Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar: Valoarea beneficiilor obţinute din negocierile consumatori-bănci/IFN în cei cinci ani de activitate ai CSALB a depăşit 4 milioane euro

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar: Valoarea beneficiilor obţinute din negocierile consumatori-bănci/IFN în cei cinci ani de activitate ai CSALB a depăşit 4 milioane euro

Valoarea beneficiilor obţinute din negocierile consumatori-bănci/IFN în cei cinci ani de activitate ai Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a depăşit 4 milioane de euro şi numai în 2020 beneficiile totale rezultate din negocierile consumatori-bănci au depăşit 1,3 milioane de euro, fiind cele mai mari din cei cinci ani de activitate ai CSALB.

Știri similare

INS: România a ajuns la sfârşitul lui 2020 la 920 km de autostradă, în creştere cu 6,2% faţă de 2019. Anul trecut au fost inauguraţi doar 54 km de autostradă / Aproape 30% din drumurile publice sunt pietruite sau de pământ

Economie

La sfârşitul anului 2020, România avea 920 de kilometri de autostradă, în creştere cu 6,2% faţă de 2019, ceea ce înseamnă că anul trecut au fost inauguraţi doar 54 de kilometri de autostradă, reiese din datele transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică(INS)....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
yeParking: Locuitorii din ansamblurile private şi rezidenţiale pot să îşi distribuie contra-cost spaţiul. Aceştia pot câştiga 100 de euro pe lună, prin distribuirea spaţiului

yeParking: Locuitorii din ansamblurile private şi rezidenţiale pot să îşi distribuie contra-cost spaţiul. Aceştia pot câştiga 100 de euro pe lună, prin distribuirea spaţiului

Economie

yeParking, singura aplicaţie de parksharing din România, a anuţat miercuri că lansează o opţiune exclusivă în aplicaţie destinată locuitorilor din ansamblurile private şi rezidenţiale, care vor putea să îşi distribuie contra-cost spaţiul către comunitatea yeParking. ...

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Eurohold, proprietarul Euroins, a realizat în primul trimestru un profit operaţional de 6,24 milioane euro, în creştere cu 2%

Eurohold, proprietarul Euroins, a realizat în primul trimestru un profit operaţional de 6,24 milioane euro, în creştere cu 2%

Economie

Eurohold, cel mai mare holding public din Bulgaria şi proprietarul Euroins, a raportat în primul trimestru un profit operaţional de 6,24 milioane euro, în creştere cu 2%. Holdingul a lansat vineri o procedură pentru o majorare de capital, care va permite companiei să strângă până la 100 de milioane euro....

Vizualizări: 435, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cursul leului a scăzut vineri la 4,9202 unităţi pentru un euro

Cursul leului a scăzut vineri la 4,9202 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,9202 lei pentru un euro, în scădere cu 0,03% faţă de nivelul de 4,9218 lei pentru un euro consemnat joi. Dolarul a crescut cu 0,02%, la 4,0467 lei pe unitate....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Metrorex: Acţiunea ilegală de ocupare a metroului bucureştean a produs pagube de 2.826.642 lei / Compania se va îndrepta împotriva celor responsabili de aceste pagube folosind ”toate mijloacele legale la dispoziţie”

Metrorex anunţă, luni, că acţiunea de protest de vineri a provocat pagube de peste 2,8 milioane de lei, iar oficialii companiei se vor îndrepta împotriva celor responsabili de aceste pagube folosind ”toate mijloacele legale la dispoziţie”. ...

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Economiei anunţă că granturile pentru capital de lucru vor fi acordate imediat ce bugetul pe 2021 este aprobat. Au fost semnate 3.142 contracte, pentru suma totală de 1,09 miliarde lei

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat luni că plăţile pentru Măsura 2 “Granturi pentru capital de lucru” vor începe imediat ce bugetul pe 2021 va fi votat de Parlament şi va apărea în Monitorul Oficial. Până în prezent, au fost transmise 22.226 solicitări pentru 5,24 miliarde lei şi au fost semnate 3.142 contracte, pentru suma totală de 1,09 miliarde lei....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Producătorul român de fotolii de masaj Komoder a realizat vânzări de peste 24 milioane de lei în 2020 şi vrea să se extindă în Franţa, Elveţia şi Marea Britanie. Cele mai solicitate produse, cele din gama medie, cu un cost de aproximativ 2.200 euro

Producătorul român de fotolii de masaj Komoder a realizat vânzări de peste 24 milioane de lei în 2020, iar pentru 2021 alocă un buget de 170.000 euro pentru inaugurarea de noi puncte de lucru şi vrea să se extindă în Franţa, Elveţia şi Marea Britanie....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
RAPORT: Specialiştii IT spun că numărul tot mai mare de angajaţi care muncesc la distanţă reprezintă o „bombă cu ceas” pentru posibile breşe de securitate la nivelul corporaţiilor

RAPORT: Specialiştii IT spun că numărul tot mai mare de angajaţi care muncesc la distanţă reprezintă o „bombă cu ceas” pentru posibile breşe de securitate la nivelul corporaţiilor

Economie

83% dintre echipele IT consideră că numărul tot mai mare de angajaţi care muncesc la distanţă reprezintă o „bombă cu ceas” pentru posibile breşe de securitate la nivelul corporaţiilor, arată un raport HP de securitate cibernetică, potrivit căruia 91% dintre echipele IT se confruntă cu presiunea de a face compromisuri de securitate....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Economiei răspunde ANEIR: Aşa-numitul Program de Promovare a Exporturilor era în fapt o schemă de mers în destinaţii de lux pe banii contribuabililor. Jumătate dintre firmele care utilizau schema nici măcar nu erau exportatori

Ministerul Economiei reacţionează după ce Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România a anunţat că i-a făcut plângere penală lui Claudiu Năsui, pe care îl acuză de abuz în serviciu şi atentat la interesele economiei naţionale. Reprezentanţii Ministerului Economiei spun că aşa-numitul Program de Promovare a Exporturilor era în fapt o schemă de mers în destinaţii de lux pe banii contribuabililor, folosită de un grup restrâns de firme, multe grupate în ANEIR. MAi mult, aproximativ jumătate dintre firmele care utilizau această schemă nici măcar nu erau exportatori....

Vizualizări: 474, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
RAPORT: Oraşele consumă 78% din energia planetei şi sunt responsabile astăzi pentru aproape 70% din emisiile globale de dioxid de carbon. Reducerea emisiilor din oraşele din întreaga lume necesită acţiuni urgente

Schneider Electric, lider mondial în transformarea digitală a managementului şi automatizării energiei, grupul energetic Enel au publicat primul raport din iniţiativa „Oraşe cu zero emisii nete de carbon - Iniţiativa pentru eficienţa sistemică” şi arată că oraşele consumă 78% din energia planetei şi sunt responsabile astăzi pentru aproape 70% din emisiile globale de dioxid de carbon, astfel că reducerea emisiilor din oraşele din întreaga lume necesită acţiuni urgente....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coca-Cola HBC România a primit suportul juridic al fimei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii în tranzacţia cu Heineken, prin care a intrat în acţionariatul platformei de comerţ online Stockday

Coca-Cola HBC România a primit suportul juridic al fimei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii în tranzacţia prin care a intrat în acţionariatul platformei de comerţ online Stockday, dezvoltată de HEINEKEN România. Recent, tranzacţia a primit aprobarea Comisiei Europene. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă