Actorul Macaulay Culkin solicită ca Donald Trump să dispară din filmul „Singur acasă 2 – Pierdut în New York”

Vizualizări: 436, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Actorul Macaulay Culkin solicită ca Donald Trump să dispară din filmul „Singur acasă 2 – Pierdut în New York”

Actorul Macaulay Culkin, 40 de ani, interpretul rolului Kevin McCallister din „Home Alone 2 – Lost in New York/ Singur acasă 2 – Pierdut în New York”, s-a alăturat unei petiţii prin care semnatarii solicită ca miliardarul republican Donald Trump să nu mai apară în film, potrivit Le Figaro.

Învins de Joe Biden în alegerile prezidenţiale, interzis pe reţelele de socializare, aflat în vizorul unei a doua proceduri de impeachment pentru implicarea în incidentele de la Capitoliu de săptămâna trecută, Donald Trump ar putea să dispară şi de pe ecrane, din montajul filmului „Singur acasă 2 – Pierdut în New York”. 

De mai multe luni, internauţii se mobilizează pentru a cere o versiune a filmului fără scena în care apare Trump. Mesajele s-au înmulţit după ce Donald Trump a contestat înfrângerea în faţa fostului vice-preşedinte democrat, creând un climat insurecţional în Statele Unite. 

„Vândut”, a scris actorul Macaulay Culkin, înainte de a saluta munca unui internaut care l-a şters, în online, pe Donald Trump din scena în care apare în film. 

Preşedintele în exerciţiu nu mai poate răspunde criticilor, din cauză că nu mai poate folosi conturile de pe reţelele de socializare.

Trump a avut grijă să protejeze această apariţie cinematografică. În timpul unei redifuzări a filmului în 2019, postul canadian CBC a tăiat scena în care apărea. Decizia, luată în 2014, a fost justificată prin faptul că lungmetrajul dura prea mult pentru televiziune. „Filmul nu va mai fi niciodată acelaşi!”, a scris el pe Twitter, sugerând că premierul Justin Trudeau, cu care avea relaţii tensionate, era la originea acestei cenzuri. 

Proprietar al Plaza Hôtel din New York la începutul anilor 1990, miliardarul a insistat în mod special să apară în film, potrivit regizorului Chris Colombus. 

Pentru Insider, regizorul a povestit că Donald Trump a autorizat filmările în hotel numai dacă, pe lângă costul obişnuit de închiriere, avea dreptul să facă un cameo. „Înţelegerea era că dacă vrei să filmezi pe una dintre proprietăţile sale, trebuia să-i scrii o scenă”, a povestit Matt Damon în 2017 pentru The Hollywood Reporter. 

Donald Trump a avut apariţii în zece filme şi seriale. Această scurtă carieră i-a permis în 2015 să strângă 110.000 de dolari pensie anuală din partea Screen Actors Guild. În 2019, acelaşi sindicat i-a plătit 77.000 de dolari în plus. 

Știri similare

DJ David Guetta va susţine un show caritabil pe 31 decembrie la Paris

DJ David Guetta va susţine un show caritabil pe 31 decembrie la Paris

Entertainment

"United At Home", seria de concerte caritabile iniţiate de celebrul DJ francez David Guetta continuă. După ce a strâns 1,2 milioane de euro în beneficiul mai multor organizaţii de la începutul crizei sanitare, Guetta se va opri la Paris pe 31 decembrie pentru un nou show live caritabil. ...

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
KINOdiseea – Filme despre protejarea mediului, relaţiile dintre copii şi părinţi, curaj şi empatie, la Cinema Gloria şi Cinema Eforie

KINOdiseea – Filme despre protejarea mediului, relaţiile dintre copii şi părinţi, curaj şi empatie, la Cinema Gloria şi Cinema Eforie

Entertainment

Cele mai noi filme pentru copii, apreciate de publicul internaţional şi de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri internaţionale precum Berlin, Sundance sau festivaluri de profil cu tradiţie, producţii cu tematici educative şi sociale, care nu intră în reţeaua clasică de distribuţie, vor fi văzute la Bucureşti, între 24 şi 28 septembrie, la Cinema Gloria, Cinema Eforie, şi Parcul Naţional în cadrul Festivalului internaţional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea. ...

Vizualizări: 429, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prinţul William împlineşte 39 de ani – FOTO

Prinţul William împlineşte 39 de ani – FOTO

Entertainment

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a fost printre cei care i-au urat, pe Twitter, prinţului William "La mulţi ani!" cu ocazia împlinirii vârstei de 39 de ani. ...

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Festivalul de jazz de la Montreux va avea loc în luna iulie

Festivalul de jazz de la Montreux va avea loc în luna iulie

Entertainment

Organizatorii festivalul de jazz de la Montreux au confirmat că a 55-a ediţie va avea loc în luna iulie a acestui an şi că la evenimente vor participa spectatori în număr limitat....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă