Mai mult de 1.500 de spectatori în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca la gala de deschidere TIFF 2020 – FOTO

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mai mult de 1.500 de spectatori în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca la gala de deschidere TIFF 2020 – FOTO

Proiecţia în premieră a comediei spaniole „Dineu cu vecinii de sus/ Sentimental” (r. Cesc Gay), organizată simultan în 20 de localităţi din ţară, a deschis oficial, vineri seară, cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. În Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, peste 1.500 de spectatori s-au bucurat de surprizele incluse în programul galei, potrivit organizatorilor.

Dacii din spotul oficial al ediţiei aniversare i-au întâmpinat pe cinefili pe covorul roşu, iar evenimentul a debutat cu un concert de muzică de film susţinut de trupa Amadeus.

„De multă vreme nu am mai văzut Piaţa Unirii atât de plină şi mă bucur că revenim la normal”, a spus Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF. „Festivalul arată altfel, Clujul arată altfel, dar pentru mine, aceşti 20 de ani au însemnat faptul că am reuşit să schimbăm destine. Au trecut prin festival sute de voluntari, membri ai echipei, copii care au participat la proiecţii sau la proiectele dedicate lor. Faptul că ei au crescut şi au ales să urmeze facultăţi de film, faptul ca oraşul în care ne-am dezvoltat în ultimele două decenii are astăzi un profil cu totul diferit faţă de prima ediţie a festivalului – aceasta mi se pare cea mai mare victorie a TIFF-ului în ani”, a continuat Giurgiu.

Despre importanţa unui eveniment de anvergura TIFF-ului pentru oraşul Cluj-Napoca a vorbit şi primarul Emil Boc, care a sosit la eveniment alături de colonelul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare. Emil Boc a subliniat importanţa culturii şi a educaţiei în dezvoltarea comunitară.

Anul acesta, prin programul EducaTIFF şi în parteneriat cu European Film Factory, festivalul va organiza Conferinţa Naţională de Educaţie Media şi Cinematografică. Tema evenimentului din 26 iulie, de la Hotel Platinia din Cluj-Napoca, vizează utilitatea implementării unui opţional în programa şcolară a elevilor, dar şi dezvoltarea în şcoli a educaţiei prin cinema, ca modalitate de învăţare.

Printre surprizele serii de gală s-a numărat şi momentul artistic oferit de compania de teatru de animaţie Corona Events. „A riveder le stelle”, performance-ul lor scăldat în jocuri de lumini, a surprins spectatorii cu o coregrafie „la înălţime”, oferindu-le celor prezenţi câteva clipe de magie.

Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF, i-a dedicat această ediţie regretatei actriţe Luminiţa Gheorghiu. Acesta le-a recomandat spectatorilor să nu rateze filmele din secţiunea Focus Spania şi i-a îndrumat pe cinefili să participe la cât mai multe proiecţii organizate în aer liber la USAMV, spaţiu care va găzdui premiere româneşti prezente în număr record la această ediţie.

După o primă zi marcată de entuziasmul revederii în sălile de cinema şi în spaţiile de proiecţii outdoor, festivalul continuă sâmbătă şi duminică cu „Weekend în familie”, evenimentul cu intrare liberă, dedicat copiilor şi părinţilor, de la Cetăţuie Open Air – o nouă locaţie inclusă pe harta festivalului.

Următoarele două zile vor aduce pe marele ecran două filme româneşti în premieră absolută.

Sâmbătă, pe 24 iulie, de la ora 21.45, în Piaţa Unirii Open-Air va rula comedia „Perfect necunoscuţi”, debutul regizorului Octavian Strunilă, prezent la proiecţia de gală împreună cu echipa de producţie a filmului. În aceeaşi seară, la USAMV, documentarul „Spioni de ocazie” va avea parte de o premieră absolută, în prezenţa regizoarei Oana Giurgiu şi a echipei de filmului. Un alt film românesc aşteptat, „Tata mută munţii”, în regia lui Daniel Sandu, va fi proiectat la USAMV duminică seara.

Știri similare

Gaze lacrimogene şi arestări la un concert Goran Bregovic în Albania

Gaze lacrimogene şi arestări la un concert Goran Bregovic în Albania

Entertainment

Poliţia albaneză a transmis luni că a arestat două persoane pentru că au lansat gaze lacrimogene în timpul unui concert al artistui sârb bosniac Goran Bregovic, pe care mulţi din ţară îl acuză că nu a condamnat războiul din Kosovo din perioada 1998 - 1999....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Aproape 2.300 de persoane, depistate cu Covid după festivalurile din Catalonia

Aproape 2.300 de persoane, depistate cu Covid după festivalurile din Catalonia

Entertainment

Un număr de 2.279 de persoane infectate cu coronavirus au fost înregistrate în rândul spectatorilor în cele două săptămâni care au urmat festivalurilor Canet Rock, Cruïlla şi, în special, Vida, potrivit celor mai recente informaţii dezvăluite miercuri de către Departamentul de Sănătate din Catalonia şi transmise de presa regională....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Serialul „Doctor Quinn”, din 7 iunie la TVR 2

Serialul „Doctor Quinn”, din 7 iunie la TVR 2

Entertainment

Serialul „Doctor Quinn”, recompensat cu patru trofee Primetime Emmy şi un Glob de Aur pentru actriţa Jane Seymour, va fi difuzat de TVR 2 începând cu 7 iunie....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Creatoarea celebrelor mănuşi tricotate ale lui Bernie Sanders a anunţat că le va produce pentru toată lumea

Creatoarea celebrelor mănuşi tricotate ale lui Bernie Sanders a anunţat că le va produce pentru toată lumea

Entertainment

Jennifer Ellis, profesoara din Vermont şi creatoarea celebrelor mănuşi purtate de Bernie Sanders în ziua învestirii preşedintelui Joe Biden, a anunţat că a găsit un fabricant pentru a răspunde cererii colosale după ce fotografia cu senatorul american a devenit virală pe reţelele de socializare, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă