Sezonul secund „Emily in Paris”, lansat anul acesta

Vizualizări: 494, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sezonul secund „Emily in Paris”, lansat anul acesta

Cel de-al doilea sezon al serialului „Emily in Paris”, cu Lily Collins în rol principal, va fi lansat de Netflix anul acesta.

Joi au fost prezentate primele imagini din noul sezon, iar mai multe informaţii vor fi divulgate sâmbătă, în evenimentul global „Tudum”.

În noul sezon, care are zece episoade a câte 30 de minute, Emily se descurcă tot mai bine în oraş, dar încă se luptă cu stilul de viaţă francez. După ce a intrat într-un triunghi amoros cu vecinul ei şi cu prima ei prietenă franţuzoaică, Emily este hotărâtă să se concentreze asupra muncii sale – care se complică pe zi ce trece. La orele de franceză, ea întâlneşte un coleg expat care o enervează şi o intrigă.

„Wmily in Paris” – cel mai vizionat serial de comedie al Netflix din 2020 – este creat de Darren Star, scenarist şi producător executiv.

Din distribuţie fac parte: Leroy Beaulieu, Ashley Park, Lucas Bravo, Camille Razat, Samuel Arnold, Bruno Gouery şi William Abadie, starul invitat recurent Kate Walsh. Noi membri ai distribuţiei sunt Lucien Laviscount, Jeremy O. Harris şi Arnaud Binard.

„Emily in Paris” este produs de MTV Entertainment Studios, Darren Star Productions şi Jax Media.

Producători executivi sunt şi Tony Hernandez (JAX Media), Lilly Burns (JAX Media), Andrew Fleming.

Raphaël Benoliel, Stephen Brown, Lily Collins, Shihan Fey şi Jake Fuller sunt producători.

Evenimentul virtual „Tudum” începe la ora României 19:00 şi va fi transmis pe toate canalele de Youtube ale companiei Netflix din întreaga lume, pe lângă Twitter, Twitch şi Facebook.

Știri similare

Foreigner va concerta la Bucureşti în 2022

Foreigner va concerta la Bucureşti în 2022

Entertainment

Grupul rock Foreigner va concerta la Arenele Romane din Bucureşti în luna mai 2022, iar biletele vor fi puse în vânzare vineri, pe iabilet.ro....

Vizualizări: 531, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pălăria lui Indiana Jones, vândută cu 300.000 de dolari la licitaţie

Pălăria lui Indiana Jones, vândută cu 300.000 de dolari la licitaţie

Entertainment

Pălăria purtată de Harrison Ford în rolul Indiana Jones a fost vândută la 300.000 de dolari în cadrul unei licitaţii la Los Angeles, marţi. Casa de vânzări a estimat obiectul între 150.000 şi 250.000 de dolari....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă