Cineastul Radu Jude, omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cineastul Radu Jude, omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma

Regizorul şi scenaristul Radu Jude va fi omagiat la Festivalul La Rochelle Cinéma (Fema), care va avea loc între 25 iunie şi 4 iulie 2021.

La cea de-a 49-a ediţie a evenimentului din Franţa, Radu Jude va fi omagiat alături de Xavier Beauvois (cineast, Franţa), Joanna Hadjithomas & Khalil Joreige (cineaşti, Liban) şi Gabriel Yared (compozitor, Franţa).

„Figură indispensabilă a noului cinema românesc, Radu Jude, al cărui «Babardeală cu bucluc sau porno balamuc» a primit Ursul de Aur la Berlinala 2021, ne va prezenta integrala filmelor sale”, au anunţat organizatorii, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Între cineaştii şi actorii care s-au bucurat de o astfel de recunoaştere în trecutul festivalului se numără Agnès Varda, Béla Tarr, Juliette Binoche, Blake Edwards, Liv Ullmann, Hirokazu Kore-eda, Roman Polanski, Werner Herzog, Anouk Aimée, Olivier Assayas şi Elia Suleiman, precum şi românii Lucian Pintilie şi Andrei Ujică.

Începând cu 1973, Festivalul La Rochelle Cinéma (Fema) este o mare sărbătoare a filmului, la început de vară, când prezintă pelicule de ieri şi de azi din întreaga lume.

Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume”- premiul CICAE, la Berlinala 2009. În 2012, el a regizat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secţiunea Forum a festivalului.

Anul acesta, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a fost recompensat de juriu cu marele trofeu al Festivalului de Film de la Berlin, Ursul de Aur.

Știri similare

Disneyland a fost redeschis în California

Disneyland a fost redeschis în California

Entertainment

Mii de californieni au sărbătorit vineri redeschiderea pentru public a legendarului parc de distracţii Dineyland, la mai mult de un an de la izolarea decretată din cauza pandemiei. ...

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premiile Academiei Europene de Film – „Another Round” al lui Thomas Vinterberg, marele câştigător. „colectiv”, documentarul anului

Premiile Academiei Europene de Film – „Another Round” al lui Thomas Vinterberg, marele câştigător. „colectiv”, documentarul anului

Entertainment

Lungmetrajul „Another Round/ Druk” al lui Thomas Vinterberg este marele câştigător al celei de-a 33-a ediţii a premiilor Academiei Europene de Film, care au fost decernate sâmbătă seară, şi la care „colectiv”, producţie românească, a fost desemnat documentarul european al anului....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Constanţa: Festivalul Neversea, care urma să fie organizat în luna iulie, reprogramat tot în acest an / Data evenimentului nu a fost încă stabilită

Constanţa: Festivalul Neversea, care urma să fie organizat în luna iulie, reprogramat tot în acest an / Data evenimentului nu a fost încă stabilită

Entertainment

Organizatorii Festivalului Neversea, care urma să aibă loc în luna iulie pe o plajă din Constanţa, au anunţat că aceasta va fi reprogramat tot în acest an. Evenimentul muzical nu se va putea desfăşura în luna iulie deoarece normele sanitare în vigoare ar fi permis un număr redus de participanţi. Biletele şi abonamentele care au fost cumpărate rămân valabile pentru noua dată a festivalului....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Filmul „Scara”, regizat de Vlad Păunescu, cele mai multe nominalizări la Gala Premiilor UCIN

Filmul „Scara”, regizat de Vlad Păunescu, cele mai multe nominalizări la Gala Premiilor UCIN

Entertainment

Filmul „Scara” în regia lui Vlad Păunescu, cu Horaţiu Mălăele şi Valentin Teodosiu în distribuţie şi debutantul Eduard Trifa în rol principal, a primit opt nominalizări la Gala Premiilor Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), care va avea loc pe 26 septembrie, la Opera Naţională Bucureşti. „Câmp de maci” (7 selecţii), „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (7 selecţii) şi „La Civil” (5 selecţii), în cursa pentru trofeul UCIN. ...

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă