Cum se desfăşoară ceremonia învestirii Kamalei Harris şi Joe Biden la Washington

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cum se desfăşoară ceremonia învestirii Kamalei Harris şi Joe Biden la Washington

Ceremonia învestirii lui Joe Biden drept al 46-lea preşedinte al Statelor Unite se desfăşoară miercuri, în condiţii dure de securitate, după violenţele de Capitoliu, soldate cu cinci morţi, prin care susţinătorii lui Donald Trump au încercat să împiedice certificarea rezultatului alegerilor de la 3 noiembrie.

Instalarea democratului la putere – într-o zi pe cât de aşteptată, pe atât de temută, din cauza unor ameninţări la adresa securităţii – se desfăşoară fără spectatori, din cauza pandemiei covid-19, care afectează violent Statele Unite şi în contextul unei securităţi sporite.

Cu o săptămână înainte de acest eveniment, zona Capitoliului şi întregul centru al capitalei americane arătau ca şi cum se aflau sub asediu.

Mii de militari din cadrul Gărzii Naţionale – aramata americană de rezervă – au fost desfăşuraţi, iar miercuri, în total 25.000 de militari rezervişti vor proteja o largă ”zonă roşie” – de la Capitoliu, unde Joe Biden şi Kamala Harris vor depune jurământul, şi până la Casa Albă.

MARŢI, JOE BIDEN SOSEŞTE LA WASHINGTON

În pofida acestei atmosfere apăsătoare, mai multe evenimente urmează să aibă loc, cu toate acestea, în marja instalării la putere a democratului.

Joe Biden pleacă marţi din Delaware, unde se află reşedinţa sa, către Washington. Această deplasare începe la o bază militară din acest stat, situat în estl ţării.

După ce soseşte în capitală, Joe Biden participă împreună cu Kamala Harris la o ceremonie în memoria morţilor din cauza covid-19 – 399.000, porivit ultimului bilanţ.

În afară de măsurile drastice de securitate, Washingtonul se pregăteşte de ”Ziua Z”.

Pe espalanada National Mall, un parc mare situat în faţa Congresului, unde americanii vin de obicei să asiste la învestirea noului preşedinte, sute de mii de steaguri americane au fost instalate, în locul publicului, care nu poate fi prezent din cauza pandemiei.

MIERCURI, LA 6.30 (13.30, ORA ROMÂNIEI), TRUMP PLEACĂ DE LA CASA ALBĂ

Donald Trump a anunţat în urmă cu câteva zile că nu va asista la învestirea succesorului său.

Astfel, pentru prima oară în istorie – din 1869 -, preşedintele în exerciţiu va pleca de la Casa Albă, către ora locală 6.30 (13.30, ora României), nu către National Mall, ci către baza militară Andrews, în statul vecin Maryland.

De la baza Andrews, el se va duce la reşedinţa sa privată, Mar-a-Lago, în Florida. El urmează să sosească la Mar-a-Lago miercuri, la ora locală 11.00 (18.00, ora României).

Presa americană scrie că Donald Trump ar fi cerut onoruri militare la plecarea de la reşedinţa prezidenţială – însă Pentagonul i-ar fi refuzat această solicitare în weekend.

O ceremonie, ar urma să fie organizată, cu toate acestea, la baza militară Andrews, potrivit surselor citate.

”Corpul drapelului, fanfara militară, 21 de focuri de armă şi covorul roşu sunt avute în vedere la acest eveniment, pentru moment”, scria pe Twitter, la 15 ianuarie, jurnalistul CNN, Jim Acosta.

MIERCURI, LA 11.00 (18.00, ORA ROMÂNIEI), SOSESC PRIMII INVITAŢI LA ÎNVESTIREA KAMALEI HARRIS

Începând de la ora locală 11.00 (18.00, ora României), invitaţii şi funcţionari de la Capitoliu sosesc la ceremonia învestirii.

Între aceşti invitaţi se vor afla fostul preşedinte democrat Barack Obama, al cărui vicepreşedinte Biden a fost două mandate, fostul preşedinte republican George W. Bush şi Mike Pence, vicepreşedintele lui Donald Trump.

Joe Biden soseşte câteva minute mai târziu, împreună cu soţia sa, Jill.

În acest moment începe ceremonia, iar Lady Gaga va interpreta imnul naţional.

Câteva minute mai tărziu, Kamala Harris va fi învestită vicepreşedintă şi va deveni în mod oficial prima femeie care va ocupa acest post.

Ea va depune jurâmântul în faţa judecătoarei Sonia Sotomayor, la rândul său prima femeie de culoare la Curtea Supremă.

MIERCURI, LA 12.00 (19.00, ORA ROMÂNIEI), JOE BIDEN DEVINE OFICIAL PREŞEDNTE

Exact la prânz (19.00, ora României), Joe Biden urmează să fie învestit în mod oficial al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.

El va depune jurământul în faţa judecătorului John Roberts de la Curtea Supremă.

Noul preşedinte va susţine un discurs de învestire, după ce a depus jurământul, iar apoi va semna primele documente prezidenţiale, la Capitoliu.

În paralel, Senatul intră în sesiune, iar destituirea lui Donald Trump, în pofida plecării sale de la Casa Albă, va intra pe ordinea de zi.

Imediat după ce depune jurământul, Joe Biden îlcedează scena lui Jennifer Lopez, care va interpreta mai multe cântece.

PRIMA DEPLASARE A LUI BIDEN ŞI HARRIS

După trecerea în revistă a trupelor, preşedintele şi vicepreşedinta se duc la Cimitirul Naţional de la Arlington, unde, în compania lui Barack Obama şi George W. Bush, vor depune flori la Mormântul Soldatului Necunoscut.

Ei se întorc, apoi, la Casa Albă unde Joe Biden va fi prezentat escortei sale prezidenţiale, alcătuiră din reprezentanţi ai tuturor corpurilor armatei americane.

CELEBRATING AMERICA

Difuzat în prime time, programul Celebrating America, prezentat de către actorul Tom Hanks, va încheia această zi, la ora 2.30.

În afara discursurilor lui Joe Biden et Kamala Harris, mai mulţi artişti urmează să cânte, între care Ant Clemons, Jon Bon Jovi, Demi Lovato şi Justin Timberlake.

La o zi după învestire, preşedintele Biden şi vicepreşedinta Harris vor asista la o slujbă tradiţională, împreună cu familiile lor, la Catedrala Naţională de la Washington.

Știri similare

Agenţia Europeană a Medicamentului preconizează să se exprime săptămâna viitoare cu privire la siguranţa vaccinului Johnson&Johnson; EMA consideră că ”avantajele vaccinului (J&J) în prevenirea covid-19 sunt mai importante decât riscurile efectelor secundare

Agenţia Europeană a Medicamentului preconizează să se exprime săptămâna viitoare cu privire la siguranţa vaccinului Johnson&Johnson; EMA consideră că ”avantajele vaccinului (J&J) în prevenirea covid-19 sunt mai importante decât riscurile efectelor secundare

Externe

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) preconizează să se exprime săptămâna viitoare cu privire la siguranţa vaccinului împotriva covid-19 Janssen (Johnson & Johnson), a cărui utilizare a fost suspendată în Statele Unite şi Africa de Sud din cauza formării unor cheaguri de sânge la pacienţi vaccinaţi cu acest vaccin, relatează AFP....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germanii votează pentru succesorul Angelei Merkel

Germanii votează pentru succesorul Angelei Merkel

Externe

Birourile de vot au fost deschise, duminică dimineaţă, în Germania pentru legislativele în care social-democraţii şi conservatorii îşi dispută succesiunea Angelei Merkel care va părăsi Cancelaria după 16 ani, scrie AFP. ...

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Acţiunile Tesla au crescut marţi cu 20%, cel mai mare avans zilnic în aproape 8 ani

Acţiunile Tesla au crescut marţi cu 20%, cel mai mare avans zilnic în aproape 8 ani

Externe

Acţiunile Tesla au crescut marţi cu 20%, cel mai mare avans zilnic în aproape 8 ani, revenindu-şi după un declin accentuat, în urma datelor care au arătat creşterea vânzărilor în China şi a îmbunătăţirii ratingului acordat companiei de către un analist, transmite Reuters....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Familia studentului Guillaume T., aflat la originea mişcării #MeTooGay în Franţa, vrea să depună plângere în urma sinuciderii tânărului

Familia studentului Guillaume T., aflat la originea mişcării #MeTooGay în Franţa, vrea să depună plângere în urma sinuciderii tânărului

Externe

Familia lui Guillaume T., un student a cărui mărturie a declanşat mişcarea #MeTooGay în ianuarie, cere ca o anchetă să examineze o eventuală responsabilitate în sinuciderea tânărului a alesului din cadrul Partidului Comunist Francez (PCF) de la Primăria Parisului pe care l-a acuzat de viol, a anunţat ea luni într-un comunicat, prin intermediul avocatei, relatează AFP....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Donald Trump a anunţat că va respinge proiectul de lege a apărării, de 740 de miliarde de dolari

Donald Trump a anunţat că va respinge proiectul de lege a apărării, de 740 de miliarde de dolari

Externe

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că va respinge proiectul de lege a apărării, în valoare de 740 de miliarde de dolari, care stabileşte cheltuielile şi politica Pentagonului, unul dintre motive fiind cererea sa de excludere a unei reglementări, numită Section 230, care protejează companiile din sectorul internetului de răspunderea faţă de conţinutul publicat de utilizatori, transmite Reuters....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Draghi îndeamnă, la prezentarea programului în Parlament, la o ”Nouă Reconstrucţie” a Italiei, într-o Uniune Europeană ”mai integrată”

Draghi îndeamnă, la prezentarea programului în Parlament, la o ”Nouă Reconstrucţie” a Italiei, într-o Uniune Europeană ”mai integrată”

Externe

Noul premier italian Mario Draghi a îndemnat miercuri la ”reconstrucţia” ţării, lovită în plin de o dublă criză sanitară şi economică, şi şi-a stabilit ca ”datorie principală” ”să lupte împotriva pandemiei prin toate mijloacele” în Italia, unde covid-19 a ucis aproape 100.000 de oameni, relatează AFP....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Interpolul anunţă primele confiscări de false vaccinuri împotriva covid-19; 2.400 de false vacicnuri confiscate în Africa de Sud, reţea de vaccin contrafăcut destructurată în China; avertisment cu privire la vaccinuri puse în vânzare pe Internet sau ”darknet”

Interpolul anunţă primele confiscări de false vaccinuri împotriva covid-19; 2.400 de false vacicnuri confiscate în Africa de Sud, reţea de vaccin contrafăcut destructurată în China; avertisment cu privire la vaccinuri puse în vânzare pe Internet sau ”darknet”

Externe

Aproximativ 2.400 de doze de false vaccinuri au fost confiscate în Africa de Sud, iar o reţea de vaccnuri contrafăcute a fost destructurată în China, anunţă miercuri Interpolul, care avertizează că este vorba doar despre ”vârful aisbergului”, relatează AFP....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un amercan, Virgil Griffith, pledează vinovat de ajutarea Coreei de Nord să ocolească sancţiuni internaţionale, prin servicii în domeniul criptomonedelor şi mondedelor virtuale

Un amercan, Virgil Griffith, pledează vinovat de ajutarea Coreei de Nord să ocolească sancţiuni internaţionale, prin servicii în domeniul criptomonedelor şi mondedelor virtuale

Externe

Un american, acuzat de faptul că este hacker şi expert în criptomonede, a pledat vinovat de furnizarea unor sfaturi financiare Coreei de Nord, cu scopul ca aceasta să ocolească sancţiuni internaţionale, anu ţă justiţia americană, relatează AFP....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MAE, despre românul ucis într-o parcare din Franţa: Autorităţile judiciare franceze şi-au dat acordul pentru preluarea trupului neînsufleţit în vederea repatrierii în cursul săptămânii viitoare

MAE, despre românul ucis într-o parcare din Franţa: Autorităţile judiciare franceze şi-au dat acordul pentru preluarea trupului neînsufleţit în vederea repatrierii în cursul săptămânii viitoare

Externe

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri, informaţii cu privire la demersurile întreprinse în cazul românului ucis într-o parcare din Franţa. A fost identificată familia şi se ţine legătura în permanenţă cu aceasta. Autorităţile judiciare franceze şi-au dat acordul pentru preluarea trupului neînsufleţit în vederea repatrierii în cursul săptămânii viitoare....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Noul obiectiv al lui Biden: 70% dintre americanii adulţi să fie vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin pentru Covid-19 până la Ziua Independenţei

Noul obiectiv al lui Biden: 70% dintre americanii adulţi să fie vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin pentru Covid-19 până la Ziua Independenţei

Externe

Preşedintele american Joe Biden a anunţat marţi obiectivul ca 70% dintre americanii adulţi să fie vaccinaţi cu cel puţin o doză de vaccin pentru Covid-19 până la vacanţa de Ziua Independenţei din 4 iulie, el cerând să fie imunizaţi mai ales tinerii de 20-30 de ani, transmite Reuters....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel puţin 96 de persoane date dispărute pe mare, în India, în urma naufragiului unei barje, în urma ciclonului Tauktae, soldat cu cel puţin 24 de morţi

Cel puţin 96 de persoane date dispărute pe mare, în India, în urma naufragiului unei barje, în urma ciclonului Tauktae, soldat cu cel puţin 24 de morţi

Externe

Cel puţin 24 de persoane au murit, iar alte 96 erau date dispărute marţi, în urma naufragiului unei ambarcaţiuni, în largul coastelor oraşului Mumbai, în vestul Indiei, în urma trecerii ciclonului Tauktae, cea mai puternică furtună tropicală în regiune din ultimele decenii, care a condus la evcuarea a aproape 200.000 de persoane, anunţă Marina indiană, care a trimis două nave şi ellcioptere în operaţiuni de căutare, relatează AFP....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cel puţin 65 de morţi în confruntări armate în provincia yememită Marib; rebelii cuceresc ultimul bastion al puterii guvernamentale în nordul Yemenului

Cel puţin 65 de morţi în confruntări armate în provincia yememită Marib; rebelii cuceresc ultimul bastion al puterii guvernamentale în nordul Yemenului

Externe

Cel puţin 65 de persoane au fost ucise în ultimele două zile în confruntări armate între forţe guvernamentale şi rebeli, în provincia Marib, în Yemen, iar insurgenţii continuau să avanseze în această provincie situată în nordul acestei ţări devastate de război, au anunţat duminică surse miliare guvernamentale, relatează AFP....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cutremur de magnitudinea 6,4 în Croaţia; imobile surpate la Petrinja; centrala nucleară Krsko din Slovenia, oprită ”din precauţie”

Cutremur de magnitudinea 6,4 în Croaţia; imobile surpate la Petrinja; centrala nucleară Krsko din Slovenia, oprită ”din precauţie”

Externe

Un cutremur de magnitidinea 6,4 a avut loc marţi în Croaţia şi a cauzat surparea unor imobile în oraşul Petrinja (centru), a anunţat Institutl american de geofizică USGS, iar centrala nucleară Krsko din Slovenia a fost oprită ”din precauţie”, în contextul în care un cutremur a avut loc în Croaţia şi luni, relatează AFP....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un jurnalist BBC, Aung Thura, aresatat în Myanmar, eliberat; manifestaţii continuă împotriva loviturii de stat, inclusiv noaptea, o provocare la adresa reprimării

Un jurnalist BBC, Aung Thura, aresatat în Myanmar, eliberat; manifestaţii continuă împotriva loviturii de stat, inclusiv noaptea, o provocare la adresa reprimării

Externe

Un jurnalist BBC arestat în Myanmar a fost eliberat, a anunţat luni postul britanic, în timp ce manifestanţi continuă să protesteze în întreaga ţară faţă de lovitura de stat militară, înfruntând reprimarea sângeroasă a forţelor de ordine inclusiv noaptea, relatează AFP....

Vizualizări: 394, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Inundaţii – Bilanţul deceselor a crescut la 180 în Germania

Inundaţii – Bilanţul deceselor a crescut la 180 în Germania

Externe

Inundaţiile devastatoare din vestul Germaniei au costat viaţa a cel puţin 180 de persoane, potrivit unui nou bilanţ, în timp ce 150 de persoane sunt încă date dispărute, scrie AFP....

Vizualizări: 448, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
India aprobă folosirea în regim de urgenţă a vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V

India aprobă folosirea în regim de urgenţă a vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V

Externe

India a aprobat vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V, a anunţat marţi un mare producător indian de medicamente, în contextul în care campania de vaccinare indiană se află în toi, iar o intensificare a contaminărilor afectează puternic această ţară cu 1,3 miliarde de locuitori, relatează AFP....

Vizualizări: 404, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă