Actorul Michael Malarkey, cunoscut din „The Vampire Diaries”, invitat la Comic Con Summer Limited Edition de la Bucureşti

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Actorul Michael Malarkey, cunoscut din „The Vampire Diaries”, invitat la Comic Con Summer Limited Edition de la Bucureşti

Actorul american Michael Malarkey, cunoscut din „The Vampire Diaries”, este al doilea invitat anunţat pentru Comic Con Summer Limited Edition, care va avea loc între 26 şi 29 august, la Romexpo din Bucureşti.

Rolul său a fost recurent începând cu sezonul al cincilea al serialului, iar în ultimele sezoane a câştigat multă simpatie din partea fanilor şi a scenariştilor care l-au avansat în rândul personajelor principale.

Actorul s-a remarcat iniţial în teatru, prima apariţie notabilă fiind într-o montare a „Spring Storm”, scrisă de Tennessee Williams. Mai apoi, a reuşit să impresioneze în rolurile lui Jay Gatsby (în „The Great Gatsby”) şi Elvis Presley (în „Million Dollar Quartet”).

Malarkey s-a orientat către seriale şi a obţinut primul rol în 2011, într-un episod din „Curiosity”, iar în 2013 a ajuns în distribuţia „The Vampires Diaries”, una dintre cele mai populare producţii americane, câştigătoare a patru People’s Choice Award la care se adaugă mai multe trofee Teen Choice Awards.

Michael Malarkey este şi muzician, având la activ două EP-uri şi două albume, cel mai recent, „Graveracer”, fiind lansat în 2020.

Actorul va fi prezent în toate sesiunile din ambele zile de Comic Con Summer Limited Edition: sâmbătă, 28 august, şi duminică, 29 august, în intervalele 09:30 – 14:30 şi 16:00 – 21:00.

Malarkey i se alătură lui Ed Westwick, primul invitat anunţat la Comic Con, cunoscut pentru rolul Chuck Bass din fenomenul „Gossip Girl”.

Biletele pentru fiecare sesiune în parte sunt disponibile pe www.comic-con.ro.

Fiecare sesiune va fi limitată la un număr maxim de 4.000 de bilete, capacitatea până la 5.000 fiind acoperită de echipa evenimentului, voluntari, expozanţi şi invitaţi.

Știri similare

Festivalul de Film de la San Sebastián, la start – Cinci producţii româneşti şi cu participare românească, în competiţii

Festivalul de Film de la San Sebastián, la start – Cinci producţii româneşti şi cu participare românească, în competiţii

Entertainment

Cinci producţii româneşti şi cu participare românească, între care „Crain nou”, de Alina Grigore, „Marocco”, de Emanuel Pârvu, şi „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, sunt incluse în competiţii la cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la San Sebastián, care debutează vineri şi unde sunt aşteptate zeci de personalităţi din lumea cinematografiei....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Filmul „Cetăţeanul Kane” şi-a pierdut scorul perfect pe Rotten Tomatoes, după descoperirea unei singure cronici negative din anii 1940

Filmul „Cetăţeanul Kane” şi-a pierdut scorul perfect pe Rotten Tomatoes, după descoperirea unei singure cronici negative din anii 1940

Entertainment

Filmul „Cetăţeanul Kane/ Citizen Kane”, regizat de Orson Welles care l-a scris împreună cu Herman J. Mankiewicz, şi-a pierdut scorul perfect pe Rotten Tomatoes, după ce a fost descoperită o singură cronică negativă datând din anii 1940, relatează The Hollywood Reporter....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Berlinala 2021 – Adina Pintilie, între cei şase regizori premiaţi cu Ursul de Aur aleşi membri ai juriului internaţional

Berlinala 2021 – Adina Pintilie, între cei şase regizori premiaţi cu Ursul de Aur aleşi membri ai juriului internaţional

Entertainment

Regizoarea română Adina Pintilie şi cineaştii Mohammad Rasoulof (Iran), Nadav Lapid (Israel), Ildikó Enyedi (Ungaria), Gianfranco Rosi (Italia) şi Jasmila Žbanić (Bosnia şi Herţegovina), premiaţi cu Ursul de Aur, principalul trofeu al Berlinalei, în perioada 2006 - 2020, vor alcătui juriul internaţional al ediţiei de anul acesta a Festivalului de Film de la Berlin, au anunţat organizatorii. ...

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gala premiilor Oscar, record negativ de audienţă

Gala premiilor Oscar, record negativ de audienţă

Entertainment

Cea de-a 93-a gală la care au fost decernate premiile Oscar, transmisă de ABC de la Union Station şi Dolby Theatre din Los Angeles, a înregistrat cel mai scăzut nivel de audienţă din toate timpurile, potrivit datelor preliminare Nielsen, informează Variety. ...

Vizualizări: 412, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă