Netflix a comandat două noi sezoane pentru serialul „Bridgerton”

Vizualizări: 462, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Netflix a comandat două noi sezoane pentru serialul „Bridgerton”

Netflix a comandat două noi sezoane pentru serialul „Bridgerton”, care a debutat în decembrie 2020 pe platformă.

Deşi producţia pentru sezonul secund nu s-a încheiat încă, Netflix a comandat deja sezoanele 3 şi 4 din cel mai popular serial al său, potrivit Variety. Primul sezon „Bridgerton” a fost vizionat, potrivit serviciului de streaming, de pe mai mult de 82 de conturi.

Creat de Chris Van Dusen pe baza romanelor scrise de Julia Quinn, primul sezon al serialului „Bridgerton” a avut-o în centru pe Daphne Bridgerton (interpretată de Phoebe Dynevor), fiica cea mare a puternicei familii Bridgerton. Ea şi-a făcut debutul pe piaţa competitivă a mariajelor din înalta societate londoneză din perioada Regenţei. L-a cunoscut pe dezirabilul duce de Hastings (Regé-Jean Page), burlac convins şi, din punctul de vedere al mamelor debutantelor, partida sezonului. La finalul primului sezon, cei doi s-au căsătorit şi aveau deja un copil.

Actriţa Simone Ashley, cunoscută pentru rolul din „Sex Education”, este protagonista celui de-al doilea sezon al „Bridgerton”. Ashley interpretează rolul Kate Sharma, de care se îndrăgosteşte Antony Bridgerton (jucat de Jonathan Bailey), fratele protagonistei primului sezon.

Sezonul al doilea al producţiei Shondaland are la bază a doua carte din seria semnată de Quinn, „The Viscount Who Loved Me”.

Producători executivi sunt Shonda Rhimes, Betsy Beers şi Chris Van Dusen, creator şi showrunner.

Știri similare

Festivalul de muzică Primavera Sound 2021 din Barcelona a fost anulat

Festivalul de muzică Primavera Sound 2021 din Barcelona a fost anulat

Entertainment

Festivalul de muzică Primavera Sound din Barcelona, unul dintre cele mai mari din Spania şi din Europa, a anunţat marţi că anulează ediţia anunţată pentru iunie anul acesta din cauza pandemiei de Covid-19, scrie AFP. ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bruce Dickinson, solistul Iron Maiden, are Covid-19

Bruce Dickinson, solistul Iron Maiden, are Covid-19

Entertainment

Bruce Dickinson, solistul formaţiei Iron Maiden, a fost confirmat cu Covid-19, iar staruri rock precum Gene Simmons şi Sebastian Bach continuă să îndemne fanii să se vaccineze, potrivit www.loudersound.com. ...

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă