Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar: Negocierea dintre clienţi şi bănci este mai eficientă decât procesele şi darea în plată. Peste 20 de procese au încetat anul acesta

Vizualizări: 450, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar: Negocierea dintre clienţi şi bănci este mai eficientă decât procesele şi darea în plată. Peste 20 de procese au încetat anul acesta

Peste 20 de procese dintre bănci şi clienţi au încetat anul acesta, deoarece băncile şi consumatorii au decis să-şi rezolve problemele prin negociere, arată Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar, care precizează că negocierea este mai eficientă decât procesele şi darea în plată.

Știri similare

Ministrul Energiei: Dacă vorbim strict de plafonarea preţului, înseamnă un semnal în piaţă că nu se doresc investiţii/ Deci eu, personal, nu sunt un adept al plafonării preţului

Ministrul Energiei: Dacă vorbim strict de plafonarea preţului, înseamnă un semnal în piaţă că nu se doresc investiţii/ Deci eu, personal, nu sunt un adept al plafonării preţului

Economie

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că, personal, nu este un "adept al plafonării preţului". "Dacă vorbim strict de plafonarea preţului, înseamnă un semnal în piaţă că nu se doresc investiţii", arată el. Ministrul adaugă că este deschis totuşi pentru discuţii, pentru a fi găsită cea mai bună variantă....

Vizualizări: 422, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Economiei anunţă că a publicat şi contractele pe anul 2019 încheiate de minister: Atunci când vom avea certitudinea că banii noştri nu vor mai fi furaţi de aceleaşi mafii de partid, va creşte şi conformarea voluntară

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a anunţat luni că a publicat şi contractele pe anul 2019 încheiate de minister, după cele pe 2020, şi speră ca modelul să fie preluat de toate instituţiile publice....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tarom anunţă că a demarat procedurile de restructurare a personalului, ca parte a planului de redresare a societăţii. Compania de stat a avut pierderi de 431 milioane lei în 2020

Tarom anunţă că a demarat procedurile de restructurare a personalului, ca parte a planului de redresare a societăţii. Compania de stat a avut pierderi de 431 milioane lei în 2020

Economie

Transportatorul aerian naţional Tarom a anunţat vineri că a iniţiat proiectul de restructurare a personalului, una dintre componentele esenţiale ale planului de redresare a companiei, măsură ce face parte dintr-un program extins în baza căruia Comisia Europeană a aprobat acordarea unui împrumut de salvare a societăţii la începutul anului trecut. Compania a avut pierderi de 431 milioane lei în 2020, după cum a anunţat pe 15 ianuarie ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ANALIZĂ: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă finanţează doar 3,4% din investiţiile în energii regenerabile asumate de România până în 2030. Doar un sfert dintre proiectele din capitolul energie ce pot fi finanţate prin PNRR sunt cu adevărat verzi

Bugetul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru energie este direcţionat greşit către proiecte distrugătoare pentru mediu, iar PNRR finanţează doar 3,4% din investiţiile în energii regenerabile asumate de România până în 2030, arată o analiză realizată de Bankwatch România, cu sprijinul unor experţi independenţi....

Vizualizări: 443, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Enel X România instalează peste 1.200 de panouri fotovoltaice pentru Mega Image. Retailerul face economii anuale cu energia electrică de peste 65.000 euro

Enel X România instalează peste 1.200 de panouri fotovoltaice pentru Mega Image. Retailerul face economii anuale cu energia electrică de peste 65.000 euro

Economie

Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, implementează două proiecte pentru dezvoltarea de sisteme fotovoltaice destinate retailerul Mega Image în Popeşti Leordeni şi Sibiu, pentru care va instala peste 1.200 de panouri fotovoltaice....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marea Britanie se va opune ”foarte ferm” oricăror încercări ale Bruxellesului de a obliga băncile să tranfere cliringul derivatelor în euro din Londra în UE

Marea Britanie se va opune ”foarte ferm” oricăror încercări ale Bruxellesului de a obliga băncile să tranfere cliringul derivatelor în euro din Londra în UE

Economie

Marea Britanie se va opune ”foarte ferm” oricăror încercări ale Bruxellesului de a obliga băncile să tranfere cliringul unor derivate de ordinul miilor de miliarde de euro din Londra în UE, după Brexit, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, transmite Reuters....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cursul leului aproape a stagnat luni, la 4,9230 unităţi pentru un euro

Cursul leului aproape a stagnat luni, la 4,9230 unităţi pentru un euro

Economie

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,9230 lei pentru un euro, aproape în stagnare faţă de nivelul de 4,9228 lei pentru un euro consemnat vineri. Dolarul a scăzut cu 0,38%, la 4,0480 lei pe unitate....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Facebook a prezentat o replică la Clubhouse şi un player pentru Spotify

Facebook a prezentat o replică la Clubhouse şi un player pentru Spotify

Economie

Facebook va lansa anul acesta mai multe produse care pun accent pe partea audio, în frunte cu o aplicaţie care preia modelul Clubhouse şi posibilitatea de a asculta muzică de pe Spotify, direct în aplicaţia de Facebook....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INS: În luna martie s-au înregistrat 29.899 de decese, cu 6.179 mai multe decât în luna februarie 2021. Mai multe naşteri, decese, căsătorii şi divorţuri decât în martie 2020

INS: În luna martie s-au înregistrat 29.899 de decese, cu 6.179 mai multe decât în luna februarie 2021. Mai multe naşteri, decese, căsătorii şi divorţuri decât în martie 2020

Economie

Numărul naşterilor, deceselor, căsătoriilor şi divorţurilor înregistrate în luna martie a crescut atât faţă de luna februarie, cât şi faţă de martie 2020. În luna martie s-au înregistrat 29.899 de decese, cu 6.179 mai multe decât în luna februarie 2021 şi cu 7.308 mai multe faţă de luna martie 2020. Numărul deceselor cauzate de boli ale aparatului respirator a fost, în martie 2021, de trei ori mai mare decât cel înregistrat în luna martie 2020, a informat miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS)....

Vizualizări: 633, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Touroperator: Cele mai căutate destinaţii de vacanţă ale românilor primăvara şi vara aceasta sunt Spania, Italia, Emiratele Arabe, Turcia şi Grecia. Când caută oferte, românii au ȋn vedere restricţiile de călătorie şi disponibilitatea destinaţiilor

Lista celor mai populare destinaţii pentru primăvară şi vară include Spania, Italia, Emiratele Arabe, Turcia şi Grecia, după ce la începutul anului românii mergeau în vacanţe în destinaţii exotice precum Zanzibar, Mexic, Republica Dominicană şi Cuba, arată datele touroperatorului eSky.ro....

Vizualizări: 1209, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marea Britanie a ordonat Binance, una dintre cele mai mari platforme pentru criptomonede din lume, să oprească toate activităţile reglementate

Marea Britanie a ordonat Binance, una dintre cele mai mari platforme pentru criptomonede din lume, să oprească toate activităţile reglementate

Economie

Autoritatea de supraveghere financiară din Marea Britanie a ordonat Binance, una dintre cele mai mari platforme pentru criptomonede din lume, să îşi înceteze toate activităţile reglementate şi a avertizat consumatorii în legătură cu această platformă, care este supusă unei atenţii tot mai mari din partea autorităţilor la nivel global, transmite Reuters....

Vizualizări: 472, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Stadiul plăţilor pentru Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru: Din 22.226 de solicitări primite, s-au făcut plăţi de 3,38 miliarde de lei, pentru 12.122 de solicitări

Stadiul plăţilor pentru Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru: Din 22.226 de solicitări primite, s-au făcut plăţi de 3,38 miliarde de lei, pentru 12.122 de solicitări

Economie

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunţat, vineri, situaţia privind înscrierile şi plăţile pentru Măsura 2 - Granturi pentru capital de lucru la data de 13 august. Astfel, din cele 22.226 solicitări, au fost semnate 12.694 de contracte, în cuantum de 3,52 miliarde lei....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă