Autoritatea Canalului Suez a deschis o investigaţie oficială referitoare la eşuarea navei portcontainer Ever Given

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Autoritatea Canalului Suez a deschis o investigaţie oficială referitoare la eşuarea navei portcontainer Ever Given

Autoritatea Canalului Suez a deschis miercuri o investigaţie oficială referitoare la eşuarea navei portcontainer Ever Given, care a blocat circulaţia navelor prin canal timp de o săptămână, transmite Reuters.

Un număr de 163 de nave au tranzitat Canalul Suez de la redeschiderea acestuia şi alte 292 erau în aşteptare, potrivit Leth Agencies din Egipt.

Preşedintele Autorităţii Canalului Suez, Osama Rabie, a sugerat că vremea, inclusiv vântul puternic, şi o eroare umană ar fi jucat un rol în eşuarea navei, pe 23 martie.

„Astfel de accidente grave nu pot fi cauzate de un singur factor, o parte din acestea ar putea fi vântul, o altă parte ar putea fi elementul uman şi o altă parte ar putea fi tehnică”, a declarat Rabie, luni, într-o conferinţă de presă, după ce nava a fost deblocată.

Ancheta va include examinarea navigabilităţii navei şi acţiunile căpitanului acesteia, pentru a ajuta la determinarea cauzelor, a declarat pentru Reuters consilierul lui Rabie, căpitanul Sayed Sheasha. Â

Căpitanul lui Ever Give s-a angajat să colaboreze pe deplin în cadrul investigaţiei, care a început miercuri, a spus Sheasha.

Incidentul este de aşteptat să ducă la un val de cereri de despăgubiri din partea asigurătorilor, firma Lloyd’s din Londra anticipând ”o pierdere mare”, care se va ridica probabil la cel puţin 100 de milioane de dolari, potrivit preşedintelui acesteia.

Proprietarul japonez al Ever Given a spus că nu a primit niciun fel de cereri de despăgubiri sau plângeri în justiţie din cauza eşuării navei.

Anchetatorii au mers deja, marţi, la bordul navei, care se află într-un lac care separă două secţiuni ale canalului, au declarat o sursă şi un agent de transport maritim.

SCA a programat convoaie de transport maritim şi a spus că speră ca aglomeraţia de nave să poată fi eliminată până la sfârşitul săptămânii.

Știri similare

Legea privind reorganizarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, în dezbatere publică – Ministerul Dezvoltării propune desfiinţarea structurilor intermediare, regionale, şi reducerea costurilor aferente/ Zeci de atribuţii ale structurilor se suprapun

Economie

Ministerul Dezvoltării anunţă punerea în dezbatere publică a legii pentru reorganizarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, propunându-se desfiinţarea structurilor intermediare, regionale ale acestuia, şi reducerea costurilor aferente. ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fiat Chrysler va investi 204 milioane de dolari la fabrica sa din Polonia

Fiat Chrysler va investi 204 milioane de dolari la fabrica sa din Polonia

Economie

Grupul italo-american Fiat Chrysler va investi 204 milioane de dolari la fabrica sa Tychy din Polonia, unde vor fi construite noi modele hibride şi electrice Jeep, Fiat şi Alfa Romeo, a declarat marţi vicepremierul Jaroslaw Gowin, transmite Reuters....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Energiei: Din 2015 nu a mai fost pusă în funcţiune nicio capacitate de producere a energiei electrice/ Noi trebuie să ne restructurăm complet mixul energetic

Ministrul Energiei: Din 2015 nu a mai fost pusă în funcţiune nicio capacitate de producere a energiei electrice/ Noi trebuie să ne restructurăm complet mixul energetic

Economie

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că de şase ani în România nu s-a mai dat în funcţiune nicio nouă capacitate de producere a electricităţii, el arătând că unităţile care produc energie electrică pe bază de cărbune au fost nevoite să majoreze preţurile odată cu creşterea taxei certificatelor de CO2, iar acest lucru duce la creşterea preţurilor şi la ceilalţi producători. "Noi trebuie să ne restructurăm complet mixul energetic”, susţine ministrul, care subliniază importanţa unităţilor de stocare a energiei produse din diverse surse. ...

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şefa Trezoreriei SUA promite să coopereze cu omologii din Marea Britanie şi Germania pentru a opri pandemia şi a susţine redresarea economică

Şefa Trezoreriei SUA promite să coopereze cu omologii din Marea Britanie şi Germania pentru a opri pandemia şi a susţine redresarea economică

Economie

Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Janet Yellen, s-a angajat miercuri, în timpul unor discuţii telefonice cu omologii săi din Marea Britanie şi Germania, să coopereze pentru oprirea pandemiei de coronavirus, susţinerea redresării economice şi rezolvarea problemelor dificile legate de schimbările climatice şi fiscalitatea internaţională, transmite Reuters....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
STUDIU: În perioada pandemiei, patru din zece români reuşesc să facă economii, faţă de două treimi înainte de pandemie

STUDIU: În perioada pandemiei, patru din zece români reuşesc să facă economii, faţă de două treimi înainte de pandemie

Economie

În perioada pandemiei, aproximativ patru din zece români reuşesc să facă economii (39%), în condiţiile în care înainte de pandemie, într-o lună obişnuită, două treimi dintre respondenţi (68%) reuşeau să economisească, arată un studiu realizat în luna decembrie 2020 de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) şi comandat de Asociaţia Română a Băncilor....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Producătorul plăcilor ceramice Cesarom şi-a planificat investiţii de 2 milioane euro în acest an la fabrica Sanex din Cluj-Napoca

Producătorul plăcilor ceramice Cesarom şi-a planificat investiţii de 2 milioane euro în acest an la fabrica Sanex din Cluj-Napoca

Economie

Grupul Lasselsberger Ceramics România, producătorul plăcilor ceramice marca Cesarom, format din companiile Sanex şi Lasselsberger, a anunţat miercuri că a planificat investiţii de peste 2 milioane de euro în acest an la fabrica Sanex din Cluj-Napoca, în creşterea calităţii produselor, eficientizarea activităţii logistice în interiorul fabricii şi diminuarea consumului de energie prin implementarea unor sisteme inteligente de monitorizare a consumului....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Consiliul Concurenţei: Legislaţia în domeniul deşeurilor medicale trebuie revizuită. Poziţiile instituţiilor statului nu converg, afectânt intrarea pe piaţă. În 2019, trei companii gestionau aproximativ 70% din totalul cantităţilor de deşeuri medicale

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului trebuie să interpreteze similar legislaţia privind autorizarea staţiilor de transfer pentru deşeuri medicale, iar legislaţia în domeniu trebuie revizuită şi aplicată unitar, precizează Consiliul Concurenţei în urma derulării unei anchete sectoriale pe piaţa serviciilor de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale, în cadrul căreia a constatat că legislaţia specifică este ambiguă şi incompletă. Potrivit instituţiei, piaţa serviciilor de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale este puternic concentrată, trei companii gestionând aproximativ 70% din totalul cantităţilor de deşeuri medicale în 2019, iar primele cinci aproximativ 80%. Compania Stericycle România este principalul jucător, deţinând o cotă de piaţă de peste 40% raportată atât la volumul de deşeuri medicale gestionate, cât şi valoric, precizează Consiliul Concurenţei....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Transporturilor anunţă rezilierea contractului cu constructorul sectorului Cheţani – Sâmpia Turzii din Autostrada 3, unde progresul lucrărilor, în ultimele 5 luni, a fost de doar 1 la sută

Ministrul Transporturilor, Cătăşin Drulă, a anunţat, joi, rezilierea contractului cu constructorul sectorului Cheţani – Sâmpia Turzii din Autostrada 3, unde progresul lucrărilor, în ultimele 5 luni, a fost de doar 1 la sută. ”destul!”, a scris Drulă pe Facebook....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut marţi la 2,04%

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut marţi la 2,04%

Economie

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut marţi de la 2,05% la 2,04%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR)....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Industria ospitalităţii cere Guvernului deconectarea domeniului HoReCa de la rata incidenţei de orice fel şi reducerea cu cel puţin 50% a tuturor taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2021 şi 2022

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FIO) solicită Guvernului deconectarea domeniului HoReCa de la rata incidenței de orice fel, să găsească soluţii de funcţionare a industriei ospitalităţii în condiţii de carantină şi stare de alertă la fel ca hotelurile, magazinele alimentare, de bricolaj, supermarket-uri, mall-uri, precum şi reducerea cu cel puţin 50% a tuturor taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2021 şi 2022....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Amazon vrea să cumpere MGM

Amazon vrea să cumpere MGM

Economie

Undeva între 7 şi 10 miliarde de dolari este dispusă compania lui Jeff Bezos să ofere pentru MGM şi pentru toate producţiile companiei....

Vizualizări: 413, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă