INTERVIU – Regizorul Dekel Berenson: Cât timp vor exista oameni care vor merge pentru prima dată la o întâlnire, va fi mereu nevoie de săli de cinema

Regizorul şi scenaristul Dekel Berenson, membru al Academiei americane de film, vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre cea mai recentă producţie a sa, „Anna”, eligibilă pentru o nominalizare la Oscar, despre nevoia de cinema şi importanţa premiilor în cariera unui cineast. Interesat de problemele societăţii, călător pasionat, el îşi pregăteşte acum primul lungmetraj, care spune povestea unei ucrainence în Israel.

„Anna” este drama unei femei de vârstă mijlocie, mamă singură, care încearcă să facă o schimbare în viaţa ei. Un subiect foarte prezent în film, în general. Însă Anna din filmul lui Dekel Berenson are 45 de ani, lucrează într-un abator şi îşi întreţine fiica adolescentă. O reclamă pentru o petrecere Foreign-Love îi da speranţa unei schimbări. Un grup de bărbaţi americani vine în oraş pentru a cunoaşte femei în vederea începerii unor eventuale relaţii. Anna îşi pune speranţele în eveniment, unde îl întâlneşte pe Eric, însă lucrurile nu urmează tocmai cursul aşteptat.

Regizorul şi scenaristul Dekel Berenson, stabilit în Anglia, a fost inspirat să creeze această poveste după ce a aflat de organizarea acestui tip de evenimente în Ucraina.

„Anna” a fost prezentat la a 72-a ediţie a Festivalului de la Cannes, în competiţia de scurtmetraje, şi a fost inclus pe lista scurtă a nominalizărilor la BAFTA. A fost desemnat cel mai bun scurtmetraj britanic la British Independent Film Awards.

Berenson a călătorit în mai mult de 60 de ţări şi este interesat să exploreze societatea şi problemele umanitare. „Anna” este al treilea scurtmetraj al lui. Înainte de acesta, „Ashmina” a câştigat numeroase premii, inclusiv la festivalurile de la Cracovia şi Ierusalim, fiind eligibil pentru nominalizare la Oscar. La premiile Academiei americane de film s-a clificat şi „Anna”, care va fi prezentat anul viitor şi la CIFF-Romania (Constanţa International Film Festival).

Scurtmetrajul este o co-producţie Blue Shadows (Marea Britanie) a lui Merlin Merton, 168 Wardour Filmworks a lui Berenson şi ESSE Productions House (Ucraina). Între lungmetrajele produse de Merton se numără „Ten Thousand Saints” (2015), cu Ethan Hawke, şi „Wild Oats”, cu Shirley MacLaine şi Jessica Lange.

Prezentăm integral interviul acordat News.ro de Dekel Berenson:

Care a fost punctul de pornire pentru filmul „Anna”?

Dekel Berenson: După ce am finalizat primul meu scurtmetraj, „The Girls Were Doing Nothing”, pe care l-am filmat în Londra, am realizat că ar fi mai înţelept să îl filmez pe următorul în străinătate. Aveam multă experienţă în călătorii, am adunat multe poveşti pe drum şi am fost martor la multe subiecte interesante care ar putea sta la baza unor filme bune. Pe lângă asta, să filmez în străinătate este mai ieftin, mai provocator, ceea ce e mereu un lucru bun, şi îmi permite să mă întorc în locuri pe care le iubesc. Aşa că, odată ce am realizat asta, m-am aşezat şi am făcut o listă uriaşă cu idei pentru scurtmetraje. Au fost câteva zeci de idei. „Ashmina” şi „Anna” erau pe listă şi au devenit al doilea şi al treilea filme ale mele.

Unde ai filmat şi cum ai pus laolaltă distribuţia?

Dekel Berenson: A fost filmat într-un mic oraş din estul Ucrainei, aproape de zona în care încă face ravagii războiul. Mai multe săptămâni am organizat audiţii, pentru că voiam să găsesc actorii perfecţi pentru diferite roluri. Cu o săptămână înainte de începutul filmărilor, căutam încă un actor pentru unul dintre rolurile principale.

Care este principalul mesaj pe care vrei să îl transmiţi cu acest film?

Dekel Berenson: Filmul este o critică la adresa industriei care aduce în Ucraina americani sau străini „bogaţi” în căutarea unor mirese, care profită şi de femei şi de bărbaţi, prin promisiuni false. De asemenea, unii dintre bărbaţi folosesc aceste tururi organizate pentru o formă de turism sexual şi femeile care participă la aceste petreceri sunt tratate ca şi când ar fi într-o „piaţă de carne”. Nota finală a filmului spune clar că, uneori, iarba nu este mai verde şi că îţi e mai bine unde te afli.

Poate fi o descriere a femeii obişnuite dintr-un oraş mic sau a unei femei care trăieşte cu sentimentul respingerii?

Dekel Berenson: Anna este, cu siguranţă, o descriere autentică a femeilor reale din Ucraina. Unii oameni confundă filmul cu un documentar.

Exprimă foarte clar şi competiţia dintre femei.

Dekel Berenson: La aceste petreceri, proporţia bărbaţi femei este de unu la zece sau chiar unu la douăzeci. Este cu siguranţă o competiţie între femei. Asta este exprimat în scena în care femeile stau pe canapea într-un lung şir şi bărbaţii merg prin faţa lor alegând „norocoasa” cu care să danseze. Translatoarea, de exemplu, nu este în competiţie cu Anna. Ea spune pur şi simplu fiecărei părţi ce crede că vrea să audă şi, desigur, uneori se pierde în traducere şi nu înţelege intenţia lui Eric. În final, când îşi dă seama că Eric e un nemernic, o avertizează legat de el şi îi spune că e mai bine să plece şi să nu se întoarcă. Dar, înainte de asta, ea doar încearcă să facă lucrurile să funcţioneze, spunând ce crede ea că vrea să audă fiecare, ceea ce reprezintă o proiecţie a propriilor idei despre ce caută bărbaţii americani. Ca atunci când îi spune lui Eric că Anna nu are hobby-uri şi că îi place să stea acasă, să cureţe şi să gătească.

La un moment dat, Anna menţionează că speră ca el să nu fie un redneck „înnebunit după arme”. Este un statement pe care voiai să îl faci?

Dekel Berenson: Nu, este doar proiecţia ei despre cum sunt oamenii din Texas.

Aceste petreceri pot fi considerate un fel de platforme matrimoniale offline. Mai sunt organizate în Ucraina?

Dekel Berenson: Da, absolut. Aceste petreceri încă sunt organizate şi chiar m-am înscris la una dintre ele, să merg incognito pentru cercetare, dar data petrecerii s-a suprapus cu ziua în care căutam locaţii şi nu am mai ajuns.

După ce în 2019 ai fost la Cannes, cum a fost anul acesta pentru tine? Cum te-ai împăcat cu izolarea? Te-a ajutat să lucrezi?

Dekel Berenson: Da, izolarea a fost un fel de binecuvântare. Am putut sta acasă şi să scriu fără să am teama că am ratat ceva. Ultimii câţiva ani au fost foarte agitaţi pentru mine, aşa că izolarea a fost o bună ocazie de a mă stabili undeva şi de a scrie.

Având în vedere contextul actual, care crezi că sunt şansele ca cinema-ul să îşi recâştige statutul?

Dekel Berenson: Nu există îndoială că vor fi nişte schimbări majore după ce pandemie se va încheia, odată cu închiderea cinematografelor şi având în vedere că tot mai mulţi oameni se înscriu pe platforme de streaming. Dar atâta timp cât vor exista oameni care vor merge la prime întâlniri, va fi mereu nevoie de săli de cinema.

Cum „Anna” este eligibil pentru nominalizare la Oscar 2021, ar fi selectarea lui un vis devenit realitate pentru tine? În general, ce însemnătate au premiile pentru tine?

Dekel Berenson: Premiile sunt 100% obiective şi, chiar mai rău, foarte „politice”, care este un termen pentru „nepotism”. Cu cât mai mulţi oameni cunoşti, cu cât lucrezi cu mai mulţi oameni, şansa de a câştiga e mai mare, de multe ori indiferent de meritul real al filmului. Nu este cazul întotdeauna. Dar de multe ori se întâmplă aşa. Deci, ca să fiu sincer, eu nu le dau prea mare importanţă. Problema este că nu contează ce cred eu, ci ce cred alţi oameni, iar alţii cred că să câştigi un premiu chiar înseamnă ceva. Premiile sunt foarte importante în cariera unui cineast pentru că deseori „factorii decizionali” se uită doar la CV-ul tău şi la nimic altceva când vine vorba să ia o decizie pentru a finanţa un film sau să te accepte pentru un program. Din păcate, mă găsesc în poziţia de a-mi păsa, chiar dacă nu o fac şi ştiu că în termeni reali, în multe cazuri, nu înseamnă nimic. Mi-a spus un „factor decizional” cândva: „Mă uit doar la CV. Nici nu mă obosesc să citesc proiectul”. Acesta este un citat exact.

Înţeleg că scrii la primul lungmetraj. Poţi dezvălui mai multe despre proiect?

Dekel Berenson: Da, primul meu lungmetraj o urmăreşte pe Aliya, o femeie în vârstă de 18 ani imigrant din Ucraina, care găseşte însemnătate în recent descoperita ei identitate evreiască şi sentimente de patriotism pentru ţara ei adoptivă, unde este instruită să devină instructor în Armata israeliană. Filmul începe după ce Aliya a urmat săptămâni de antrenament fizic şi psihologic intens la o bază din deşert. Când compania primeşte o permisie de 2-3 zile înainte de examenul final, Aliya revine la familia ei din Tel Aviv. Hotărâtă să se distreze, iese într-o noapte în oraş şi sfârşeşte prin a fi agresată sexual de partenerul ei. Se întoarce la baza militară, dar face eforturi pentru a-şi încheia cursul, pe măsură ce îşi reevaluează valorile, convingerile şi locul în societatea israeliană.