„Respect”, o demonstraţie de forţă a lui Jennifer Hudson în rolul cântăreţei Aretha Franklin, din 13 august în cinematografe – VIDEO

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Respect”, o demonstraţie de forţă a lui Jennifer Hudson în rolul cântăreţei Aretha Franklin, din 13 august în cinematografe – VIDEO

Lungmetrajul „Respect”, despre viaţa interpretei Aretha Franklin, cu actriţa şi cântăreaţa Jennifer Hudson în rol principal, a putut fi vizionat miercuri seară, la festivalul Anonimul, înainte cu două zile de premieră. Proiecţia a fost precedată de un recital Luiza Zan, care a prezentat, în notă proprie, câteva dintre piesele emblematice ale artistei americane.

Cu o forţă demnă de „regina muzicii soul”, cum e supranumită Aretha Franklin, protagonista livrează o interpretare demnă de Oscar, indicator important având în vedere că premiile Academiei americane de film sunt cele care încununează sezonul cinematografic de peste nouă decenii.

„Respect”, semnat de regizoarea de teatru Liesl Tommy, prima femeie afro-americană care a fost nominalizată la premiile Tony, spune povestea uneia dintre cele mai apreciate şi populare interprete de muzică din toate timpurile, care a murit în 2018, la vârsta de 76 de ani, şi care, potrivit presei americane, s-a implicat în realizarea filmului, ea însăşi alegând-o pe Hudson să o interpreteze.

Pentru Tommy acesta este primul lungmetraj. Proiectul a fost anunţat la începutul anului 2019, iar lansarea filmului a fost amânată mai mult de jumătate de an din cauza pandemiei.

Acum, el va fi lansat cu trei zile înainte de comemorarea a trei ani de la decesul artistei.

Actriţa şi cântăreaţa Jennifer Hudson în vârstă de 39 de ani are deja în palmares un Oscar pentru interpretarea din „Dreamgirls”, un rol secundar care a solicitat-o de asemenea din punct de vedere al interpretării vocale.

În „Respect”, pentru care a fost producător executiv, ea este Aretha Franklin – de la primele înregistrări până la succesul imens al de care s-a bucurat albumul gospel „Amazing Grace”, trecând prin traumele şi revenirea artistei.

Forest Whiteaker, premiat cu Oscar pentru rolul din „The Last King of Scotland” (2006), este tatăl ei, iar din distribuţie fac parte Audra McDonald, Saycon Sengbloh, Hailey Kilgore, Brenda Nicole Moorer, Marlon Wayans, Marc Maron, Kimberly Scott şi Albert Jones.

Cântăreaţa Mary J. Blige este Dinah Washington, Kelvin Hair este Sam Cooke, iar Thelma R. Mitchell este Ella Fitzgerald.

Producţia MGM i-a avut la cârmă pe Scott Bernstein, ca producător, şi pe Harvey Mason Jr., în rol de producător muzical, care a lucrat cu Franklin şi a produs muzica pentru „Dreamgirls”. 

Născută în Memphis, pe 25 martie 1942, Aretha Franklin le-a avut drept mentori pe artistele Mahalia Jackson şi Clara Ward. A colaborat mai întâi cu casa de discuri Columbia, care nu a reuşit să îi încadreze vocea şi stilul. În 1966, s-a mutat la Atlantic Records, iar producătorul Jerry Wexler a reuşit să o aducă în lumina reflectoarelor. În următorii doi ani, a devenit cunoscută în întreaga Americă şi în Europa. „Lady Soul” – un simbol al mândriei persoanelor de culoare – a fost premiată de Martin Luther King şi, în acelaşi timp, apărea pe coperta revistei Time.

A lansat 41 de albume, a colaborat cu nume precum James Brown, Dionne Warwick, Luther Vandross, Eurythmics şi Lauryn Hill. În anii 1980, a apărut în comedia „The Blues Brothers ”, a intrat în topuri cu „Who’s Zooming Who?” şi a lansat un duet cu George Michael, „I Knew You Were Waiting (For Me)”. În 2015, a interpretat melodia „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman” la ceremonia Kennedy Center Honours, găzduită de Barack Obama, preşedintele Statelor Unite la acea vreme. În acelaşi an, a primit Presidential Medal of Freedom.

Coverul piesei „Respect” a lui Otis Redding a devenit, în interpretarea ei, un imn feminist care a transformat-o într-un simbol al mişcărilor pentru drepturile civile şi ale femeilor. În 1987, ea a devenit prima femeie care a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

A câştigat, între altele, 18 premii Grammy, iar după o carieră de şase decenii a anunţat – în 2017 – că se retrage. Aretha Franklin a murit pe 16 august 2018, în Detroit.

Știri similare

Festivalul de Film de la Cannes 2021, la start – Producţii româneşti, în mai multe secţiuni competiţionale

Festivalul de Film de la Cannes 2021, la start – Producţii româneşti, în mai multe secţiuni competiţionale

Entertainment

Celebrităţile şi strălucirea revin marţi pe Croazetă, după doi ani. Cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, amânată două luni, va avea loc cu prezenţă fizică şi se va încheia, pe 17 iulie, cu gala de premiere. Lungmetraje semnate de Wes Anderson, Asghar Farhadi, Jacques Audiard, Apichatpong Weerasethakul, Paul Verhoeven şi Sean Penn sunt incluse în competiţie şi sunt favorite la trofeul Palme d'Or de anul acesta. România este reprezentată la Cannes de „La civil”, regizat de Teodora Mihai şi produs de Cristian Mungiu, în competiţia Un Certain Regard, de scurtmetrajul „Interfon 15”, de Andrei Epure, în competiţia secţiunii Semaine de la Critique, şi de lungmetrajul „Întregalde”, de Radu Muntean, inclus în selecţia programului Quinzaine des Réalisateurs, secţiune paralelă festivalului. În plus, Mungiu este preşedintele juriului Semaine de la Critique, iar producţia românească „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, de Carina-Gabriela Daşoveanu (UNATC), se numără între filmele selectate în concursul dedicat şcolilor de film, Cinéfondation....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Vineri de război”, în luna iunie, la postul TNT

„Vineri de război”, în luna iunie, la postul TNT

Entertainment

TNT va difuza, în fiecare seară de vineri din luna iunie, drame de război semnate de cineaşti de renume, bazate pe poveşti reale şi care descriu cele mai mari şi mai sângeroase bătălii din istoria recentă....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
„Lux Æterna”, cel mai nou film al lui Gaspar Noé, şi „Vocea umană”, filmul lui Pedro Almodóvar cu Tilda Swinton, în cinema din 17 septembrie

„Lux Æterna”, cel mai nou film al lui Gaspar Noé, şi „Vocea umană”, filmul lui Pedro Almodóvar cu Tilda Swinton, în cinema din 17 septembrie

Entertainment

„Lux Æterna”, un mediu-metraj de Gaspar Noé, produs de casa de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle şi Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, şi scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice” de Pedro Almodovar, cu Tilda Swinton purtând haine semnate de Balenciaga, vor fi în cinematografe din 17 septembrie. ...

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gastronomie vânătorească, conferinţe de specialitate, dresaj canin şi concerte pe 17 şi 18 septembrie la Muzeul Satului

Gastronomie vânătorească, conferinţe de specialitate, dresaj canin şi concerte pe 17 şi 18 septembrie la Muzeul Satului

Entertainment

Conferinţe, ateliere gastronomice cu specific vânătoresc, concurs de frumuseţe canină, lecţii şi demonstraţii de dresaj şi concerte de muzică tradiţională vânătorească vor avea loc în 17 şi 18 septembrie, în incinta Muzeului Satului din Bucureşti, cu ocazia ”Zilelor Vânătorilor Români”....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă