General Motor va intra pe piaţa vehiculelor comerciale electrice folosite la curierat; Acţiunile GM au atins cel mai ridicat nivel din 2010

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
General Motor va intra pe piaţa vehiculelor comerciale electrice folosite la curierat; Acţiunile GM au atins cel mai ridicat nivel din 2010

Acţiunile General Motors au crescut marţi la cel mai ridicat nivel atins de la oferta publică iniţială efectuată după ieşirea din faliment, în 2020, în urma anunţului că va intra pe piaţa vehiculelor comerciale electrice folosite la servicii de curierat, transmite Reuters.

După ce directorul general Mary Barra a prezentat planurile pentru primele vehicule comerciale electrice BrightDrop, care vor începe să fie livrate către FedEx mai târziu în acest an, acţiunile GM au urcat până la 48,95 dolari pe unitate, capitalizarea bursieră a grupului atingând 68 de miliarde de dolari.

Afacerile GM cu vehicule BrightDrop destinate livrărilor vor plasa GM în concurenţă directă cu rivala Ford Motor, precum şi cu startupuri precum Rivian, Arrival şi Canoo, care dezvoltă vehicule comerciale electrice pentru clienţi între care se află Amazon şi Hyundai Motor.

GM estimează că piaţa americană a livrărilor de colete şi mîncare va urca la peste 850 de miliarde de dolari până în 2025, susţinută parţial de pandemia de Covid-19. Acesta este unul dintre sectoarele în care liderul vânzărilor de vehicule electrice Tesla nu a intrat încă.

Barra a spus că BrightDrop va oferi clienţilor din sectorul livrărilor şi logisticii, cum ar fi FedEx, o gamă de produse şi servicii care valorifică expertiza producătorului auto în electrificare şi gestionarea flotei.

BrightDrop EV600 va utiliza o versiune a sistemului de baterii Ultium al GM, care va alimenta multe dintre viitoarele vehicule electrice ale companiei, inclusiv pickup-ul Hummer EV şi crossover-ul Cadillac Lyriq.

Știri similare

APIA a demarat plăţile către 465 de fermieri pentru creşterea porcilor şi a păsărilor. Valoarea totală a sprijinului se ridică 99 de milioane de euro

APIA a demarat plăţile către 465 de fermieri pentru creşterea porcilor şi a păsărilor. Valoarea totală a sprijinului se ridică 99 de milioane de euro

Economie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început să autorizeze plata pentru sprijinul acordat către 465 de fermieri în creşterea porcilor şi a păsărilor, care se ridică la 99 de milioane de euro, se arată într-un comunicat transmis vineri de instituţie....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: Produsul Intern Brut a crescut, în trimestrul II 2021, cu 13% pe seria brută şi cu 13,6% pe seria ajustată sezonier, faţă de acelaşi trimestru din anul 2020. În semestrul I, economia României a crescut, comparativ cu semestrul I 2020, cu peste 6 %

Produsul Intern Brut al României a crescut, în trimestrul II, cu 13% pe seria brută şi cu 13,6% pe seria ajustată sezonier, faţă de acelaşi trimestru din anul 2020. În semestrul I al anului, economia a crescut, comparativ cu semestrul I 2020, cu 6,5%, pe seria brută şi cu 6,2% pe seria ajustată sezonier, arată estimările "semnal" publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). ...

Vizualizări: 445, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cursul leului aproape a stagnat luni, la 4,9230 unităţi pentru un euro

Cursul leului aproape a stagnat luni, la 4,9230 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,9230 lei pentru un euro, aproape în stagnare faţă de nivelul de 4,9228 lei pentru un euro consemnat vineri. Dolarul a scăzut cu 0,38%, la 4,0480 lei pe unitate....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Depozit ilegal de deşeuri în centrul Bucureştiului, lângă Palatul Parlamentului. Primăria Sectorului 5 curăţă zona, cheltuielile vor fi suportate de proprietarul terenului

Depozit ilegal de deşeuri în centrul Bucureştiului, lângă Palatul Parlamentului. Primăria Sectorului 5 curăţă zona, cheltuielile vor fi suportate de proprietarul terenului

Economie

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, şi secretarul de stat pentru mediu, Róbert Szép au mers miercuri, alături de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, pe strada Apolodor din centrul Capitalei, unde Poliţia Locală a Sectorului 5 a descoperit un depozit ilegal de deşeuri. Angajaţii Primăriei Sectorului 5 curăţă zona în prezent, iar cantitatea colectată va fi transferată către un depozit autorizat. ...

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
TikTok va elimina automat conţinutul necorespunzător

TikTok va elimina automat conţinutul necorespunzător

Economie

Platforma socială chineză TikTok va începe să înlocuiască editorii cu un algoritm care se va ocupa de identificarea şi ştergerea automată a clipurilor care contravin condiţiilor de utilizare....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban anunţă că miercuri are loc un plen reunit unde va fi dezbătută ratificarea Euroatom, care va permite Comisiei Europene să poată să aplice facilitatea de Recuperare şi Rezilienţă

Ludovic Orban anunţă că miercuri are loc un plen reunit unde va fi dezbătută ratificarea Euroatom, care va permite Comisiei Europene să poată să aplice facilitatea de Recuperare şi Rezilienţă

Economie

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a declarat că va fi miercuri un plen reunit al celor două Camere ale Parlamentului pentru a dezbate ratificarea Euratom care va permite Comisiei Europene să pună în aplicarea facilitatea de Recuperare şi Rezilienţă....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Raport privind execuţia bugetară în trimestrul II – Deficit de 19,17 miliarde de lei, mai mic decât cel prognozat initial / Încasările, peste nivelul estimat / Este necesar să se intensifice eforturile de implementare a investiţiilor

Bugetul general consolidat a înregistrat, în al doilea trimestru al anului, un deficit în valoare de 19,17 mld. lei (1,68% din PIB), cu 10,74 mld. lei sub nivelul prognozat, se arată în Raportul privind execuţia bugetară în trimestrul II, ransmis, vineri, de Executiv. De asemenea, încasările au fost peste nivelul estimat. ”Este necesar ca în perioada imediat următoare să se intensifice eforturile de implementare a proiectelor de investiţii”, este una dintre concluziile raportului. ...

Vizualizări: 484, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: La 1 ianuarie 2021, aveau domiciliul în România 3,895 milioane copii, sub 18 ani, în scădere cu 37.900 comparativ cu perioada similară din anul anterior

INS: La 1 ianuarie 2021, aveau domiciliul în România 3,895 milioane copii, sub 18 ani, în scădere cu 37.900 comparativ cu perioada similară din anul anterior

Economie

La 1 ianuarie 2021, numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani care aveau domiciliul în România a fost de 3,895 milioane, în scădere cu 37.900 comparativ cu perioada similară din anul anterior, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ENGIE România a achiziţionat un parc fotovoltaic operaţional, cu o capacitate instalată totală de 5,46 MWp / Compania operează 113 MW de energie regenerabilă în capacităţi eoliene şi fotovoltaice

ENGIE Romania anunţă, joi, că a finalizat achiziţia unui parc fotovoltaic operaţional, cu o capacitate instalată totală de 5,46 MWp, de la o companie deţinută de doi investitori germani. Compania operează în prezent 113 MW de energie regenerabilă în capacităţi eoliene şi fotovoltaice. ...

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Profitul Electromagnetica a scăzut în 2020 la jumătate, la 2,32 milioane lei

Profitul Electromagnetica a scăzut în 2020 la jumătate, la 2,32 milioane lei

Economie

Producătorul şi furnizorul de energie şi corpuri de iluminat Electromagnetica a înregistrat în 2020 un pofit de 2,32 milioane lei, la jumătate faţă de cel raportat în 2019, de 4,48 milioane lei, potrivit rezultatelor transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB)....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Producătorul român de fotolii de masaj Komoder a realizat vânzări de peste 24 milioane de lei în 2020 şi vrea să se extindă în Franţa, Elveţia şi Marea Britanie. Cele mai solicitate produse, cele din gama medie, cu un cost de aproximativ 2.200 euro

Producătorul român de fotolii de masaj Komoder a realizat vânzări de peste 24 milioane de lei în 2020, iar pentru 2021 alocă un buget de 170.000 euro pentru inaugurarea de noi puncte de lucru şi vrea să se extindă în Franţa, Elveţia şi Marea Britanie....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Google a suspendat reţeaua de socializare Parler din magazinul să de aplicaţii; Apple i-a dat termen de 24 de ore pentru un plan de moderare a conţinutului

Google a suspendat reţeaua de socializare Parler din magazinul să de aplicaţii; Apple i-a dat termen de 24 de ore pentru un plan de moderare a conţinutului

Economie

Google, divizie a grupului Alphabet, a suspendat, vineri, reţeaua de socializare Parler din magazinul său de aplicaţii, cerând o moderare fermă a conţinutului. Apple i-a dat la rîndul său un termen de 24 de ore pentru un plan detaliat de moderare a conţinutului, din cauza postărilor care incită la violenţă de pe platforma Parler, care este preferată de mulţi susţinători ai preşedintelui Donald Trump, relatează Reuters....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Daimler va investi peste 40 de miliarde de euro până în 2030 pentru a depăşi Tesla pe piaţa automobilelor integral electrice

Daimler va investi peste 40 de miliarde de euro până în 2030 pentru a depăşi Tesla pe piaţa automobilelor integral electrice

Economie

Daimler, producătorul automobilelor Mercedes-Benz, intenţionează să investească peste 40 de miliarde de euro până în 2030 pentru a fi capabil să depăşească Tesla pe o piaţă auto complet electrică, dar a avertizat că schimbarea tehnologiei va duce la reduceri de locuri de muncă, transmite Reuters....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Google a prezentat Android 12

Google a prezentat Android 12

Economie

Google a prezentat în prima zi a conferinţei Google I/O primele informaţii despre viitoarea versiune a sistemului său de operare pentru smartphone-uri....

Vizualizări: 427, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Litoralulromanesc.ro: Vânzările de vacanţe în sezonul estival 2021 au depăşit cu 65% valoarea din 2020 şi cu 26% cifrele raportate în 2019. Cele mai căutate staţiuni – Mamaia şi Eforie Nord. Peste o treime din turişti a venit din Bucureşti

Turoperatorul Litoralulromanesc.ro a anunţat că vânzările de vacanţe în acest sezon estival au depăşit cu 65% valoarea din 2020 şi cu 26% cifrele din 2019. Cele mai căutate staţiuni de pe litoral au fost Mamaia şi Eforie Nord, iar cei mai mulţi turişti care au venit din Bucureşti, aproape 35%. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul a aprobat miercuri ajutorul de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi Mangaliţa, pentru perioada 2020-2022. Anul acesta ajutorul va fi de 700.000 de lei

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri ajutorul de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru perioada 2020-2022, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale(MADR), care menţionează că ajutorul de minimis pentru acest an este de 700.000 de lei....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă