Papa Francisc îşi devansează cu două ore slujba din noaptea Crăciunului, pentru a respecta interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii din Italia

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Papa Francisc îşi devansează cu două ore slujba din noaptea Crăciunului, pentru a respecta interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii din Italia

Papa Francisc şi-a devansat cu două ore ”slujba de la miezul nopţii” de Crăciun, la 24 decembrie, pentru a se adapta interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii aflate în vigoare în Italia, potrivit calendarului său al sărbătorilor de la sfârşitul anului, publicat joi, relatează AFP.

Papa Francisc va oficia slujba din noaptea de Crăciun în Bazilica Sfântul Petru, începând de la ora locală 19.30 (20.30, ora României) şi nu de la ora locală 21.30 (22.30, ora României), ca de obicei.

Această modificare le va permite participanţilor la slujbă să ajungă acasă înaintea intrării în vigoare a interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii – la ora locală 22.00 (23.00, ora României) – în întreaga Italie.

Sfântul Scaun precizează că participarea fizică la slujbele oficiate de Papă în decembrie şi la începutul lui ianuarie va fi ”foarte limitată” şi că se va desfăşura ”cu respectarea măsurilor de protecţe prevăzute”.

Papa argentinian – care poartă rareori mască de protecţie – a fost nevoit să renunţe, la începutul lui noiembrie, să primească public la audienţele sale generale de miercurea, în urma unei reluări a acestora pe o perioadă de două luni.

Italia este a doua cea mai afectată ţară de covid-19 din Europa, după Regatul Unit.

Peninsula a înregistrat 61.739 de morţi din cauza covid-19 de la începutul epidemiei şi 1,77 milioane de contaminări cu noul coronavirus.

Știri similare

Curtea Supremă a SUA a respins apelul unei floriste care a refuzat să facă un aranjament floral pentru nunta unui cuplu de acelaşi sex

Curtea Supremă a SUA a respins apelul unei floriste care a refuzat să facă un aranjament floral pentru nunta unui cuplu de acelaşi sex

Externe

Curtea Supremă a Statelor Unite nu a acceptat audierea unui apel al unei floriste care a refuzat să facă un aranjament floral pentru un cuplu de acelaşi sex din cauza convingerilor ei creştine, respingând încă un caz major care punea în cumpănă drepturile homosexualilor şi libertăţile religioase, transmite Reuters....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
China îşi recheamă ambasadorul din Lituania după ce Vilniusul dă undă verde Taiwanului să deschidă o reprezentanţă diplomatică în capitala lituaniană, o premieră în Europa după 18 ani

China îşi recheamă ambasadorul din Lituania după ce Vilniusul dă undă verde Taiwanului să deschidă o reprezentanţă diplomatică în capitala lituaniană, o premieră în Europa după 18 ani

Externe

China a anunţat marţi că-şi recheamă ambasadorul din Lituania, după ce această ţară baltică a dat undă verde deschiderii unei reprezentanţe diplomatice la Vilnius a Taiwanului, pe care Beijingul îl consideră drept una dintre provinciile sale, relatează AFP....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iranul va răspunde la textul ”final” al Uniunii Europene din dosarul nuclear luni, până la miezul nopţii, anunţă ministrul iranian de Externe Amirabdollahian

Iranul va răspunde la textul ”final” al Uniunii Europene din dosarul nuclear luni, până la miezul nopţii, anunţă ministrul iranian de Externe Amirabdollahian

Externe

Iranul va răspunde la textul ”final” al Uniunii Europene luni, până la miezul nopţii, a declarat ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, care a cerut Statelor Unite să dea dovadă de flexibilitate pentru relansarea pactului nuclear din 2015, relatează Reuters. ...

Vizualizări: 280, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
„Little Island”, o insulă artificială la New York, pe fluviul Hudson, un simbol al unui oraş care renaşte după pandemia covid-19, pe locul unde se afla cheiul 54 al White Star, pe care debarcau, în aprilie 1912, 705 de supravieţuitori ai naufragiului Titanicului

Un parc aerian cu o suprafaţă de aproape un hectar, pe o insulă artificială, ”Little Island”, susţinută de 132 de piloni de beton în formă de lalea, pe fluviul Hudson, a fost inaugurat drept un simbol al unui oraş care renaşte după pandemia covid-19 care l-a marcat profund, relatează AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump, atac dur la adresa liderului republicanilor din Senat: Un pirat politic care nu va face vreodată ce trebuie făcut sau ce este corect pentru ţara noastră

Trump, atac dur la adresa liderului republicanilor din Senat: Un pirat politic care nu va face vreodată ce trebuie făcut sau ce este corect pentru ţara noastră

Externe

Fostul preşedinte american Donald Trump a lansat un atac dur la adresa colegului republican Mitch McConnell, pe care l-a numit „un pirat politic mohorât”. Într-un comunicat emis marţi seară, el a spus că senatorii republicani care rămân de partea liderului nu vor mai câştiga. ...

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Perdro Sanchez anunţă ridicarea obligativităţii purtării măştii de protecţie în aer liber în Spania începând de la 26 iunie, după Franţa, de joi; Germania se îndreaptă către o ridicare treptată a acestei obligativităţi

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat vineri încetarea obligativităţii purtării măştii de protecţie - afară - începând de la 26 iunie în întreaga Spanie, o ţară în care situaţia sanitară înregistrează o îmbunătăţire, relatează AFP....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Papa Francisc, analize satisfăcătoare după operaţie. Suveranul Pontif va conduce rugăciunea “Îngerul Domnului” de la etajul 10 al spitalului în care este internat

Papa Francisc, analize satisfăcătoare după operaţie. Suveranul Pontif va conduce rugăciunea “Îngerul Domnului” de la etajul 10 al spitalului în care este internat

Externe

Papa Francisc, operat săptămâna trecută la colon, va conduce duminică rugăciunea “Îngerul Domnului” nu din Piaţa San Pietro, ci de la etajul 10 al spitalului în care este internat. Ultimele analize de sânge făcute Suveranului Pontif sunt satisfăcătoare, a declarat Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, potrivit vaticannews.va....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Londra, îngrijorată de recrutarea unor adolescenţi de către organizaţii teroriste ca Statul Islamic în timpul izolării din cauza covid-19

Londra, îngrijorată de recrutarea unor adolescenţi de către organizaţii teroriste ca Statul Islamic în timpul izolării din cauza covid-19

Externe

Regatul Unit anunţă o creştere ”îngrijorătoare” a arestărilor în rândul adolescenţilor din cauza unor infracţiuni de natură teroristă şi stabileşte o legătură între izolarea implementată în lupta împotriva covid-19 şi recrutarea unor tineri de către organizaţii teroriste precum gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), relatează AFP:...

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă