Petrecerile private de Revelion cu peste 30 de persoane, interzise în Dubai. Amenzile depăşesc 13.000 de dolari

Vizualizări: 417, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Petrecerile private de Revelion cu peste 30 de persoane, interzise în Dubai. Amenzile depăşesc 13.000 de dolari

Emiratul Dubai interzice petrecerile private de Revelion cu peste 30 de persoane, iar cei care încalcă regulile vor fi amendaţi cu 50.000 dirhami (13.613 dolari), scrie publicaţia Arab News.

Întâlnirile de familie şi evenimentele organizate în corturi şi case pentru a sărbători Revelionul pot găzdui doar 30 de persoane, a anunţat Comitetul Suprem din Dubai pentru Gestionarea Crizelor şi Dezastrelor.

Participanţii trebuie să poarte măşti de faţă în orice moment şi să practice distanţarea socială, iar persoanele care prezintă simptome asociate COVID-19, cum ar fi tuse sau febră, trebuie să se abţină de la participarea la adunări, spun reprezentanţii comitetului.

Cei care găzduiesc adunări sociale private care încalcă regulile vor fi amendaţi cu 50.000 dirhami (13.613 dolari) şi fiecare participant va primi o amendă cu 15.000 dirhami.

Persoanelor în vârstă şi celor cu probleme de sănătate li se recomandă să nu participe la întruniri sociale.

Comitetul a adăugat că vor continua inspecţiile, pentru a se asigura că regulile sunt respectate.

Știri similare

Fiat Chrysler va investi 204 milioane de dolari la fabrica sa din Polonia

Fiat Chrysler va investi 204 milioane de dolari la fabrica sa din Polonia

Economie

Grupul italo-american Fiat Chrysler va investi 204 milioane de dolari la fabrica sa Tychy din Polonia, unde vor fi construite noi modele hibride şi electrice Jeep, Fiat şi Alfa Romeo, a declarat marţi vicepremierul Jaroslaw Gowin, transmite Reuters....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
STUDIU: Criza generată de COVID-19 va accelera consolidarea sectorului bancar în Europa Centrală şi de Est, iar România este printre ţările din regiune cu cele mai multe tranzacţii în domeniu

STUDIU: Criza generată de COVID-19 va accelera consolidarea sectorului bancar în Europa Centrală şi de Est, iar România este printre ţările din regiune cu cele mai multe tranzacţii în domeniu

Economie

Criza generată de COVID-19 va accelera consolidarea sectorului bancar din Europa Centrală şi de Est (ECE) în următorii ani, iar România a fost una dintre cele mai active pieţe din regiunea Europei Centrale şi de Este în domeniul fuziunilor şi achiziţiilor în sistemul bancar, arată un studiu Deloitte....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte până la 31 mai cereri de intenţie pentru accesarea Programului Naţional Apicol, care are alocate 51,12 milioane lei

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte până la 31 mai cereri de intenţie pentru accesarea Programului Naţional Apicol, care are alocate 51,12 milioane lei

Economie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat luni că, până la 31 mai 2021, primeşte cereri de intenţie pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA) depuse de către formele asociative apicole, valoarea sprijinului financiar alocat programului în acest an fiind de 51,12 milioane lei. ...

Vizualizări: 428, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Norvegia măreşte exporturile de gaze naturale în Europa în contextul preţurilor record

Norvegia măreşte exporturile de gaze naturale în Europa în contextul preţurilor record

Economie

Norvegia a acceptat luni să mărească exporturile de gaze naturale în Europa, în condiţiile în care preţurile angro record i-au determinat pe furnizorii din Marea Britanie să solicite sprijinul statului şi au provocat temeri legate de o criză a furnizării de alimente, transmite Reuters....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Videoconferinţa News.ro – „Energie la tine acasă” are loc marţi, cu participarea ministrului Energiei, Virgil Popescu,a responsabililor din minister şi din autorităţi de reglementare, a reprezentanţilor patronatelor

Videoconferinţa News.ro – Energy Road, ediţia a IV-a, cu tema "Energie la tine acasă", are loc marţi, cu participarea ministrului Energiei, Virgil Popescu,a responsabililor din minister şi din autorităţi de reglementare, a reprezentanţilor patronatelor, investitorilor, companiilor şi asociaţiilor din domeniu....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Transporturilorm despre infrastructura de transport: Operaţiunile de întreţinere, de reparaţie, nu s-au efectuat, dar nu de două zile, de 10, de 15 ani, în special pe zona feroviară

Ministrul Transporturilorm despre infrastructura de transport: Operaţiunile de întreţinere, de reparaţie, nu s-au efectuat, dar nu de două zile, de 10, de 15 ani, în special pe zona feroviară

Economie

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că operaţiunile de întreţinere a infrastructurii de transpiort nu s-au mai efectuat de mulţi ani, fiind vorba chiar de 10-15 ani în cazul infrastructurii feroviare, precizând că şi în cazul infrastructurii rutiere este nevoie de lucrări de mentenanţă. ...

Vizualizări: 461, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Economiei Claudiu Năsui a solicitat Corpului de control un raport referitor la modul în care a fost finanţat şi construit site-ul de comerţ exterior al României: Ultima ofertă de export este din 8 octombrie 2012

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a solicitat Corpului de control să facă un raport referitor la modul în care a fost finanţat şi construit site-ul de comerţ exterior al României, după ce a descoperit că ultima ofertă de export publicată este din 8 octombrie 2012. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Virgil Popescu, după preluarea interimatului la Ministerul Economiei: Am decis să amân o serie de decizii care au fost luate intempestiv cu privire la mai multe societăţi aflate în coordonarea MEAT

Ministrul interimar al Economiei, Virgil POpescu, afirmă, miercuri seară, că a decis să amâne ”o serie de decizii care au fost luate intempestiv cu privire la mai multe societăţi aflate în coordonarea MEAT”, referindu-se la Salrom. ...

Vizualizări: 559, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Platformă de imobiliare: Militari, Titan şi Berceni, cartierele cu cele mai multe apartamente scoase la vânzare în ultimele trei luni

Platformă de imobiliare: Militari, Titan şi Berceni, cartierele cu cele mai multe apartamente scoase la vânzare în ultimele trei luni

Economie

Militari, Titan şi Berceni, cartierele cu cele mai multe apartamente scoase la vânzare în ultimele trei luni, iar peste 1.500 de proprietari de apartamente din Bucureşti şi-au scos în ultimele trei luni la vânzare imobilul prin serviciul online inovator InstaBuy, prin care platforma imobiliară Casta cumpără apartamente cu plata cash....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AstraZeneca îşi analizează opţiunile în privinţa vaccinului său pentru Covid-19 şi se aşteaptă la mai multă claritate spre sfârşitul anului

AstraZeneca îşi analizează opţiunile în privinţa vaccinului său pentru Covid-19 şi se aşteaptă la mai multă claritate spre sfârşitul anului

Economie

AstraZeneca îşi analizează opţiunile pentru viitorul vaccinului său pentru Covid-19 şi se aşteaptă să aibă mai multă claritate până la sfârşitul anului 2021, a declarat joi vicepreşedintele executiv al diviziei pentru biofarmaceutice, Ruud Dobber, transmite Reuters....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Năsui: Prima măsură luată în Ministerul Economiei de când am plecat – schimbarea tuturor membrilor CA profesionişti, inclusiv la societăţi care au început să facă performanţă

Năsui: Prima măsură luată în Ministerul Economiei de când am plecat – schimbarea tuturor membrilor CA profesionişti, inclusiv la societăţi care au început să facă performanţă

Economie

Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui reclamă, luni, că prima măsură luată în Ministerul Economiei după plecarea sa a fost schimbarea tuturor membrilor CA profesionişti, inclusiv la societăţi care au început să facă performanţă. ...

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leul a crescut joi la 4,8858 unităţi pentru un euro

Leul a crescut joi la 4,8858 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,8858 lei pentru un euro, în scădere cu 0,04% faţă de nivelul de 4,8876 lei pentru un euro consemnat joi. Dolarul a urcat cu 0,33%, la 4,1067 lei pe unitate....

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România: 66% din cele mai mari 50 de daune achitate în baza asigurărilor pentru locuinţe au fost provocate de incendii, asigurătorii au plătit despăgubiri de peste 11 milioane lei

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) anunţă că 66% din cele mai mari 50 de daune achitate în baza asigurărilor pentru locuinţe au fost provocate de incendii, iar membri UNSAR au plătit despăgubiri de peste 11 milioane de lei pentru cele mai mari 50 de daune aferente asigurărilor de locuinţe....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leul a scăzut luni la 4,8744 unităţi pentru un euro

Leul a scăzut luni la 4,8744 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,8744 lei pentru un euro, în creştere cu 0,01% faţă de nivelul de 4,8740 lei pentru un euro consemnat vineri. Dolarul a crescut cu 0,18%, la 4,0105 lei pe unitate....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Enel X va asigura o capacitate de 554 MW de echilibrare a reţelei pe piaţa de capacitate din Marea Britanie

Enel X va asigura o capacitate de 554 MW de echilibrare a reţelei pe piaţa de capacitate din Marea Britanie

Economie

Enel X, divizia de servicii şi produse energetice avansate a Grupului Enel, prin intermediul filialei sale locale Enel X UK Limited, a anunţat marţi că va asigura o capacitate (cu putere redusă) de 554 MW de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de energie, cu livrare în anul 2024-25, pe piaţa de capacitate din Marea Britanie....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tranzacţia de vânzare a TeraSteel şi Wetterbest a primit avizul autorităţii pentru concurenţă a Comisiei Europene

Tranzacţia de vânzare a TeraSteel şi Wetterbest a primit avizul autorităţii pentru concurenţă a Comisiei Europene

Economie

Comisia Europeană a avizat, în data de 12 ianuarie, tranzacţia de vânzare a TeraSteel şi Wetterbest către Grupul Kingspan. Grupul TeraPlast, cel mai mai producător român de materiale de construcţii, a anunţat în iulie 2020 că a încheiat un acord cu irlandezii de la Kingspan Group în vederea vânzării diviziei Steel, divizie estimată la 410 milioane lei....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă