TIFF 2021 – Douăsprezece filme, în competiţie. Guillermo Arriaga, scenaristul „Amores perros”, „21 Grams” şi „Babel”, în juriu

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
TIFF 2021 – Douăsprezece filme, în competiţie. Guillermo Arriaga, scenaristul „Amores perros”, „21 Grams” şi „Babel”, în juriu

Douăsprezece producţii semnate de regizori debutanţi sau aflaţi la cel de-al doilea lungmetraj de ficţiune intră în competiţia pentru Trofeul Transilvania, la cea de-a 20-a ediţie a TIFF, care va avea loc în perioada 23 iulie – 1 august. Din juriu va face parte şi scenaristul şi scriitorul mexican Guillermo Arriaga.

Proiectate în premieră în România, filmele abordează subiecte complexe, majoritatea în jurul aceloraşi teme: dragostea doare, iar viaţa, aşa cum o ştim, se poate schimba peste noapte. Nouă dintre ele reprezintă debutul în ficţiune al unor regizori aflaţi la începutul carierei sau care s-au afirmat ca realizatori de seriale ori documentare.

Din juriul acestei ediţii fac parte celebrul scenarist şi scriitor mexican Guillermo Arriaga, cunoscut pentru scenariile unor filme precum „Amores perros”, „21 Grams”, „Babel” (nominalizat la Oscar în 2006), toate regizate de Alejandro González Iñárritu, şi „The Three Burials of Melquiades Estrada” (r. Tommy Lee Jones), premiat pentru scenariu la Cannes. Alături de el vor juriza Katriel Schory, director executiv Israel Film Fund şi fondatorul Belfilms, producător al peste 150 de lungmetraje, seriale TV şi documentare; actorul, regizorul şi producătorul american Scott Coffey („Ellie Parker”, „Adult World”, „Mullholland Drive”) şi actriţa Maria Popistaşu, protagonistă în „Întregalde”, selecţionat în Quinzaine des Réalisateurs la Cannes 2021, şi cunoscută pentru rolurile din „Marţi, după Crăciun” şi „Legături bolnăvicioase”.

Două producţii româneşti concurează pentru Trofeul Transilvania. Drama „Câmp de maci” este primul lungmetraj al regizorului de teatru Eugen Jebeleanu şi spune povestea unui tânăr jandarm a cărui viaţă profesională e ameninţată de relaţia cu un alt bărbat. Thriller-ul „Neidentificat” (r. Bogdan George Apetri) urmăreşte o investigaţie stranie şi complicată, care-l aruncă pe poliţistul de caz într-o lume a întunericului şi a violenţei.

Câştigător al premiului FIPRESCI la Berlinala 2021, „Priveşte cerul/ What Do We See When We Look at the Sky” (r. Alexandre Koberidze) transformă atmosfera caldă a unui orăşel georgian în decorul unei poveşti seducătoare despre doi îndrăgostiţi blestemaţi să nu se mai recunoască niciodată. „Pregătire pentru a fi împreună o perioadă nedeterminată/ Preparations to be Together for an Unknown Period of Time”, cel de-al doilea lungmetraj al regizoarei Lili Horvát, a fost propunerea Ungariei la Oscar 2021 şi spune povestea Martei, un neurochirurg de succes gata să rişte totul pentru o relaţie cu un bărbat care pretinde că nu o cunoaşte.

În „Vânătorul de balene/ The Whaler Boy”, debutul regizorului rus Philipp Yuryev, un tânăr se aventurează într-o călătorie la capătul căreia speră că o va găsi pe fata de care s-a îndrăgostit online. În drama de război lituaniană „Nu mai vine potopul/ The Flood Won’t Come”, primul film al lui Marat Sargsyan, un faimos colonel implicat în conflictele armate ale altor state este nevoit să se întoarcă la luptă, de data aceasta în propria ţară.

Cate Blanchett este producător executiv al debutului „Mere/ Apples” al regizorului grec Christos Nikou şi prezentat la Transilvania Pitch Stop în faza de proiect. Filmul explorează o versiune a lumii măcinate de un virus agresiv care provoacă pierderea totală a memoriei. Orice legătură cu adevăratul context pandemic pe care îl traversează umanitatea astăzi este pur întâmplătoare, la fel ca în cazul poveştii distopice din „Norul roz/ The Pink Cloud” (r. Iuli Gerbase; Brazilia), prezentat anul acesta la Sundance. O simplă aventură de-o noapte se transformă într-o lungă perioadă de convieţuire pentru doi necunoscuţi nevoiţi să se izoleze împreună pentru a supravieţui unui fenomen meteo fatal.

Inspirat de povestea surorii sale, care a călătorit 13 km pentru a se salva de abuzurile soţului, P.S. Vinothraj semnează scenariul şi regia filmului „Pietricele/ Pebbles”, în care rolurile se inversează: un bărbat impulsiv porneşte desculţ în căutarea soţiei. Producţia indiană a fost distinsă cu Tiger Award la Rotterdam FF. Regizorul spaniol David Martín de los Santos debutează cu „Asta-i viaţa/ That Was Life”, o poveste emoţionantă în care întâlnirea dintre două femei din generaţii diferite dă startul unui voiaj cu neaşteptate valenţe afective.

Nevoită să-şi adopte nepotul adolescent, o viitoare călugăriţă încearcă să găsească un echilibru între chemarea sa religioasă şi obligaţiile de familie în drama portugheză „Ultima baie/ The Last Bath” (r. David Bonneville). Despre legăturile cu divinitatea vorbeşte şi „Marygoround” (r. Daria Woszek; Polonia), o comedie neagră stilizată în care credinţa unei femei este pusă la încercare atunci când schimbările hormonale asociate menopauzei intră în acţiune.

Biletele pentru evenimente speciale TIFF şi abonamentele pentru această ediţie pot fi cumpărate de pe tiff.eventbook.ro.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania. Ediţia a 20-a va avea loc între 23 iulie şi 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă impuse în contextul epidemiologic.

Știri similare

Festivalul de jazz de la Montreux va avea loc în luna iulie

Festivalul de jazz de la Montreux va avea loc în luna iulie

Entertainment

Organizatorii festivalul de jazz de la Montreux au confirmat că a 55-a ediţie va avea loc în luna iulie a acestui an şi că la evenimente vor participa spectatori în număr limitat....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
LIVE. Cannes 2021 – Spike Lee, preşedintele juriului, a anunţat din greşeală câştigătorul Palme d’Or. Lista completă a câştigătorilor

LIVE. Cannes 2021 – Spike Lee, preşedintele juriului, a anunţat din greşeală câştigătorul Palme d’Or. Lista completă a câştigătorilor

Entertainment

Ceremonia de închidere a celei de-a 74-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes are loc, sâmbătă seară, la Palais des Festivals. Trofeul Palme d’Or, cea mai importantă distincţie a festivalului, va fi acordat anul acesta de un juriu condus de cineastul american Spike Lee....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Conacul unde s-au filmat scene din „Naşul”, pus în vânzare pentru doar 89 de milioane de dolari – FOTO

Conacul unde s-au filmat scene din „Naşul”, pus în vânzare pentru doar 89 de milioane de dolari – FOTO

Entertainment

Conacul în care au fost filmate scene din "Naşul", în regia lui Francis Ford Coppola, este scos la vânzare pentru doar 89 de milioane de dolari (75 de milioane de euro) de prorietarul care este ameninţat cu falimentul. El este obligat de tribunalul american să vândă ieftin această somptuoasă locuinţă din Beverly Hills. ...

Vizualizări: 276, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Untold, primul festival din lume care lansează un NFT

Untold, primul festival din lume care lansează un NFT

Entertainment

Organizatorii Untold au anunţat, luni, că se pregătesc să lanseze primul NFT (Non Fungible Token), iar acesta va putea fi găsit pe OpenSea, cea mai mare piaţă generală pentru bunurile digitale deţinute de utilizatori....

Vizualizări: 294, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Berlinala anunţă un premiu al publicului pentru ediţia Summer Special

Berlinala anunţă un premiu al publicului pentru ediţia Summer Special

Entertainment

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, care şi-a anunţat câştigătorii la începutul lunii martie, va permite publicului său să îşi aleagă preferatul în timpul evenimentului Summer Special, programat să aibă loc, cu prezenţă fizică, în perioada 9 - 20 iunie. ...

Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un serial de televiziune despre Audrey Hepburn, în pregătire

Un serial de televiziune despre Audrey Hepburn, în pregătire

Entertainment

Un serial de televiziune despre actriţa Audrey Hepburn este scris de scenarista şi producătoarea americană Jacqueline Hoyt („The Good Wife”) şi va fi produs de Wildside (Italia), compania din spatele „The Young Pope” şi „L'amica geniale”. ...

Vizualizări: 267, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
„Ma Rainey”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat 2”, nominalizate pentru principalul trofeu al Sindicatului producătorilor americani

„Ma Rainey”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat 2”, nominalizate pentru principalul trofeu al Sindicatului producătorilor americani

Entertainment

Lungmetrajele „Ma Rainey’s Black Bottom”, „Judas and the Black Messiah” şi „Borat Subsequent Moviefilm” se numără între filmele nominalizate pentru principalul trofeu acordat de Sindicatul producătorilor americani (PGA), acesta fiind un indicator important pentru marele trofeu Oscar. ...

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Bucharest Jazz Festival – 12 concerte live, ateliere muzicale pentru copii, conferinţă, DJ sessions la Combinatul Fondului Plastic

Bucharest Jazz Festival – 12 concerte live, ateliere muzicale pentru copii, conferinţă, DJ sessions la Combinatul Fondului Plastic

Entertainment

Nume noi ale jazzului românesc, artişti consacraţi şi muzicieni din diaspora vin între 16 şi 18 septembrie la Bucharest Jazz Festival. Cu 12 concerte live, ateliere muzicale pentru copii, o conferinţă şi DJ sessions, programul ediţiei din acest an este grupat pe trei seri tematice la Combinatul Fondului Plastic, anunţă organizatorii. ...

Vizualizări: 236, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă