Comisia Europeană iniţiază acţiuni esenţiale care vizează constituirea unui front comun pentru a învinge COVID-19

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia Europeană iniţiază acţiuni esenţiale care vizează constituirea unui front comun pentru a învinge COVID-19

Cu două zile înainte de reuniunea liderilor europeni pe tema răspunsului coordonat la criza cauzată de pandemia de COVID-19, Comisia Europeană a stabilit o serie de acţiuni necesare pentru a intensifica lupta împotriva pandemiei. Într-o Comunicare adoptată marţi CE îndeamnă statele membre să intensifice campania de vaccinare: ar trebui ca până în martie 2021 cel puţin 80 % dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani şi 80 % dintre cadrele medicale şi asistenţii sociali din fiecare stat membru să fie vaccinaţi, arată un comunicat de presă al instituţiei. Iar până în vara anului 2021, ar trebui ca statele membre să fi vaccinat cel puţin 70 % din populaţia lor adultă.

Știri similare

Putin speră ca talibanii să devină ”civilizaţi”; ”Rusia nu are niciun interes faţă de o dezintegrare a Afganistanului. Dacă s-ar întâmpla acest lucru nu am mai avea cu cine discuta”, apreciază liderul de la Kremlin

Externe

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimayt vineri speranţa ca talibanii să se comporte în mod ”civilizat” în Afganistan, pentru ca celalte ţări să poată avea relaţii diplomatice normale cu Kabulul, reltează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Supremă pakistaneză îl achită pe principalul acuzat, Omar Sheikh, în răpirea şi decapitarea jurnalistului american Daniel Pearl

Curtea Supremă pakistaneză îl achită pe principalul acuzat, Omar Sheikh, în răpirea şi decapitarea jurnalistului american Daniel Pearl

Externe

Curtea Supremă a Pakistanului l-a achitat joi pe extremistul pakistanezo-britanic Ahmed Omar Saeed Sheikh, suspectat de răpirea şi asasinarea, în 2002, a jurnalistului american Daniel Pearl, şi a dispus eliberarea imediată a acestuia şi a celor trei presupuşi complici ai acestuia, relatează AFP....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Evacuările continuă pe aeroportul din Kabul – Armata americană a evacuat mai mult de 3.200 de persoane. Marea Britanie a readus în ţară 306 britanici şi 2.052 de afgani. Austria şi România au semnalat dificultăţi pe aeroport pentru cetăţenii lor şi afgani

Evacuarea diplomaţilor, a altor străini şi a afganilor care au lucrat cu ei continuă în condiţii dificile la Kabul, oraş aflat în mâinile talibanilor, informează AFP. De duminică a fost mobilizat un gigantic flux de avioane din lumea întreagă, într-un aeroport luat cu asalt de cei care vor să fugă şi ale cărui porţi sunt controlate strict de talibani. ...

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Laburistul Isaac Herzog, ales preşedinte al Israelului de către deputaţi

Laburistul Isaac Herzog, ales preşedinte al Israelului de către deputaţi

Externe

Laburistul israelian Isaac Herzog, în vârstă de 60 de ani, a fost ales miercuri, de către deputaţi în funcţia de preşedinte al Israelului, în plină criză politică şi cu doar câteva ore înaintea expirării unui termen-limită în vederea formării unui Guvern, relatează AFP....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Franţa: Academiile de medicină şi de farmacie susţin că obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani este singura opţiune realistă

Franţa: Academiile de medicină şi de farmacie susţin că obligativitatea vaccinării împotriva covid-19 a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani este singura opţiune realistă

Externe

Academia franceză de medicină şi cea de farmacie au precizat, într-un comunicat comun, că obligativitatea vaccinarării împotriva coronavirusului a populaţiei începând de la vârsta de 12 ani reprezintă singura opţiune realistă pentru menţinerea sănătăţii....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Navalnîi intră în greva foamei, denunţând lipsa unui acces la îngrijiri medicale şi o tortură prin privare de somn; ”Intru în greva foamei, pentru a cere aplicarea legii şi pentru ca să se lase un medic să vină să mă vadă”, anunţă el pe Instagram

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi, încarcerat în Colonia penitenciară numărul doi de la Pokrov, la 100 de kilometri de Moscova, a anunţat miercuri că intră în greva foamei, denunţând lipsa unui acces la îngrijiri medicale şi o ”tortură” prin privare de somn, relatează AFP....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Înalta Autoritate franceză a Sănătăţii autorizează vaccinarea cu vaccinul Pfizer-BioNtech, Comirnaty, într-o campanie începând de duminică

Înalta Autoritate franceză a Sănătăţii autorizează vaccinarea cu vaccinul Pfizer-BioNtech, Comirnaty, într-o campanie începând de duminică

Externe

Vaccinul împotriva covid-19 al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech ”poate fi folosit la persoane de peste 18 ani”, ”din cauza eficienţei sale şi profilului său satisfăcător al toleranţei”, a anunţat joi Înalta Autoritate franceză a Sănătăţii (HAS), relatează AFP....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă