Ministrul Energiei anunţă că România este pregătită energetic pentru cea mai rece perioadă de până acum din iarna 2020-2021

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Energiei anunţă că România este pregătită energetic pentru cea mai rece perioadă de până acum din iarna 2020-2021

Sistemul Energetic Naţional funcţionează în parametri şi nu se întrevăd probleme în asigurarea consumului de gaze naturale şi de energie electrică, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei, care precizează că România este pregătită din punct de vedere energetic pentru perioada rece pe care o traversăm.

”România este pregătită din punct de vedere energetic pentru perioada rece pe care o traversăm. Stocurile de cărbune au crescut faţă de săptămâna trecută, Sistemul Naţional de Transport Gaze Naturale funcţionează în parametri optimi, aşa cum funcţionează fără sincope şi Reţeaua de Transport Energie Electrică”, anunţă Ministerul Energiei.

Niculae Havrileţ, secretar de Stat în Ministerul Energiei, a coordonat miercuri şedinţa Comandamentului de Iarnă format din reprezentanţii instituţiilor şi autorităţilor publice competente în domeniul energiei, precum şi ai operatorilor economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale.

”Transportatorii şi distribuitorii de energie sunt pregătiţi să facă faţă unor eventuale creşteri ale consumului după weekend-ul care urmează, când este prognozată o scădere a temperaturilor”, anunţă ministerul.

Acestea sunt cele mai recente concluzii după reuniunea Comandamentului de Iarnă.

“Sistemul Energetic Naţional funcţionează în parametri şi nu are sincope. Nu se întrevăd probleme în asigurarea consumului de gaze naturale şi de energie electrică iar autorităţile sunt pregătite să ofere soluţii în cazul în care ar apărea situaţii neprevăzute”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.

Știri similare

Lenovo a înregistrat cea mai mică creştere a veniturilor din ultimele nouă trimestre, din cauza scăderii vânzărilor de PC-uri

Lenovo a înregistrat cea mai mică creştere a veniturilor din ultimele nouă trimestre, din cauza scăderii vânzărilor de PC-uri

Economie

Grupul chinez Lenovo din China a înregistrat cea mai mică creştere a veniturilor din ultimele nouă trimestre, deoarece cel mai mare producător de PC-uri din lume s-a confruntat cu scăderea vânzărilor de dispozitive, după un boom alimentat de pandemie şi, de asemenea, a fost afectat de restricţiile legate de Covid-19 impuse de China, transmite Reuters. ...

Vizualizări: 286, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministerul Finanţelor anunţă prelungirea Programului IMM Invest România şi a subprogramului Agro IMM Invest, începând cu 1 iulie 2021 până la data de 31 decembrie, şi creşterea plafoanelor de la 800.000 euro la 1,8 milioane euro

Comisia Europeană a aprobat solicitarea Ministerul Finanţelor de a prelungi Programul IMM Invest România şi Subprogramul Agro IMM Invest, începând cu 1 iulie 2021 până la data de 31 decembrie 2021, şi de a majora plafoanele schemei de ajutor de stat de la 800.000 euro la 1,8 milioane de euro pentru fiecare întreprindere, a anunţat vineri Ministerul Finanţelor....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni a rămas miercuri la 1,59%

Indicele ROBOR la 3 luni a rămas miercuri la 1,59%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas miercuri la 1,59%, potrivit datelor publicate de instituţie....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anca Dragu consideră că la rectificarea bugetară ar putea fi alocat un miliard de lei, pe lângă cele 300 milioane lei anunţate deja pentru Ministerul Transporturilor

Anca Dragu consideră că la rectificarea bugetară ar putea fi alocat un miliard de lei, pe lângă cele 300 milioane lei anunţate deja pentru Ministerul Transporturilor

Economie

Preşedinta Senatului Anca Dragu a afirmat că este posibil ca la rectificarea bugetară să fie alocat un miliard lei peste cele 300 milioane lei anunţate deja pentru Ministerul Transporturilor. Ea a oferit exemplul Senatului, care a renunţat la 4 milioane lei, bani pe care nu i-a consumat forul legislativ şi care pot fi cheltuiţi de alte instituţii care au nevoie. Discuţiile pe rectificare vor continua marţea care vine, a adăugat ea....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 100 de companii americane au semnat o scrisoare prin care se opun restricţionării procesului de votare de către unele state federale

Peste 100 de companii americane au semnat o scrisoare prin care se opun restricţionării procesului de votare de către unele state federale

Economie

Apple, Amazon.com, Ford Motor şi Starbucks se numără printre cele peste 100 de companii care s-au unit, publicând o scrisoare, pentru a se opune restricţionării procesului de votare de către autorităţile unor state americane, despre care activiştii afirmă că vizează pe nedrept afro-americanii şi alte minorităţi rasiale, transmite Reuters....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
APIA a înfiinţat o platformă online prin care primeşte adeverinţe aferente sectorului zootehnic

APIA a înfiinţat o platformă online prin care primeşte adeverinţe aferente sectorului zootehnic

Economie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a înfiinţat o platformă online prin care poate primi adeverinţe aferente sectorului zootehnic transmise, la solicitarea fermierului, de către Agenţia Naţională de Zootehnie (ANZ) sau asociaţiile acreditate, a anunţat luni instituţia, care a mai precizat că platforma poate fi folosită de luni....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 1%, din cauza temerilor privind scăderea cererii în China

Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 1%, din cauza temerilor privind scăderea cererii în China

Economie

Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 1%, din cauza temerilor privind scăderea cererii în China şi a posibilităţii de creştere a producţiei de către statele din OPEC, care au fost mai mari decât speranţele că vaccinările pentru Covid-19 şi programul american de stimulare economică vor avea ca efect o cererea mai mare de carburanţi, transmite Reuters....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Angajaţii Google care vor opta să lucreze de acasă ar putea pierde bani prin pierderea unor beneficii

Angajaţii Google care vor opta să lucreze de acasă ar putea pierde bani prin pierderea unor beneficii

Economie

Angajaţii Google care ar trebui să lucreze la aceleaşi birouri ca înainte de pandemie ar putea să aibă veniturile reduse prin pierderea unor beneficii, dacă vor opta să lucreze de acasă în mod permanent, cei mai afectaţi urmând să fie cei care făceau cele mai lungi navete, potrivit unui calcul al salariilor văzut de Reuters....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Romgaz a realizat în 2020 un profit net de 1,25 miliarde lei, în creştere cu peste 15%. Producţia de gaze a scăzut cu 14% pe fondul pandemiei

Romgaz a realizat în 2020 un profit net de 1,25 miliarde lei, în creştere cu peste 15%. Producţia de gaze a scăzut cu 14% pe fondul pandemiei

Economie

Producătorul de gaze Romgaz, una din cele mai profitabile companii de stat, a realizat în 2020 un profit net preliminat de 1,25miliarde lei, în creştere cu peste 15,14%, în timp ce cifra de afaceri preliminată este de 4,07 miliarde lei, în scădere cu aproape 20%, potrivit rezultatelor raportate joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB)....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
TikTok va elimina automat conţinutul necorespunzător

TikTok va elimina automat conţinutul necorespunzător

Economie

Platforma socială chineză TikTok va începe să înlocuiască editorii cu un algoritm care se va ocupa de identificarea şi ştergerea automată a clipurilor care contravin condiţiilor de utilizare....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Departamentul de Justiţie al SUA a lansat o investigaţie penală împotriva Eli Lilly, axată pe nereguli în producţie şi manipularea datelor

Departamentul de Justiţie al SUA a lansat o investigaţie penală împotriva Eli Lilly, axată pe nereguli în producţie şi manipularea datelor

Economie

Departamentul de Justiţie al SUA a lansat o investigaţie penală împotriva Eli Lilly, axată pe nereguli în producţie şi manipularea datelor la fabrica din Branchburg, New Jersey, care produce tratamentul pentru Covid-19 al gigantului farmaceutic şi alte medicamente, au declarat trei persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Videoconferinţa News.ro „RoInvest” – Drulă: Vrem să livrăm anul acesta sectorul dintre Balş şi Slatina din drumul expres Craiova-Piteşti. Sperăm ca luna viitoare să intre în execuţie în tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş, din Autostrada Sibiu-Piteşti

Ministerul Transporturilor vrea să livreze anul acesta sectorul dintre Balş şi Slatina din drumul expres Craiova-Piteşti, astfel că şoferii care vor parcurge distanţa între Piteşti şi Craiova să nu mai intre în localităţile Balş şi Slatina, a declarat joi, la Videoconferinţa News.ro „RoInvest”, ministrul de resort Cătălin Drulă. Mai mult, acesta vrea ca în luna iunie să înceapă lucrările şi pe lotul 3 din Autostrada A0 Sud şi totodată să intre în execuţie în teren şi Piteşti-Curtea de Argeş, lot important al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, la fel, drumurile de legătură de la Podul de la Brăila....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marea Britanie: Investigaţie aprofundată referitoare la preluarea de 40 de miliarde de dolari a producătorului de cipuri ARM de către Nvidia

Marea Britanie: Investigaţie aprofundată referitoare la preluarea de 40 de miliarde de dolari a producătorului de cipuri ARM de către Nvidia

Economie

Preluarea preconizată de Nvidia a producătorului britanic de cipuri ARM, pentru 40 de miliarde de dolari, a întâmpinat vineri o piedică majoră, autoritatea de reglementare din Marea Britanie solicitând o investigaţie aprofundată pentru că ar putea afecta concurenţa şi slăbi producătorii rivali, transmite Reuters....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Economiei a pus în transparenţă decizională un proiect pentru eliminarea birocraţiei şi sprijinirea antreprenorilor / Năsui: Eliminăm încă o tură de excese ale statului împotriva antreprenorilor

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a anunţat noi măsuri pentru eliminarea birocraţiei şi sprijinirea antreprenorilor. Astfel, ministerul a pus în transparenţă decizională un proiect pentru debirocratizarea comerţului, act normativ care „desfiinţează mai multe bariere inutile şi rente de băieţi deştepţi”, potrivit unui comunicat de presă al USR PLUS. ...

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Spotify lansează noi liste personalizate de melodii

Spotify lansează noi liste personalizate de melodii

Economie

Secţiunea “Made for you” din Spotify, care găzduieşte conţinut ales special de algoritm, conform preferinţelor muzicale ale fiecărui utilizator, găzduieşte acum o serie de noi mixuri personalizate....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut ca serie brută cu 12,5% în primele patru luni faţă de perioada similară din 2020

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut ca serie brută cu 12,5% în primele patru luni faţă de perioada similară din 2020

Economie

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele patru luni faţă de perioada similară din 2020 atât ca serie brută cu 12,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,7%, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Donatorii promit ajutoare de peste 1,1 miliarde de dolari destinate Afganistanului

Donatorii promit ajutoare de peste 1,1 miliarde de dolari destinate Afganistanului

Economie

Donatorii au promis luni mai mult de 1,1 miliarde de dolari pentru a ajuta Afganistanul, unde sărăcia şi foametea au crescut semnificativ de la preluarea puterii de către talibanii islamişti, iar ajutorul extern a fost blocat, sporind probabilitatea unui exod în masă, transmite Reuters. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă