Miniseria „Scenes from a Marriage”, cu Oscar Isaac şi Jessica Chastain, pe HBO GO

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Miniseria „Scenes from a Marriage”, cu Oscar Isaac şi Jessica Chastain, pe HBO GO

Miniseria „Scene dintr-o căsnicie/ Scenes from a Marriage”, bazată pe serialul omonim al lui Ingmar Bergman, cu Oscar Isaac şi Jessica Chastain în rolurile principale, a fost lansată pe HBO GO.

Primul episod din miniseria HBO, semnată de Hagai Levi („In Treatment”, „Our Boys”, „The Affair”), este disponibil pe platformă.

Adaptarea serialului clasic suedez al lui Ingmar Bergman îi are în rolurile principale pe Oscar Isaac („Show me a hero”) şi pe Jessica Chastain (nominalizată la Oscar pentru rolul din „Zero Dark Thirty”).

„Scenes from a marriage” examinează noţiunile originale despre dragoste, ură, dorinţă, monogamie, căsnicie şi divorţ, prezentate din perspectiva unui cuplu american contemporan.

Miniseria cu cinci episoade este scrisă şi regizată de Hagai Levi, iar producători executivi sunt Hagai Levi, Michael Ellenberg, Lars Blomgren, Amy Herzog, Jessica Chastain, Oscar Isaac, Daniel Bergman şi M. Blair Breard.

Mira (Jessica Chastain) e încrezătoare, ambiţioasă, dar nemulţumită de căsnicia ei. Jonathan (Oscar Isaac) e un profesor de filosofie cerebral şi împăciuitor, dornic să-şi menţină relaţia intactă. Producţia analizează întreaga complexitate a relaţiei lui Jonathan şi a Mirei, care sunt conştienţi de faptul că mariajul lor nu este periclitat de un singur eveniment sau o singură problemă.

Un nou episod va fi disponibil pe HBO GO în fiecare luni.

Știri similare

Florin Piersic, înainte de a împlini „marele 85”: E prea multă tristeţe în lume. Mi se pare cam nepotrivit să ne tinem de sărbătoriri

Florin Piersic, înainte de a împlini „marele 85”: E prea multă tristeţe în lume. Mi se pare cam nepotrivit să ne tinem de sărbătoriri

Entertainment

Actorul Florin Piersic a publicat pe Facebook un mesaj, înainte de a împlini „marele 85”, în care subliniază că „e prea multă tristeţe în lume” din cauza Covid-19, boală în faţa căreia şi-a pierdut un prieten bun, astfel că îi pare „cam nepotrivit să ne tinem de sărbătoriri”....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă