Toni Grecu, internat după ce a fost diagnosticat cu Covid-19: „Nu e o formă uşoară. Iau tratamentul specific la salon. Personalul este impecabil”

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Toni Grecu, internat după ce a fost diagnosticat cu Covid-19: „Nu e o formă uşoară. Iau tratamentul specific la salon. Personalul este impecabil”

Comediantul şi realizatorul de televiziune Toni Grecu este internat după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. Nu are o formă uşoară a bolii, ia tratamentul dat de medici şi starea lui s-a îmbunătăţit.

Fondatorul grupului Divertis a declarat joi, pentru paginademedia.ro, că i-au revenit mirosul şi gustul, dar că oboseşte foarte repede.

„Nu e o forma uşoară, cert. Nu am fost şi nici nu sunt la ATI. Iau tratamentul specific la salon. Personalul este impecabil. Mi-au revenit gustul şi mirosul, nu am dureri musculare sau de cap, dar obosesc foarte repede. E pneumonie”, a explicat el.

Pe 30 decembrie, Toni Grecu a găzduit programul „Gala Premiilor Masca de Aur”, difuzat de TVR1.

Născut în 1959 la Iaşi, Toni Grecu a urmat cursurile Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din Iaşi, susţinând individual sau în diferite formule spectacole în cadrul cenaclurilor studenţeşti. Tot în acea perioadă a format alături de alţi colegi grupul Divertis.

Cariera de inginer a fost scurtă, intensă şi nesemnificativă, dar l-a ajutat să ajungă la Bucureşti unde, imediat după Revoluţie, a renunţat la calculatoare şi s-a dedicat exclusiv activităţii artistice, atât pe scenă cât şi la televizor.

În anii ’80, a susţinut cu Divertis mai multe turnee prin ţară în cadrul unor manifestări studenţeşti precum Galele Amfiteatru, Cenaclul Moldavia, Serbările Mării sau Serbările Zăpezii.

În 1983, a câştigat premiul întâi la Festivalul Naţional de Umor Studenţesc, atât individual, la secţiunea monolog, cât şi cu Divertis. În 1988, alături de Doru Antonesi, a scris texul pentru one man show-ul „Astă seară stau Acasă”, pus în scenă de Silviu Purcărete şi jucat magistral de Ştefan Iordache la Teatrul Mic. A fost un spectacol apreciat, unic în felul lui în primul rând pentru curajul şi duritatea satirei pe subiecte de actualitate. Reprezentaţia s-a jucat cu casa închisă.

Din 1990 a început, împreună cu Divertis, activitatea de televiziune, mai întâi la TVR apoi la Pro TV şi Antena 1, în calitate de prezentator şi scenarist. Alături de Divertis a jucat în peste 1.000 de spectacole şi în sute de emisiuni TV, obţinând adevărate recorduri de audienţă. S-a retras din Divertis în 2008 şi a continuat seria de emisiuni TV într-o formulă nouă, cu proiectul „Serviciul Român de Comedie”, la Pro TV, pentru încă cinci ani.

A realizat apoi show-ul „Superjurnal” la Digi24, pentru două sezoane, în 2015. Între timp, a scris împreună cu Adrian Onciu, scenariul comediei „S-a furat mireasa”, în 2012 şi a realizat în 2012-2013 sitcomul „Spitalul de Demenţă”, tot pentru Pro TV. Urmând trendul general, din 2016 a început să lucreze ca scenarist şi realizator la proiecte de comedie pentru mediul online, care au adunat milioane de vizionări. A reluat activitatea de scenă şi, împreună cu Cătălina Grama – Jojo, Cătălin Neamţu, Claudiu Maier şi Cosmin Natanticu, a făcut spectacolul de umor „O zic din viaţa mea”, un mix de comedie de mai multe genuri, monolog, impro, scheci, stand-up, parodie, imitaţie, care va fi reluat în curând, într-o nouă stagiune.

Știri similare

Robert I. Mesa, primul actor indigen din „Grey’s Anatomy”

Robert I. Mesa, primul actor indigen din „Grey’s Anatomy”

Entertainment

Robert I. Mesa, care şi-a făcut debutul în al treilea episod din sezonul 17 al serialului „Anatomia lui Grey/ Grey’s Anatomy”, va reveni în rolul stagiarului James Chee din producţia ABC. ...

Vizualizări: 398, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
REPORTAJ. Craterul de la Racoş, platou de filmare pentru „Django”, una dintre cele mai mari producţii europene de televiziune ale anului

REPORTAJ. Craterul de la Racoş, platou de filmare pentru „Django”, una dintre cele mai mari producţii europene de televiziune ale anului

Entertainment

Filmările pentru serialul de televiziune „Django”, cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producţii europene, cu buget de 40 de milioane de euro, au început în România în urmă cu mai mult de o lună şi sunt programate să se încheie în noiembrie. Serialul este o producţie Canal+ şi Sky Studios realizată de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franţa), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal şi Frame Film (România)....

Vizualizări: 463, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă