Cinci filme selectate şi premiate la Cannes, difuzate în mai de TV5 Monde

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cinci filme selectate şi premiate la Cannes, difuzate în mai de TV5 Monde

Cinci lungmetraje care au fost selectate şi premiate la ediţii anterioare ale Festivalul de Film de la Cannes vor fi difuzate în luna mai de TV5 Monde.

Pentru că ediţia de anul acesta a festivalului nu va avea loc în luna mai, ci a fost mutată în iulie, TV5 Monde propune o mini-retrospectivă.

Primul film ales spre difuzare este „J’ai tué ma mère” (2009), o dramă regizată de Xavier Dolan, care interpretează şi rolul principal. Filmul prezintă relaţia conflictuală dintre o mamă şi fiul ei. În primul lungmetraj regizat de Dolan, un adolescent îşi iubeşte mama, dar nu suportă să fie fiul ei. Gusturile şi personalitatea ei îl îngrozesc, la fel şi ignoranţa ei crasă. Filmul, prezentat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs şi recompensat cu trei premii, va putea fi vizionat pe 16 mai, de la ora 22.00.

Pe 20 mai, de la aceeaşi oră, va fi difuzat „Plaire, aimer et courir vite”, de Christophe Honoré. În Parisul anilor ’90, Arthur (în vârstă de 22 ani) îl întâlneşte pe Jacques, un scriitor homosexual. Această întâmplare marchează debutul unei relaţii pasionale. Pentru că Jacques suferă de SIDA, iubirea trebuie trăită în puţinul timp rămas. Filmul a fost selectat în competiţie.

O altă dramă romantică, „Les amours imaginaires” (2010), semnată de Xavier Dolan, va fi difuzată pe 23 mai, de la ora 22.00. Doi prieteni îndrăgostiţi de aceeaşi persoană pornesc o luptă bolnăvicioasă pentru a o cuceri. Fiecare dintre ei ajunge să interpreteze obsesiv comportamentele ambigue şi distructive ale persoanei dorite. Filmul a fost premiat în secţiunea Un Certain Regard.

„La loi du marché” (2015), regizat de Stéphane Brizé, cu Vincent Lindon în rol principal, premiat la Cannes pentru interpretare, este un portret tulburător al crizei de pe piaţa muncii. După 20 de ani de şomaj, un bărbat în vârstă de 50 de ani găseşte un loc de muncă ce îl pune faţă în faţă cu o dilemă morală. Filmul va fi difuzat pe 27 mai, de la ora 22.00.

Ultimul film din retrospectivă este „Sofia” (2018), regizat de Meryem Benm’Barek-Aloïsi, şi va fi difuzat pe 30 mai, de la aceeaşi oră. Pentru că nu şi-a dat seama că este însărcinată, o tânără marocană se află într-o situaţie de ilegalitate pentru că a dat naştere unui copil în afara căsătoriei. Ea are doar 24 de ore la dispoziţie pentru a găsi o soluţie înainte ca spitalul să alerteze autorităţile. Filmul a fost selectat în secţiunea Un Certain Regard şi a fost premiat pentru scenariu.

Toate lungmetrajele vor fi difuzate de TV5 Monde cu subtitrare în limba română.

Știri similare

„Godzilla vs. Kong” a devenit cel mai de succes film de la Hollywood în pandemie

„Godzilla vs. Kong” a devenit cel mai de succes film de la Hollywood în pandemie

Entertainment

Lungmetrajul „Godzilla vs. Kong”, regizat de Adam Wingard, a ocupat pentru al treilea weekend consecutiv primul loc în box office-ul nord-american şi a depăşit la nivel mondial pragul de încasări de 390 de milioane de dolari, devenind cel mai de succes film de la Hollywood în mai mult de un an....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierele săptămânii la Cineplexx Băneasa şi Titan

Premierele săptămânii la Cineplexx Băneasa şi Titan

Entertainment

Filmele "Fără zgomot 2", "Godzilla vs. Kong" şi "Peter Iepuraşul: Fugit de acasă" rulează la cinematografele Cineplexx Băneasa şi Titan de vineri. ...

Vizualizări: 558, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Berlinala 2021 – Cincisprezece filme, în competiţiile Generation, şi 27 de comedii, în programul Retrospective

Berlinala 2021 – Cincisprezece filme, în competiţiile Generation, şi 27 de comedii, în programul Retrospective

Entertainment

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Berlin au anunţat pentru ediţia din acest an 15 filme incluse în competiţiile Generation şi 27 de titluri care vor face subiectul programului Retrospective, centrat pe comedii cu trei actriţe americane emblematice - Mae West, Rosalind Russell şi Carole Lombard. ...

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vunk a lansat albumul acustic „Numai la doi” – VIDEO

Vunk a lansat albumul acustic „Numai la doi” – VIDEO

Entertainment

Trupa pop Vunk a lansat miercuri albumul acustic „Numai la doi”, care cuprinde 14 piese, fiecare însoţită de proiecte vizuale, după cum a transmis Universal Music România....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă