Ethan Hawke, onorat cu Premiul Preşedintelui la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ethan Hawke, onorat cu Premiul Preşedintelui la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary

Karlovy Vary Intl. Film Festival, unul dintre cele mai importante evenimente ale cinematografiei din Europa de Est şi Centrală, îl va onora pe actorul, regizorul şi scenaristul american Ethan Hawke, care va primi Premiul Preşedintelui la cea de-a 55-a ediţie, care va avea loc între 20 şi 28 august, scrie Variety.

Premiul este acordat actorilor, regizorilor şi producătorilor care „au contribuit într-un mod fundamental la dezvoltarea lumii cinematografiei contemporane”. 

„Suntem încântaţi să primim la Karlovy Vary un artist pe care îl admirăm de mult timp. În 2018, KVIFF a omagiat Austin Film Society şi ne bucură să extindem aprecierea faţă de această renumită organizaţie onorând un actor şi un regizor care este atât de apropiat şi conectat de  filmul independent din Texas”, au spus directorul artistic Karel Och şi directorul executiv Krystof Mucha.

Hawke va prezenta thrillerul lui Paul Schrader „First Reformed”, în care interpretează un pastor ce trece printr-o criză de credinţă. 

În februarie, Hawke şi-a lansat primul său roman în 20 de ani, “A Bright Ray of Darkness”, în care vorbeşte despre artă şi dragoste, faimă şi dezamăgiri, într-o poveste despre un tânăr ce debutează pe Broadway în „Henric al IV-lea” pe măsură ce căsnicia sa se destramă. 

Născut pe 6 noiembrie 1970, în Austin, Texas, Ethan Green Hawke este un actor, regizor, scenarist şi romancier american. A fost nominalizat de patru ori la premiile Oscar, la categoriile „cel mai bun actor într-un rol secundar”, pentru „Trening Day” (2001) şi „Boyhood” (2014) şi „cel mai bun scenariu adaptat”, pentru „Before Sunset” (2004) şi „Before Midnight” (2013). A jucat în drama „Juliet, Naked”, regizată de Jesse Peretz. Şi-a făcut debutul regizoral în 2001 cu drama „Chelsea Walls”. „Seymour: An Introduction” este primul documentar regizat de Hawke. Protagonist în filmul „Tesla” (2020), joacă, produce şi este co-scenarist al miniseriei „The Good Lord Bird”, producţie Showtime. Cel mai recent, Hawke a fost co-scenarist, producător şi regizor pentru „Blaze”, inspirat de viaţa compozitorului Blaze Foley. 

Știri similare

Dracula International Film Festival 2021, în octombrie, la Braşov

Dracula International Film Festival 2021, în octombrie, la Braşov

Entertainment

Dracula International Film Festival a anunţat miercuri lansarea competiţiei de scurtmetraje şi lungmetraje pe teme horror, SF, thriller, supranaturale, comedii negre, animaţii, filme experimentale şi culte pentru cea de-a noua ediţie. ...

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Festivalul de Film de la Veneţia – Producţia românească „Imaculat”, recompensată cu Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut

Festivalul de Film de la Veneţia – Producţia românească „Imaculat”, recompensată cu Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut

Entertainment

Producţia românească „Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan, selectată în competiţia Giornate degli Autori, secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Veneţia, a fost recompensat sâmbătă seară cu Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut, în valoare de 100.000 de dolari....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă