Olivia Newton-John, actriţa din „Grease” şi cântăreaţa care a lansat „Physical”, a murit la vârsta de 73 de ani

Vizualizări: 294, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Olivia Newton-John, actriţa din „Grease” şi cântăreaţa care a lansat „Physical”, a murit la vârsta de 73 de ani

Olivia Newton-John, actriţa cunoscută din celebrele filme „Grease”, „Xanadu” şi cântăreaţa care a lansat „Physical”, a murit la vârsta de 73 de ani, scrie Variety.

„Olivia Newton-John (73 de ani) a murit liniştită la ferma ei din California de Sud în această dimineaţă, înconjurată de familie şi prieteni. Cerem tuturor să respecte intimitatea familiei în această perioadă foarte dificilă”, este mesajul scris de soţul ei, John Easterling, pe Facebook. 

Nu a fost anunţată o cauză a morţii, dar Newton-John a fost diagnosticată cu cancer de sân, care a recidivat în 2017. „Olivia a fost un simbol al triumfurilor şi al speranţei de peste 30 de ani, împărtăşindu-şi lupta cu cancerul de sân”, a mai scris soţul ei.

În 1992, artista a fost diagnosticată prima dată cu cancer la sân, pe care l-a învins, şi a susţinut campanii privind efectuarea de analize în acest sens. Un centru oncologic din Melbourne îi poartă numele – Olivia Newton-John Cancer Wellness Research Center. Al doilea diagnostic i-a fost pus în 2013. Atunci a fost vorba despre un nou cancer de sân care s-a extins la umăr, obligând-o să amâne un turneu în SUA şi Canada.

Într-un interviu acordat CNN în 2017, ea a afirmat că este recunoscătoare că încă poate să cânte şi să susţină concerte, după atâţia ani, mulţumită fanilor. „Îmi place să cânt, este tot ce ştiu să fac. Este tot ce am făcut de când aveam 15 ani, aşadar, este viaţa mea”.

Olivia Newton-John s-a născut pe 26 septembrie 1948, în Cambridge (Anglia). Când avea vârsta de 5 ani, familia ei s-a mutat în Australia. A debutat discografic în 1971, cu „If Not for You”.

De atunci, a lansat numeroase single-uri care au ajuns pe primul loc în topurile internaţionale. Discografia sa cuprinde 28 de albume de studio, cel mai recent fiind „Friends for Christmas”, apărut în 2016.

A devenit cunoscută la nivel mondial graţie rolului din musicalul „Grease” (1978), care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur.

A jucat în peste 20 de producţii artistice şi de televiziune, între ele numărându-se „Xanadu” (1980), „It’s My Party” (1996) şi „A Few Best Men” (2011). 

Știri similare

Mick Jagger şi Keith Richards, omagii pentru colegul de trupă Charlie Watts

Mick Jagger şi Keith Richards, omagii pentru colegul de trupă Charlie Watts

Entertainment

Mick Jagger şi Keith Richards, solistul şi chitaristul The Rolling Stones, compozitorii principali ai trupei, i-au adus omagii bateristului Charlie Watts, al treilea cel mai longeviv membru al grupului, care a murit pe 24 august la vârsta de 80 de ani....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jason Momoa a dezvăluit noul costum Aquaman

Jason Momoa a dezvăluit noul costum Aquaman

Entertainment

Actorul Jason Momoa a dezvăluit pe Instagram noul costum Aquaman pentru următorul film cu supereroul pe care îl interpretează. ...

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
R. Kelly a fost găsit vinovat pentru trafic de persoane în New York

R. Kelly a fost găsit vinovat pentru trafic de persoane în New York

Entertainment

Cântăreţul R. Kelly a fost găsit vinovat, luni, la New York, pentru că a recrutat femei şi minore pentru sex, juraţii găsindu-l vinovat de toate cele nouă capete de acuzare, potrivit The New York Times. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă