Secretarul de presă de la Casa Albă: Prima convorbire a lui Biden cu un lider străin, programată pentru vineri

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretarul de presă de la Casa Albă: Prima convorbire a lui Biden cu un lider străin, programată pentru vineri

Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a susţinut miercuri seară prima conferinţă de presă a administraţiei Biden.

Ea a trecut în revistă ordinele executive semnate Joe Biden în primele ore de la preluarea mandatului, între care provocarea de 100 de zile în care americanilor le este cerut să poarte masca de protecţie, că Anthony Fauci va fi şeful delegaţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi că preşedintele a trimis Congresului propunerea de reformă a legii imigraţiei.

Prima convorbire pe care o va avea Biden cu un alt şef de stat va fi vineri, cu prim-ministrul canadian Justin Trudeau. Potrivit lui Psaki, ei vor discuta despre relaţia dintre cele două ţări şi despre decizia preşedintelui de a revoca, prin ordin executiv, permisul pentru conducta de petrol Keystone XL. Trudeau a spus miercuri seară că este „dezamăgit” de hotărâre.

Psaki a mai spus că Biden nu are planuri, momentan, să discute cu liderul rus Vladimir Putin.

„Primele lui convorbiri vor fi cu partenerii şi aliaţii. Simte că este important să reconstruiască aceste relaţii şi să abordeze provocările şi ameninţările cu care ne confruntăm în lume”, a adăugat ea.

Psaki a subliniat jurnaliştilor prezenţi la Casa Albă: „Am un mare respect pentru rolul presei libere independente. Vor fi momente în care nu vom fi de acord, dar avem un scop comun – de a împărtăşi informaţii exacte cu poporul american”.

Secretarul de presă a mai precizat că vor fi reluate informările zilnice privind criza sanitară.

Preşedintele Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris au la Casa Albă o echipă de comunicare formată integral din femei.

Psaki, fost comentator politic la CNN, a fost purtător de cuvânt la Departamentul de Stat în timpul administraţiei Obama şi, înainte, director adjunct de comunicare la Casa Albă şi adjunct al secretarului de presă de la Casa Albă. Ea a lucrat şi pentru trei campanii prezidenţiale, în 2004, 2008 şi 2012.

Kate Bedingfield, care a fost manager-adjunct al campaniei şi director pe comunicare al campaniei, va fi director de comunicare la Casa Albă.

Știri similare

Un bloc de 20 de etaje din Milano, devastat de un incendiu

Un bloc de 20 de etaje din Milano, devastat de un incendiu

Externe

Un imobil rezidenţial de 20 de etaje a fost devastat de un incendiu spectaculos la Milano, în nordul Italiei, la periferia de sud a ”capitalei” lombarde, relatează AFP....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Reţea de exploatare a unor muncitori imigranţi moldoveni în Franţa, destructurată în Franţa, România şi R.Moldova; 38 de persoane arestate; 15 maşinide lux şi 100.000 de euro în numerar confiscate în percheziţii în cele trei ţări; 11 conturi bancare blocate

În total 38 de persoane au fost arestate în Franţa, România şi Republica Moldova, cu privire la o presupusă implicare într-un vast trafic de muncitori imigranţi, au anunţat joi agenţia europeană de poliţie Europol şi unitatea europeană de cooperare judiciară Eurojust, relatează AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul ungar al justiţiei: Rezoluţia PE privind căsătoria între persoane de acelaşi sex este fără temei. Parlamentul European vrea să ne spună ce anume să considerăm a fi căsătorie, ce este familia

Ministrul ungar al Justiţiei, Judit Varga, consider că rezoluţia de marţi a Parlamentului European, conform căreia căsătoria şi convieţuirea între persoane de acelaşi sex ar trebui recunoscute, este "o rezoluţie politică fără temei", relatează MTI....

Vizualizări: 408, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Coreea de Sud: Moştenitorul Samsung a obţinut o graţiere prezidenţială

Coreea de Sud: Moştenitorul Samsung a obţinut o graţiere prezidenţială

Externe

Moştenitorul şi liderul de facto al grupului Samsung a primit vineri graţierea prezidenţială, cel mai recent exemplu de tradiţie sud-coreeană de clemenţă la adresa marilor şefi condamnaţi pentru corupţie şi alte infracţiuni financiare, relatează AFP....

Vizualizări: 279, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
NYT: O asistentă de la terapie intensivă din Queens, Sandra Lindsay, prima persoană vaccinată în campania de vaccinare în masă din America; Trump felicită SUA şi lumea

NYT: O asistentă de la terapie intensivă din Queens, Sandra Lindsay, prima persoană vaccinată în campania de vaccinare în masă din America; Trump felicită SUA şi lumea

Externe

Primele vaccinări au avut loc luni, la Long Island Jewish Medical Center, în Queens, la New York, în cadrul unei campanii de vaccinare în masă din Statele Unite, care deschide un nou capitol în lupta împotriva pandemiei covid-19, soldată în America cu mai mulţi morţi decât în orice altă ţară, relatează The New York Times....

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Administraţia Biden impune un moratoriu asupra pedepsei cu moartea

Administraţia Biden impune un moratoriu asupra pedepsei cu moartea

Externe

Departamentul american al Justiţiei a impus un moratoriu asupra execuţiilor federale, denunţând natura ”arbitrară” a acestora şi ”impactul lor disproporţionat asupra persoanelor de culoare”, după ce administraţia Trump a efectuat un număr-record de 13 execuţii în doar o jumătate de an înainte de plecarea miliardarului de la Casa Albă, relatează AFP....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poşta suedeză lansează un timbru cu efigia Gretei Thunberg

Poşta suedeză lansează un timbru cu efigia Gretei Thunberg

Externe

Greta Thunberg apare - în picioare, pe o faleză, purtând faimosul său impermeabil galben şi privind păsări în zbor - într-o ilustraţie pe un timbru cu efigia activistei ecologiste disponibil începând de joi în ţara sa origine, Suedia, reperat de cotidianul britanic The Guardian....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă