Sezonul al treilea din thrillerul procedural „Harrow – Viaţă de legist”, la AXN

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sezonul al treilea din thrillerul procedural „Harrow – Viaţă de legist”, la AXN

Cel de-al treilea sezon al thrillerului procedural „Harrow – Viaţă de legist” va debuta la AXN pe 16 septembrie şi va fi difuzat în fiecare joi, de la ora 23:00.

Serialul, cu Ioan Gruffudd în rol principal, prezintă viaţa şi cariera unui medic legist care apelează la metode uneori neortodoxe pentru rezolvarea cazurilor.

Doctorul Daniel Harrow este un legist care iese din tipare. Plin de empatie faţă de persoanele decedate şi cu o înclinaţie spre nerespectarea regulilor şi a autorităţii, el reuşeşte să rezolve chiar şi cele mai bizare cazuri. Misiunea lui este de a da o voce victimelor şi nu se va opri de la nimic pentru a afla adevărul.

Noul sezon continuă evenimentele care au marcat finalul sezonului doi, când Harrow găseşte cadavrul presupusului său fiu, James. Deşi îi este interzis să efectueze autopsia, acest lucru nu îl opreşte din a investiga pe cont propriu cazul, ajutat de cei apropiaţi.

Pe parcursul celor zece episoade, medicul legist se va strădui să rezolve cât mai multe cazuri, în timp ce se concentrează pe dezvăluirea misterului din jurul morţii lui James. Situaţia se complică şi mai mult atunci când un criminal periculos îşi face apariţia şi îi ameninţă familia.

Serialul, produs de ABC Studios International, Hoodlum Entertainment şi Australian Broadcasting Company, a fost creat de Stephen M. Irwin („Secrets and Lies”) şi Leigh McGrath.

Din distribuţie mai fac parte Darren Gilshenan („Rake”), Ella Newton („Newton’s Law”), Jolene Anderson („All Saints”) şi Damien Garvey („The Leftovers”).

Știri similare

Pălăria lui Indiana Jones, vândută cu 300.000 de dolari la licitaţie

Pălăria lui Indiana Jones, vândută cu 300.000 de dolari la licitaţie

Entertainment

Pălăria purtată de Harrison Ford în rolul Indiana Jones a fost vândută la 300.000 de dolari în cadrul unei licitaţii la Los Angeles, marţi. Casa de vânzări a estimat obiectul între 150.000 şi 250.000 de dolari....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Animest revine, în această toamnă, pe marile ecrane şi online cu 11 filme româneşti

Animest revine, în această toamnă, pe marile ecrane şi online cu 11 filme româneşti

Entertainment

Unsprezece scurtmetraje realizate de artişti din toată ţara concurează la cea de-a 16-a ediţie Animest pentru premiul Competiţiei Româneşti. În perioada 8-17 octombrie, filmele lor vor putea fi urmărite în cinematografele din Bucureşti, dar şi online, prin intermediul platformei de streaming a festivalului. ...

Vizualizări: 566, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premiile EFA – Două documentare elveţiene, premiate: „All Cats are Grey in the Dark”, cel mai bun scurtmetraj european; „Saudi Runaway”, preferatul studenţilor europeni

Premiile EFA – Două documentare elveţiene, premiate: „All Cats are Grey in the Dark”, cel mai bun scurtmetraj european; „Saudi Runaway”, preferatul studenţilor europeni

Entertainment

Două documentare elveţiene au fost premiate, joi, în cadrul celei de-a treia seri dedicate de Academia Europeană de Film (EFA) acordării trofeelor pentru anul 2020. „All Cats are Grey in the Dark” a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj european, în timp ce lungmetrajul „Saudi Runaway” a fost ales câştigător al premiului universităţilor europene....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Hugh Jackman şi Laura Dern, în „The Son” regizat de Florian Zeller

Hugh Jackman şi Laura Dern, în „The Son” regizat de Florian Zeller

Entertainment

Actorii Hugh Jackman şi Laura Dern vor juca rolurile principale în „The Son”, continuarea filmului „The Father”, lungmetrajul nominalizat la Oscar şi premiat cu BAFTA al dramaturgului, regizorului şi scenaristului Florian Zeller....

Vizualizări: 489, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Untold, primul festival din lume care lansează un NFT

Untold, primul festival din lume care lansează un NFT

Entertainment

Organizatorii Untold au anunţat, luni, că se pregătesc să lanseze primul NFT (Non Fungible Token), iar acesta va putea fi găsit pe OpenSea, cea mai mare piaţă generală pentru bunurile digitale deţinute de utilizatori....

Vizualizări: 408, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Promising Young Woman”, ales de Hollywood Critics Association cel mai bun film

„Promising Young Woman”, ales de Hollywood Critics Association cel mai bun film

Entertainment

„Promising Young Woman” a fost ales, vineri seară, de Hollywood Critics Association drept cel mai bun film, iar actriţa Carey Mulligan, care joacă rolul principal, şi regizoarea Emerald Fennell au fost recompensate cu premii pentru interpretare, respectiv, scenariu şi lungmetraj de debut. ...

Vizualizări: 406, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă