INTERVIU – Actriţa americană de origine română Elina Löwensohn, admiratoare a lui Puiu, Jude, Netzer şi Nemescu: Sunt mândră că libertatea de expresie în artă a revenit în ţară

Actriţa americană de origine română Elina Löwensohn vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre „Femei obişnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon, în care joacă rolul principal, despre desprinderea de sine, artă şi cinematografia românească. Se declară admiratoare a cineaştilor Cristi Puiu, Radu Jude, Călin Peter Netzer şi Cristian Nemescu şi mândră că libertatea de expresie în artă a revenit în ţară.

Elina Löwensohn s-a născut pe 11 iulie 1966, la Bucureşti. Mama ei, dansatoare, a emigrat în SUA după decesul tatălui Elinei, care a fost supravieţuitor al Holocaustului. Elina Löwensohn este cetăţean american, iar în prezent locuieşte în Franţa. Şi-a început cariera la începutul anilor ‘90, remarcându-se în filme ale lui Hal Hartley, „Simple Men” şi „Amateur”. A mai jucat în „Basquiat” al lui Julian Schnabel, în „Nadja” al lui Michael Almereyda şi în „Lista lui Schindler”, de Steven Spielberg.

„Femei obişnuite/ Simple Women” este cea de-a doua ei colaborare cu Chiara Malta, după scurtmetrajul „L’existence selon Gabriel” din 2015.

Lungmetrajul, care a avut premiera mondială în 2019 la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, are în centru o tânără şi entuziastă regizoare. Federica hotărăşte să facă un film despre şi cu actriţa care o fascinează din copilărie – Elina Löwensohn. Lucrurile însă nu decurg chiar atât de simplu precum şi-ar dori ele.

Din distribuţie fac parte Jasmine Trinca, Elina Löwensohn, Francesco Acquaroli, Anna Malvica, Mirella Mazzeranghi, Betti Pedrazzi, Thomas Bradley, Michael Rodgers, Cosmina Olariu şi Ozana Oancea.

Filmul „Femei obişnuite” rulează în prezent în cinematografele din ţară.

Prezentăm integral interviul acordat News.ro de Elina Löwensohn: 

Cum a fost colaborarea cu Chiara Malta pentru acest lungmetraj?

Elina Löwensohn: A fost o colaborare lungă, pe parcursul a patru ani, pentru că ea a scris şi rescris scenariul de câteva ori. I-am dat multe informaţii şi fotografii din trecutul meu din România. A păstrat câteva şi a transformat alte elemente. A fost o colaborare foarte bogată, în ceea ce priveşte schimbul de idei, de amintiri – ea îmi spunea poveşti din copilăria sa în Italia, înainte de a se muta la Paris – şi de încredere. A trebuit să am încredere, dându-i ocazia de a folosi părţi din viaţa mea, am fost mândră la final.

Care a fost punctul de pornire pentru acest proiect?

Elina Löwensohn: Ne-am întâlnit, ea cunoştea ce lucrasem cu Hal Hartley. Cred că primele filme ale lui Hal i-au influenţat decizia de a deveni regizor şi ea a considerat că ar fi un bun punct de plecare combinaţia scrierii unui personaj numit Elina Löwensohn care a început în filmele lui Hal Hartley, filme care au influenţat-o în tinereţe, Elina din România, Chiara din Roma, Elina dintr-un trecut comunist, tatăl Chiarei care era foarte preocupat de politica din Italia.

Cum a fost să vă jucaţi propriul rol în film? Cât din personaj este adevărata Elina Löwensohn?

Elina Löwensohn: A fost greu să mă joc pe mine, pentru că nu mă jucam pe mine. Jucam un personaj care avea numele meu şi alte elemente din viaţa mea, dar care nu era Eu. Multe dintre poveştile originale din viaţa mea au fost cumva transformate, poveste căpşunilor din pădure este una adevărată. Mama, care a fost balerină, este de asemenea adevărat. Elina plângând în faţa unei oglinzi după ce a aflat că i-a murit tatăl, dar transformând asta într-un monolog inventat, este adevărat. Clădirea de pe strada Mântuleasa a fost clădirea copilăriei mele, iar Nicola Vasilescu este prietena mea din copilărie. Dar pe lângă anumite poveşti şi elemente precum cele menţionate, Elina din film nu este Elina pe care o cunosc. Desigur, ambele Elina şi-au început cariera cu Hal Hartley.

După ce aţi interpretat atâtea roluri diferite, cum l-aţi caracteriza pe acesta?

Elina Löwensohn: Cel mai ciudat şi străin mie. Cel mai greu de stăpânit, de putea construi „un personaj”.Pe cine jucam? Cum mi-o puteam imagina pe această Elina? Am urmat scenariul şi portretul făcut de Chiara acestei Elina. Am încercat să fac tot posibilul, dar deseori am simţit deseori ca şi când aş fi fost în afara trupului acestei Elina. Neîntrupată.

Există un anumit rol pe care aţi vrea să îl jucaţi pe ecran sau pe scenă?

Elina Löwensohn: Nu. Atâta timp cât rolurile sunt scrise bine şi mă duc dincolo de ce ştiu deja, toate îmi oferă euforie şi mister şi posibilă descoperire.

Înţeleg că filmaţi în prezent pentru două lungmetraje. Având în vedere criza generată de pandemie, credeţi că lumea artei îşi va recâştiga vitalitatea? Consideraţi că această perioadă a inspirat artiştii, le-a permis să creeze mai mult?

Elina Löwensohn: Dintre artiştii pe care îi cunosc, foarte puţini au putut să creeze în această perioadă. Nu cred că a adus mai multă inspiraţie. E posibil să fi adus mai multă frustrare, mai puţini bani de la guverne şi nu cred că suficienţi artişti se întreabă ce ar putea crea după o astfel de perioadă stranie. În multe filme lansate în Franţa sunt spuse în continuare aceleaşi poveşti vechi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi găsesc asta ca fiind foarte sărăcăcios. Cinema-ul îşi va găsi mereu vitalitatea, atâta vreme cât autorii şi cineamştii consideră că este vital să creeze.

Dacă ar fi să alegeţi între cinema şi streaming, ce aţi alege?

Elina Löwensohn: Cu siguranţă, cinema-ul. Pentru că dacă un film e făcut bine, ecranul pe care este proiectat scoate în faţă puterea imaginii şi cuprinde spectatorul. Streamingul pe computer sau pe un ecran de televizor te face leneş. Există acest ritual al oamenilor de a veni împreună şi de a avea o experienţă comună într-o sală de cinema, în acel spaţiu întunecat străpuns de lumină… Şi cred că Roland Barthes a vorbit despre asta în „Leaving the Movie Theater” şi despre fenomenul hipnozei sub care stă publicul în timp ce se află în acel spaţiu. Îmi place starea de hipnoză şi cumva de a pierde controlul.

Cinematografia românească a devenit o prezenţă obişnuită în festivalurile din lume în ultimele decenii, cum o percepeţi?

Elina Löwensohn: Sunt mândră şi foarte fericită că filmele româneşti pot fi produse, văzute şi apreciate. Sunt mândră că sunt româncă şi că libertatea de expresie în artă a revenit în ţară.

Aveţi un regizor sau actor român preferat? Este vreun cineast român cu care v-ar plăcea să lucraţi?

Elina Löwensohn: Îl iubesc pe Cristi Puiu. Îi iubesc şi pe Radu Jude, Călin Peter Netzer şi pe Cristian Nemescu, care din păcate a plecat dintre noi. Da, mi-ar plăcea mult să lucrez cu orice regizor cu un limbaj şi univers individuale.

Legat de „Simple Women”, de ce ar trebui să mergem să îl vedem la cinema?

Elina Löwensohn: Filmul marchează zbuciumul, visurile, suişurile şi coborâşurile unui realizator de film care încearcă să se agaţe de această iluzie căreia îi spunem cinema. Încearcă se se agaţe de visuri care ne formează imaginaţia.