MedLife vrea să semneze un nou credit sindicalizat de 40 milioane euro. Grupul va investi între 3 şi 5 milioane euro pentru amenajarea unui nou laborator unde va lucra pentru prima dată cu viruşi vii

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MedLife vrea să semneze un nou credit sindicalizat de 40 milioane euro. Grupul va investi între 3 şi 5 milioane euro pentru amenajarea unui nou laborator unde va lucra pentru prima dată cu viruşi vii

Sistemul Medical MedLife a anunţat vineri că vrea să semneze un nou credit sindicalizat de 40 milioane euro, discuţiile fiind deja avansate cu băncile, pentru a continua planurile de achiziţii şi investiţii greenfield. De asemenea, grupul va investi între 3 şi 5 milioane euro pentru amenajarea unui nou laborator de biosecuritate III unde va lucra pentru prima dată cu viruşi vii, terenul şi o parte din clădiri fiind deja achiziţionate, iar noua unitate urmează să fie adiacentă laboratorului central al grupului.

Știri similare

Telekom Romania anunţă un parteneriat cu Oracle, prin care clienţii pot vedea în timp real locaţia tehnicienilor de teren şi ora estimată a sosirii

Telekom Romania anunţă un parteneriat cu Oracle, prin care clienţii pot vedea în timp real locaţia tehnicienilor de teren şi ora estimată a sosirii

Economie

Telekom Romania anunţă un parteneriat cu Oracle prin care clienţii care aşteaptă vizita unui tehnician de teren vor putea vedea, în aplicaţia de management a contului MyAccount, locaţia acestuia în timp real şi cu ora estimată a sosirii, aceasta fiind o premieră pentru piaţa de telecomunicaţii din România....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Trinseo vrea să preia activităţile de fabricare de polimetil metacrilic şi metil metacrilat activ deţinute de Arkema

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Trinseo vrea să preia activităţile de fabricare de polimetil metacrilic şi metil metacrilat activ deţinute de Arkema

Economie

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că analizează tranzacţia prin care Trinseo, producător global de materiale plastice, latex şi cauciuc sintetic, vrea să preia activităţile de fabricare de polimetil metacrilic (PMMA) şi metil metacrilat activ (MMA) deţinute de Arkema....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Perioada pentru înscrierile în schema de ajutor HoReCa, prelungită până în 26 iulie. 8000 de firmeau depus solicitări, faţă de 30.000 estimate

Perioada pentru înscrierile în schema de ajutor HoReCa, prelungită până în 26 iulie. 8000 de firmeau depus solicitări, faţă de 30.000 estimate

Economie

Perioada de înscriere a firmelor în schema de ajutor HoReCa - compensare de 20% din diferenţa de cifră de afaceri între 2019 şi 2020 va fi prelungită cu o săptămână, până la 26 iulie 2021. Ministerul Economiei a estimat numărul potenţialilor beneficiari ai schemei la 30.000. Până luni, cu o zi înainte de expirarea termenului iniţial de depunere a dosarelor online, au aplicat 8000 de firme. ...

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Daimler va investi peste 40 de miliarde de euro până în 2030 pentru a depăşi Tesla pe piaţa automobilelor integral electrice

Daimler va investi peste 40 de miliarde de euro până în 2030 pentru a depăşi Tesla pe piaţa automobilelor integral electrice

Economie

Daimler, producătorul automobilelor Mercedes-Benz, intenţionează să investească peste 40 de miliarde de euro până în 2030 pentru a fi capabil să depăşească Tesla pe o piaţă auto complet electrică, dar a avertizat că schimbarea tehnologiei va duce la reduceri de locuri de muncă, transmite Reuters....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dezvoltatorul imobliar One United Properties şi-a dublat cifra de afaceri în prima jumătate a anului, la 434 milioane de lei, iar profitul net a crescut de aproape patru ori

Dezvoltatorul imobliar One United Properties şi-a dublat cifra de afaceri în prima jumătate a anului, la 434 milioane de lei, iar profitul net a crescut de aproape patru ori

Economie

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a raportat o cifră de afaceri de 434 milioane de lei în primele şase luni ale anului, în creştere cu 96% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce profitul net a crescut cu 267% până la 147,5 milioane de lei....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Christian Tour organizează sâmbătă împreună cu Anima Wings un zbor de repatriere din Corfu / Cristian Pandel: ”Este frustrant când vezi că însuşi statul căruia îi plătim cinstit taxe sprijină infracţiunile ca în anii ’90”

Touroperatorul Christian Tour organizează sâmbătă, 10 septembrie 2022, împreună cu compania aeriană Anima Wings un zbor de repatriere din Corfu pentru cei afectaţi de anularea curselor Blue Air şi urmează alte zboruri pe diverse destinaţii din Italia, scrie pe Facebook Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour. Acesta afirmă că zilele acestea a repatriat cu diverse escale oameni din Tenerife, Lisabona, Madeira, Zakynthos, Milano şi Napoli, ”cu costuri enorme” suportate doar de companie. Pandel arată că ”este frustrant că statul sprijină infracţiunile ca în anii '90”....

Vizualizări: 815, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Profiturile băncilor americane au scăzut cu 36,5% în 2020, ca urmare a provizioanelor uriaşe constituite pentru posibilele pierderi provocate de pandemie

Profiturile băncilor americane au scăzut cu 36,5% în 2020, ca urmare a provizioanelor uriaşe constituite pentru posibilele pierderi provocate de pandemie

Economie

Profiturile băncilor americane au scăzut cu 36,5% în 2020, faţă de anul anterior, acestea constituind provizioane urşiare pentru acoperirea posibilelor pierderi provocate de pandemia de coronavirus, dar sectorul bancar a dat semne de redresare în trimestrul patru, pe măsură ce economia a început să îşi revină, potrivit unui raport publicat marţi de agenţia Federal Deposit Insurance Corporation, transmite Reuters....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Antibiotice Iaşi, producător de medicamente deţinut de Ministerul Sănătăţii, şi-a planificat investiţii totale de peste 310 milioane lei până în 2023

Antibiotice Iaşi, producător de medicamente deţinut de Ministerul Sănătăţii, şi-a planificat investiţii totale de peste 310 milioane lei până în 2023

Economie

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (simbol bursier ATB), controlat de Ministerul Sănătăţii, şi-a planificat investiţii totale de 310,1 milioane lei până în 2023, din care 93,52 milioane lei în acest an. Ministerul Sănătăţii ar putea încasa dividende de 1,17 milioane lei din profitul pe anul trecut al companiei....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leul aproape a stagnat vineri la 4,9243 unităţi pentru un euro

Leul aproape a stagnat vineri la 4,9243 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,9243 lei pentru un euro, aproape în stagnarre faţă de nivelul de 4,9245 lei pentru un euro consemnat joi. Dolarul a urcat cu 0,02%, la 4,1120 lei pe unitate....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leul a stagnat marţi la 4,8742 unităţi pentru un euro

Leul a stagnat marţi la 4,8742 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,8742 lei pentru un euro, aproape în stagnare faţă de nivelul de 4,8740 lei pentru un euro consemnat luni. Dolarul a scăzut cu 0,54%, la 4,0186 lei pe unitate....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Groupama Asigurări anunţă o creştere de 30% a primelor brute subscrise pe asigurările de viaţă în 2020, la 46 milioane lei

Groupama Asigurări anunţă o creştere de 30% a primelor brute subscrise pe asigurările de viaţă în 2020, la 46 milioane lei

Economie

Asiguratorul Groupama Asigurări a anunţat marţi o creştere de 30%, în 2020 faţă de 2019, pe linia asigurărilor de viaţă (individuale şi de grup), valoarea totală a primelor brute subscrise pe această linie fiind de 46 milioane lei. Clauzele de sănătate sau economisire pentru copii au fost printre cele mai solicitate de clienţi....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Raport al companiei de consultanţă imobiliară CBRE: Investiţiile imobiliare realizate în România în primul trimestru din 2021 au ajuns la 98 milioane de euro, în scădere cu 19% faţă de 2020

Raport al companiei de consultanţă imobiliară CBRE: Investiţiile imobiliare realizate în România în primul trimestru din 2021 au ajuns la 98 milioane de euro, în scădere cu 19% faţă de 2020

Economie

Investiţiile imobiliare realizate în România în primul trimestru din 2021 au ajuns la 98 milioane de euro, în scădere cu 19% faţă de volumul tranzacţionat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului trimestrial al companiei de consultanţă imobiliară CBRE....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut joi la 1,52%

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut joi la 1,52%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut joi de la 1,53% la 1,52%, potrivit datelor publicate de instituţie....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă