Berlinala 2021 – Douăzeci de filme, în competiţia de scurtmetraje. Lumea exterioară imprevizibilă, expusă în selecţia Forum

Vizualizări: 319, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Berlinala 2021 – Douăzeci de filme, în competiţia de scurtmetraje. Lumea exterioară imprevizibilă, expusă în selecţia Forum

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Berlin au anunţat marţi selecţiile pentru programele Berlinale Shorts, Forum şi Forum Expanded.

Fiecare dintre cele 20 de filme selectate în programul Berlinale Shorts 2021 are propria abordare a realităţii: unele ajung în istoria colonială şi găsesc noi moduri de a o interpreta („Al motociclista no le cabe la felicidad en el traje”, „Strange Object”, „One Hundred Steps”, altele se opun violenţei politice („International Dawn Chorus Day”) şi terorii de extremă dreaptă („Deine Strasse”) pentru a nu fi uitate. Ele vorbesc despre traume în indivizi şi familii („A Love Song in Spanish”, „Nanu Tudor”), procesează societatea în care trăim („Vadim na progulke”, „Das Glitzern im Barbieblut”, „One Thousand and One Attempts to Be an Ocean”) şi îi pun la încercare instituţiile („Rehearsal”).

Există o mare dorinţă de înţelegere („Zonder Meer”) şi de a fi înţeles („Easter Eggs”, „Si t’as un coeur”, „Xia Wu Guo Qu Le Yi Ban”, „Les Attendants”, „More Happiness”). Este imposibil de imaginat o nouă comuniune („Luz de Presença”, „Blastogenese X”), însă ferestrele spre viitor sunt larg deschise („Ventana”).

„Arta, şi filmul în mod special, ne permite să vedem lumea prin diferiţi ochi. Ne ajută să experimentăm realitatea prin percepţia altcuiva, să o regândim şi să ne găsim locul în ea”, a spus Anna Henckel-Donnersmarck, care conduce Berlinale Shorts. „În acelaşi timp, are nevoie de un comitet de sondare, de public, astfel ca ceea ce este spus că îşi găsească ecou şi să continue să răsune”.

Scrutmetrajele din 17 ţări sunt ficţiuni, filme experimentale, animaţii, documentare şi hibride.

Toate sunt nominalizate pentru Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj şi pentru Premiul juriului (Ursul de Argint). În plus, dintre ele va fi ales candidatul pentru Premiile Academiei Europene de Film.

Câştigătorii vor fi decişi de un juriu internaţional şi vor fi anunţaţi în timpul Industry Event, online, la începutul lunii martie. Ceremonia de decernare va avea loc în iunie, în cadrul Berlinale Summer Special, care este programat să aibă loc cu public.

Forum şi Forum Expanded

Pentru secţiunea Berlinale Forum, ajunsă la a 51-a ediţie, au fost alese 17 filme. Este vorba despre lucrări care înfruntă incertitudinile din lumea exterioară, adoptând imprevizibilul în acţiunea şi structura lor.

Au fost selectate filme – ficţiune şi documentar – din Franţa, Germania, Federaţia Rusă, Argentina, Burkina Faso, SUA, Thailanda, Belgia, Spania, Portugalia, Canada, Elveţia şi Italia.

Selecţia Forum Expanded constă în patru selecţii de scurtmetraje, un mediumetraj şi două lungmetraje. În total, 18 producţii vor fi prezentate în luna martie, iar opt instalaţii, în luna iunie.

Acest lucru reprezintă un experiment pentru Forum Expanded, organizat de Arsenal – Institute for Film and Video Art, care reprezintă punctul de intersecţie dintre cinema şi alte zone de artă şi societate.

Cea de-a 16-a ediţie a Forum Expanded va avea loc sub titlul „The Days Float Through My Eyes”, împrumutat din piesa „Changes” a lui David Bowie. În urmă cu 50 de ani, când a fost lansată, făcea referire la imaginea lui ca muzician, care nu se schimba cu acelaşi ritm cu care o făcea identitatea lui.

Filmele alese, producţii din ţări precum Egipt, India, Columbia, Coreea de Sud şi Finlanda, abordează teme precum istoria şi memoria, ritualuri şi mituri, rasismul şi rezistenţa.

Curatorii programului sunt Stefanie Schulte Strathaus (curator-şef), Anselm Franke (co-fondator), Maha Maamoun şi Ulrich Ziemons.

Cea de-a 71-a ediţie a Berlinalei va avea loc în două etape. Evenimentul dedicat profesioniştilor din industrie va avea loc în perioada 1 – 5 martie 2021. Între 9 şi 20 iunie, se va desfăşura Summer Special, serie la care este aşteptat şi publicul cinefil.

Industry Event va prezenta per ansablu profesioniştilor din cinema şi presei acreditate selecţia de filme din secţiunile festivalului.

Juriile vor decide câştigătorii premiilor din competiţie, secţiunile Berlinale Shorts, Encounters şi Generation şi îi vor anunţa în timpul evenimentului dedicat industriei.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc, cu public, în luna iunie.

Știri similare

Untold, primul festival din lume care lansează un NFT

Untold, primul festival din lume care lansează un NFT

Entertainment

Organizatorii Untold au anunţat, luni, că se pregătesc să lanseze primul NFT (Non Fungible Token), iar acesta va putea fi găsit pe OpenSea, cea mai mare piaţă generală pentru bunurile digitale deţinute de utilizatori....

Vizualizări: 317, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Actorul Chevy Chase, spitalizat din cauza unei probleme la inimă

Actorul Chevy Chase, spitalizat din cauza unei probleme la inimă

Entertainment

Actorul Chevy Chase, cunoscut din comedii precum „Foul Play”, „National Lampoon's Vacation” şi „Three Amigos!”, a fost spitalizat timp de cinci săptămâni din cauza unei probleme la inimă şi se recuperează acum în casa lui din Westchester, informează Variety. ...

Vizualizări: 321, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MGM are în vedere vânzarea studioului său

MGM are în vedere vânzarea studioului său

Entertainment

MGM Holdings Inc. are în vedere o vânzare a studioului de film, potrivit unei surse apropiate, scrie Variety. ...

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă