „Până atunci, făcusem nişte filme bune, dar socialiste, cu moral socialist”.

Rebengiuc a jucat ulterior în lungmetraje ca „Tănase Scatiu”, „Ştefan Luchian”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Faleze de nisip”, „Moromeţii” şi „Cel mai iubit dintre pământeni”, continuându-şi şi activitatea în teatru.