Shakira şi-a vândut întreg catalogul muzical companiei britanice de investiţii Hipgnosis Songs Fund

Vizualizări: 411, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Shakira şi-a vândut întreg catalogul muzical companiei britanice de investiţii Hipgnosis Songs Fund

Shakira şi-a vândut întreg catalogul muzical, care cuprinde 145 de piese, către Hipgnosis Songs Fund, a anunţat compania britanică de investiţii.

De când a debutat discografic, în 1991, la vârsta de 13 ani, Shakira a vândut albume în peste 80 de milioane de copii, devenind artista latino cel mai bine vândută din toate timpurile.

Ea a primit trei trofee Grammy şi 12 trofee Latin Grammy şi este una dintre cele trei artiste care au două videoclipuri cu peste 2 miliarde de vizualizări pe YouTube.

Cântăreaţa de origine libanezo-columbiană, născută Shakira Isabel Mebarak Ripoll, a devenit celebră odată cu albumul „Pies Descalzos” (1995), certificat cu platină. Acestuia i-au urmat mai multe albume cu piese cântate în limba spaniolă, care au fost de asemenea certificate cu platină, iar primul disc în limba engleză, „Laundry Service” a apărut în 2001. Acesta a fost vândut în mai mult de 13 milioane de copii la nivel mondial.

Între cele mai cunoscute piese ale ei se numără „Ojos Asi”, „Whenever, Wherever”, „Underneath Your Clothes”, „Que Me Quedes Tú”, „Hips Don’t Lie” – care a fost primul single clasat în fruntea topului american -, şi „Waka Waka (This Time For Africa)”, imn al Fifa World Cup 2010.

Hipgnosis a achiziţionat recent cataloagele muzicale ale lui Neil Young, Lindsey Buckingham şi Jimmy Iovine.

Fondul, care permite oamenilor să investească în melodii de top, a făcut până în prezent, în decurs de doi ani, achiziţii de peste 1,5 miliarde de dolari. Între altele, a cumpărat drepturile pentru piese Mark Ronson, Chic, Barry Manilow şi Blondie.

Fondat de Merck Mercuriadis, cu Nile Rodgers co-fondator, Hipgnosis transformă redevenţele în flux de venituri.

Mercuriadis a transmis: „Pas cu pas, această femeie incredibilă din Columbia a evoluat într-una dintre cele mai influente şi celebre persoane din lume. Este unul dintre cei mai serioşi şi de succes compozitori ai ultimilor 25 de ani, fiind autor sau co-autor al tuturor cântecelor pe care le-a înregistrat. Este un creator superb (…) o determinată forţă a naturii”.

De cealaltă parte, Shakira a spus: „Să fiu compozitor este o realizare pe care o consider egală sau poate chiar mai mare cu aceea de a fi cântăreţ şi artist. La vârsta de 8 ani – cu mult înainte să cânt – am scris pentru a da sens lumii. Fiecare cântec este o cugetare a persoanei care eram la momentul la care l-am scris, dar odată ce un cântec este lansat aparţine nu doar mie, ci şi celor care îl apreciază. Ştiu că Hipgnosis va fi o casă minunată pentru catalogul meu şi sunt fericită să fiu partener cu această companie condusă de Merck, care apreciază cu adevărat artiştii şi creaţiile lor şi este un aliat al compozitorilor cărora le pasă de viaţa melodiilor lor”.

Știri similare

Cauza decesului lui Bobby Brown Jr, stabilită

Cauza decesului lui Bobby Brown Jr, stabilită

Entertainment

Bobby Brown Jr a murit pe 18 noiembrie 2020, la Los Angeles, din cauza unei supradoze accidentale de alcool, cocaină şi fentanil, potrivit raportului medicului legist, citează BBC. ...

Vizualizări: 403, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Actriţa Gal Gadot, despre serialul documentar „Impact”, cea mai grea luptă dusă de ea şi armata israeliană

Actriţa Gal Gadot, despre serialul documentar „Impact”, cea mai grea luptă dusă de ea şi armata israeliană

Entertainment

Actriţa şi producătoarea de origine israeliană Gal Gadot, cunoscută pentru rolul Wonder Woman, a vorbit într-o conferinţă online despre serialul documentar „Impact”, ce va fi lansat în curând, despre cea mai mare luptă dusă de ea şi despre armata israeliană şi criticile care i-au fost aduse pentru efectuarea serviciului militar....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aproape 2.300 de persoane, depistate cu Covid după festivalurile din Catalonia

Aproape 2.300 de persoane, depistate cu Covid după festivalurile din Catalonia

Entertainment

Un număr de 2.279 de persoane infectate cu coronavirus au fost înregistrate în rândul spectatorilor în cele două săptămâni care au urmat festivalurilor Canet Rock, Cruïlla şi, în special, Vida, potrivit celor mai recente informaţii dezvăluite miercuri de către Departamentul de Sănătate din Catalonia şi transmise de presa regională....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premiere româneşti şi invitaţi speciali la TIFF Sibiu 2021

Premiere româneşti şi invitaţi speciali la TIFF Sibiu 2021

Entertainment

Câteva dintre cele mai aşteptate filme româneşti ale anului vor fi proiectate în premieră la Sibiu între 6 şi 8 august, în prezenţa regizorilor şi a actorilor, în cadrul celei de-a 15-a ediţii Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) Sibiu....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Robert I. Mesa, primul actor indigen din „Grey’s Anatomy”

Robert I. Mesa, primul actor indigen din „Grey’s Anatomy”

Entertainment

Robert I. Mesa, care şi-a făcut debutul în al treilea episod din sezonul 17 al serialului „Anatomia lui Grey/ Grey’s Anatomy”, va reveni în rolul stagiarului James Chee din producţia ABC. ...

Vizualizări: 398, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă