Marius Bacria: Există cineva care doreşte ca Dinamo să dispară. Este puţin probabil ca Dinamo să scape de faliment
Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăMarius Bacria, preşedinte al Asociaţiei CS FC Dinamo, controlată de omul de afaceri Nicolae Badea şi care deţine marca şi palmaresul clubului din Liga I, a declarat că o persoană doreşte dispariţia clubului Dinamo, lăsând să se înţeleagă că este vorba de fostul patron, Ionuţ Negoiţă.
„Au trecut peste trei ani de când firma Lotus (n.r. – proprietara FC Dinamo), care s-a înfiinţat astăzi cu 200 de lei capital social, mâine i-a plătit lui Nicolae Badea în numele şi pentru Ionuţ Negoiţă două milioane de euro. Într-o ţară civilizată, în secunda doi mascaţii erau la uşa lui Drăghia, care era administratorul unic al firmei Lotus. Aţi auzit ceva până acum? (n.r. – Ionuţ Negoiţă) a înstrăinat active ale societăţii Dinamo, el cu administratorul, înainte de intrarea în insovenţă. A vândut una, alta înainte de insolvenţă. E brancrută frauduloasă şi aşa mai departe. (n.r. – întrebat cât mai rezistă Dinamo) După părerea mea? Nu vreau să-mi pun lumea în cap! Dar ceea ce vă pot spune, dar să nu-mi cereţi dovezi că chiar nu pot să le dau, nu că nu vreau, există cineva care vrea neapărat ca Dinamo să dispară din interese clare ale persoanei respective şi este foarte sus, pe o scară de la 1 la 10 la scara 8-9. Şi cred că nu e singurul. A fost, aşa, trecător prin fotbal. (n.r. – Vrea să dispară Dinamo) ca să-i dispară şi o sarcină pe care o are în cârcă dacă se întâmplă ceva cu un verdict în justiţie, în următoarea perioadă. (n.r. – întrebat dacă se referă la Negoiţă) Nu mă refer la nimeni, Doamne fereşte! Nu am nevoie de procese, nu mă refer la nimeni. Nu o să fie bine deloc. Noi muncim toată ziua, facem, încercăm, unde mai există un licăr de speranţă, suntem o mână de oameni care punem umărul după posibilităţile noastre. Să dea Dumnezeu să iasă bine, dar şansele sunt puţine! Este puţin probabil (n.r. – ca Dinamo să scape de faliment), pentru că nu există căi şi mijloace pentru aşa ceva”, a declarat Bacria, la DigiSport.
El afirmă că Dinamo are datorii de două milioane de euro, care trebuie achitate până la 31 martie pentru a primi licenţa pentru Liga I. Totodată, Bacria spune că gruparea „alb-roşie” este aproape imposibil de preluat de către un vreun investitor, fără acordul lui Negoiţă.
„La Dinamo, dacă vrei să vezi partea goală a paharului te duci în Groapa Marianelor. Partea plină este mică decât cea goală. Are multe găuri de astupat şi nu sunt… Este atât de complicată situaţia, atât de mari sumele de bani ce trebuie achitate… La 31 martie, este termenul limită pentru achitarea datoriilor angajate până la 31 decembrie în vederea obţinerii licenţei pentru sezonul viitor al Ligii I. Ştiţi vreo sumă care trebuie pregătită, aşa? Aproape două milioane de euro, până-n două milioane de euro. Nu mai vorbesc de cheltuilelile curente. Norocul nostru a fost că ne-a ajutat tragerea la sorţi la Liga I, la meciuri şi avem deplăsări la meciuri pe aproape, fără cazări, transport şi altele. Noi nu avem bani să trecem strada şi ne gândim să plătim la ANAF 700.000, să nu pierdem jumătatea din Săftica pe care o mai avem, pentru că ailaltă s-a dus. Domnul Negoiţă dacă vrea să te dea afară de la Rin, rămâi pe stradă, dacă îşi ia autocarul, mergi cu atocarele celelalte, că mai sunt câteva autocare, dar nu sunt nici de liga a doua. Situaţia e groaznică şi ceea ce este cel mai rău este situaţia juridică. Hai să zicem că vine un om providenţial, dă un milion. În prima zi în care l-a dat trebuie plătit – atâtea găuri sunt că nici nu ştii pe ce să dai mai repede din milionul ăla. A doua zi, acelaşi lucru. Nu este rău, că a venit un milion. Cum să vină banii? Milionul ăla, să fie primit, pe ordinul ăla de plată trebuie să scrie obiectul plăţii. Donaţie nu se poate, pentru că e societate comercială, nu e fundaţie sau asociaţie. Ce să scrie acolo? Împrumut? Trebuie să aibă în spate un contract de împrumut. Care-i garanţia pentru împrumutul ăla, că nimeni nu e nebun, indifernt câţi bani are? Dai la un orfelinat, dar la un azil de bătrâni, nu poţi să arunci la Dinamo un milion fără să ai o garanţie. Cortacero nu vrea să vândă acţiunile. Să zicem că se răzgândeşte, e convins cine ştie cum, prin căi şi mijloace la vedere sau nu, şi vrea să vândă, în parte sau tot. Nu poate! Că acţiunile, când s-a înfiinţat Lotusul de către George Drăghia acum trei ani ca să-l protejeze de vânzare acţiunilor la licitaţie de către domnul Badea, erau sechestrate. (n.r. – Acţiunile, Lotus) nu le-a plătit deţinătorului lor. Pe vremea aceea, Negoiţă, persoană fizică, avea 93 la sută. Şi a rămas Lotusul cu o datorie de 38 de milioane de lei, cam atât făceau cele 93 la sută din acţiuni, pentru că totalul capitalului social este 41 de milioane, din care noi, Asociaţia Clubul Sportiv FC Dinamo Bucureşti avem şapte la sută. (n.r. – suma de 38 de milioane de lei) trebuia plătită de Lotus. Când a devenit acţionar majoritar, înseamnă că Negoiţă i-a vândut acţiunile, participaţia lui la Dinamo. Lotusul nu le-a plătit şi s-a înregistrat cu o datorie către Negoiţă de 38 de milioane de lei, care este în bilanţ, la Registrul Comerţului, nu e ascunsă. (n.r. – Cortacero preluând acţiunile) a preluat şi datoria. El poate scăpa de această datorie prin înţelegere cu Negoiţă. Negoiţă poate să-i ceară până la 38 de milioane, dar poate să-i ceară şi un leu, şi cinci lei. Până atunci, el, Cortacero, patronul lui Lotus, are prerogrativele toate pe care le dă calitatea de administrator unic, pentru că el are sută la sută din Lotus, mai puţin posibilitatea de a le vinde în parte sau integral. Deci el nu poate să vândă la nimeni”, a explicat Bacria.
FC Dinamo a anunţat, la 13 august 2020, că are un nou acţionar majoritar, şi anume compania Benel International SA, reprezentată de Pablo Cortacero. La 30 septembrie 2020, Cortacero a prezentat noua conducere a clubului formată în majoritate din spanioli. Pană în prezent, conducerea spaniolă nu a investit nimic în clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare, echipa fiind ţinută în viaţă cu banii strânşi de suporteri, prin Programul DDB.