Ministerul Muncii: Peste 46% din personalul din serviciile sociale rezidenţiale s-a vaccinat sau a optat pentru vaccinare. În categoria beneficiarilor serviciilor sociale, persoane peste 65 de ani şi cele cu boli cronice, procentul este de 57

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministerul Muncii: Peste 46% din personalul din serviciile sociale rezidenţiale s-a vaccinat sau a optat pentru vaccinare. În categoria beneficiarilor serviciilor sociale, persoane peste 65 de ani şi cele cu boli cronice, procentul este de 57

Ministerul Muncii anunţă că peste 46% din personalul din serviciile sociale rezidenţiale s-a vaccinat sau a optat pentru vaccinare. Totodată, în rândul beneficiarilor serviciilor sociale, persoane peste 65 de ani şi cele aflate în evidenţă cu boli cronice, procentul este de 57. „Sunt procente încurajatoare, dar care ne îndeamnă la o intensificare a bunei informări cu privire la necesitatea vaccinării”, consideră ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Ministerul Muncii, 27% din personalul care activează în centrele sociale rezidenţiale şi de îngrijire la domiciliu, inclus în prima etapă a campaniei de vaccinare, a beneficiat deja de vaccinul anti-COVID. Încă 19% din această categorie de angajaţi s-au programat pentru a fi vaccinaţi, în perioada imediat următoare.

De asemenea, din categoria beneficiarilor de servicii sociale eligibili pentru vaccinare în etapa a doua – adulţi de peste 65 de ani şi persoane cu boli cronice indiferent de vârstă, aproape 22% au fost deja vaccinaţi şi peste 35% au optat pentru vaccinare şi sunt deja programaţi.

„Am făcut o evaluare a modului în care s-a derulat prima etapă de vaccinare pentru personalul de îngrijire la domiciliu şi din centrele rezidenţiale, dar şi a numărului celor care au optat pentru vaccinare în etapa a doua, care include beneficiarii serviciilor sociale. Sunt procente încurajatoare, dar care ne îndeamnă la o intensificare a bunei informări cu privire la necesitatea vaccinării. Îndemn autorităţile locale să intensifice eforturile în centrele de vaccinare, astfel încât un număr cât mai mare de persoane vulnerabile să poată fi vaccinate în etapele în derulare”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

Raluca Turcan s-a vaccinat, miercuri, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, împreună cu alţi miniştri.

Știri similare

Vlad Voiculescu, despre neregulile care apar în rapoartele în urma incendiilor de la Piatra Neamţ şi „Matei Balş”: Sunt multe. Vorbim despre spaţiu insuficient, numărul de paturi, clădiri vechi, instalaţii electrice şi instalaţii de gaze medicale vechi

Exclusiv

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă, întrebat despre neregulile care apar în rapoartele făcute în urma incendiilor de la Piatra Neamţ şi Institutul "Matei Balş", că "sunt multe". "Vorbim despre spaţiu insuficient, vorbim despre numărul de paturi, vorbim despre clădiri vechi, vorbim despre diverse neajunsuri de la un spital la altul... instalaţii electrice vechi, instalaţii de gaze medicale vechi. (...) Trebuie remediate cât mai curând", adaugă el....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avertizare MAE – Bulgaria – coduri portocaliu şi galben de ploaie şi ninsoare

Avertizare MAE – Bulgaria – coduri portocaliu şi galben de ploaie şi ninsoare

Exclusiv

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, în perioada 4 - 5 aprilie, o parte însemnată a teritoriului bulgar va fi afectată de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare. ...

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marilen Pirtea (PNL): Carantinarea prelungită a Timişoarei putea fi prevenită prin măsuri anterioare, luate responsabil / Prelungirea „dictată” de la Bucureşti, ne face să ne întrebăm de ce mai e nevoie de parerea „provinciei”

Deputatul PNL Marilen Pirtea a declarat că putea fi prevenită prelungirea carantinei municipiului Timişoara prin măsuri luate anterior, în mod responsabil. „Prelungirea «dictată» de la Bucureşti, ca o formă de decizie tutelara «de la centru», ne face să ne întrebăm de ce mai e nevoie de parerea «provinciei»...oricare ar fi ea, dacă tot «centrul» decide. Oricare ar fi raţiunile, noi credem în rigoarea măsurilor de prevenţie, aplicate cu responsabilitate de autorităţi, nu în coerciţia carantinei, ca masură finală. Deciziile nu trebuie afectate prin ingerinţe şi partipriuri politice.”, a adăugat liberalul....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 4.478 de cazuri noi de COVID-19 / 73 de persoane au decedat / Peste 700 de pacienţi la ATI / 180 de copii cu COVID-19 în spital, 14 dintre ei fiind la ATI / Bucureştiul şi 4 judeţe au rata de infectare peste 2

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 4.478 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 73 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 762 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. 180 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 14 dintre ei fiind la ATI. Incidenţa îmbolnăvirilor în Bucureşti a trecut de 2....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primăria Sectorului 1 anunţă un proiect-pilot în Cartierul Aviaţiei, care presupune instalarea unor echipamente specializate pentru încălzit apa la punctele termoenergetice cu probleme

Primăria Sectorului 1 anunţă un proiect-pilot în Cartierul Aviaţiei, care presupune instalarea unor echipamente specializate pentru încălzit apa la punctele termoenergetice cu probleme

Exclusiv

Primăria Sectorului 1 al Capitalei anunţă un proiect-pilot care va fi derulat în cartierul Aviaţiei, pentru ca locuitorii să nu mai întâmpine probleme cu apa caldă şi căldura în această iarnă, în condiţiile în care zona este la capătul reţelei de termoficare. Astfel, la punctele termoenergetice cu probleme vor fi instalate echipamente specializate pentru încălzit apa....

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dan Barna: Dacă nu ne vaccinăm, nu vom depăşi această situaţie / Nu scăpăm cu ceaiuri de plante şi cu încredere că lasă că ne descurcăm că ne ocoleşte virusul

Dan Barna: Dacă nu ne vaccinăm, nu vom depăşi această situaţie / Nu scăpăm cu ceaiuri de plante şi cu încredere că lasă că ne descurcăm că ne ocoleşte virusul

Exclusiv

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, vineri, la Sibiu, că vaccinarea este singura solţie pentru revenirea la normaitate, find necesară atingerea imunătăţii colective. ”Nu scăpăm cu ceaiuri de plante şi cu încredere că lasă că ne descurcăm că ne ocoleşte virusul”, a afirmat vicepremierul....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gheorghiţă afirmă că sunt localnici din mediul rural care se plâng că nu reuşesc să se programeze pentru că vin persoane din alte judeţe şi se programează: Este o competiţie naturală, noi nu am dorit să limităm posibilitatea de programare

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, referitor la aşa-numitul "turism pentru vaccinare", că 65% dintre centrele de vaccinare au fost organizate în oraşe şi că există zone în mediul rural unde locuitorii au semnalat dificultăţi în a se programa întrucât vin persoane din alte zone să se vaccineze. Gheorghiţă a precizat că decizia unei persoane de a se programa la un centru sau altul îi aparţine şi că autorităţile nu au vrut să limiteze posibilitatea oamenilor de a se programa. ...

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Roşia Montană – Mai multe organizaţii anunţă o acţiune civică în faţa Palatului Cotroceni

Roşia Montană – Mai multe organizaţii anunţă o acţiune civică în faţa Palatului Cotroceni

Exclusiv

Comunitatea Declic, Uniţi Salvăm, Rosia Montana în UNESCO World Heritage, Funky Citizens, Mining Watch România, Prietenii Roşiei Montane, Corupţia Ucide şi Evoluţie în instituţie au anunţat protestul „Ieşim în stradă pentru Roşia Montană!”, programat să aibă loc duminică, de la ora 19:00, în faţa Palatului Cotroceni....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bode, după ce adjuctul Poliţiei Capitalei a fost găsit la Hanul lui Manuc alături de alte persoane: S-a dispus deja declanşarea cercetării prealabile; sunt hotărât să nu tolerez nicio abatere de la lege

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, sâmbătă, că nu tolerează nicio abatere de la lege, indiferent de calitatea persoanelor implicate, comentând astfel faptul că 27 de persoane, între care şi adjunctul Poliţiei Capitalei Radu Gavriş, au fost găsite de poliţişti în restaurantul Hanul lui Manuc, încălcând restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Faţă de Radu Gavriş, Bode anunţă că s-a dispus deja declanşarea cercetării prealabile....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul va modifica, în şedinţa de miercuri, Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România | DOCUMENT

Guvernul va modifica, în şedinţa de miercuri, Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România | DOCUMENT

Exclusiv

Executivul se reuneşte miercuri în şedinţă, de la ora 13.00, iar pe ordinea de zi figurează un proiect de hotărâre pentru modificarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România. În etapa a doua de vaccinare sunt introduse persoanele cu handicap, , persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea, pentru şi cele fără adăpost. Totodată, centrele de vaccinare sunt coordonate metodologic de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi direcţiile de sanătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ploieşti: Copiii de clasa a doua care şi-au văzut un coleg murind în bancă primesc consiliere psihologică

Ploieşti: Copiii de clasa a doua care şi-au văzut un coleg murind în bancă primesc consiliere psihologică

Exclusiv

Colegii copilului de la Şcoala Gimnazială “Sfânta Vineri” din municipiul Ploieşti care a murit în bancă, după ce a intrat în stop cardio-respirator, primesc consiliere psihologică. Părinţii care constată că micuţii lor sunt afectaţi în urma tragediei la care au asistat sunt îndrumaţi să se adreseze Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. ...

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Scrisoare deschisă semnată de mai multe organizaţii care cer transparenţă în ancheta privind incendiul de la „Matei Balş”: Românii nu mai vor să audă scuze şi aruncarea culpei de la o autoritate la alta

Mai multe asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale au semnat o scrisoare deschisă adresată autorităţilor prin care solicită transparenţă în ancheta care vizează incendiul de la Institutul "Matei Balş". "Românii nu mai vor să audă scuze şi aruncarea culpei de la o autoritate la alta. Dar mai presus de asta, vă rugăm să aveţi decenţa de a nu mai trata şi tragedia de la Balş precum cazurile Giuleşti, Apuseni, Siutghiol, #colectiv - sub nicio formă nu vom accepta ca morţii să fie găsiţi vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat. La fel cum este inacceptabil ca nicio instituţie publică având atribuţii de monitorizare şi control şi nicio persoană aflată în funcţie publică şi cu atribuţii manageriale să nu îşi asume responsabilitatea pentru această tragedie", afirmă semnatarii scrisorii....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu: Există posibilitatea să introducem, poate, o componentă salarială de motivare, în funcţie de performanţă, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Cîmpeanu: Există posibilitatea să introducem, poate, o componentă salarială de motivare, în funcţie de performanţă, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Exclusiv

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, miercuri, că există posibilitatea introducerii unei "componente salariale de motivare, în funcţie de performanţă, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă". "Există merite deosebite care trebuie recunoscute şi trebuie să existe şi motivaţie", a arătat el....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Federaţia Sanitas: Aviz negativ testării anti-COVID a angajaţilor din asistenţa socială, pe banii proprii / Împovărează financiar angajaţii din sistem şi conduce, de fapt, la impunerea vaccinării

Federaţia Sanitas anunţă, joi seară, că în şedinţa Comisiei de Dialog Social de la Ministerul Muncii a fost avizat negativ proiectul care impune vaccinarea angajaţilor din asistenţa socială pe banii proprii. ”Împovărează financiar angajaţii din sistem şi conduce, de fapt, la impunerea vaccinării”, au transmis sindicaliştii. ...

Vizualizări: 418, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Probleme la două spitale din Iaşi cu funcţionarea aparaturii medicale şi asigurarea oxigenului pentru pacienţi/ Autorităţile au făcut verificări pentru a gestiona situaţia

Probleme la două spitale din Iaşi cu funcţionarea aparaturii medicale şi asigurarea oxigenului pentru pacienţi/ Autorităţile au făcut verificări pentru a gestiona situaţia

Exclusiv

Şefii Prefecturii şi Consiliului Judeţean Iaşi au făcut, marţi, verificări la Spitalul mobil de la Leţcani şi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, în urma unor probleme privind funcţionarea aparaturii medicale, dar şi în ceea ce priveşte asigurarea oxigenului necesar pacienţilor. ...

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă