Kayserispor a obţinut prima victorie de la venirea pe bancă a antrenorului Dan Petrescu prin dubla lui Alibec

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Kayserispor a obţinut prima victorie de la venirea pe bancă a antrenorului Dan Petrescu prin dubla lui Alibec

Kayserispor, antrenată de Dan Petrescu, a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Istanbul Başakşehir, în etapa a XX-a a campionatului turc de fotbal.

Ambele goluri au fost reuşite de atacantul Denis Alibec, în minutele 42 şi 77.

Acestea sunt primele goluri în Turcia ale internaţionalului român de la transferul său la Kayserispor, în octombrie 2020.

El a jucat până în minutul 79, când a fost înlocuit de Kanga Aka. Tot la Kayseri, fundaşul Cristian Săpunaru a fost titular şi a evoluat tot meciul, în timp ce portarul Silviu Lung Jr. nu a făcut parte din lot, fiind accidentat.

Dan Petrescu s-a aflat la al doilea meci pe banca gazdelor. Kayserispor a pierdut la debutul tehnicianului român, scor 1-2, cu Gaziantep, în deplasare, etapa trecută.

În urma acestui rezultat, Kayserispor urcă provizoriu de pe locul 18, retrogradabil, pe locul 17, ultimul care asigură menţinerea în prima ligă.

Başakşehir ocupă locul 12, cu 23 de puncte.

Știri similare

Burleanu: Am propus pentru meciurile din grupele Euro-2020 să fie spectatori la 35 la sută din capacitatea stadionului, iar meciul partida din optimi să fie 45 la sută

Burleanu: Am propus pentru meciurile din grupele Euro-2020 să fie spectatori la 35 la sută din capacitatea stadionului, iar meciul partida din optimi să fie 45 la sută

Sport

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, că federaţia a propus ca la meciurile de la Campionatul European care vor avea loc pe Arena Naţională să fie prezenţi spectatori la 35 la sută din capacitatea totală pentru confruntările din grupe şi la 45 la sută pentru partida din optimi....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Surkis spune că Mircea Lucescu are contract până în 2024, nu până în 2023: „Să-i dea Dumnezeu sănătate” să-şi ducă înţelegerea la bun sfârşit!

Surkis spune că Mircea Lucescu are contract până în 2024, nu până în 2023: „Să-i dea Dumnezeu sănătate” să-şi ducă înţelegerea la bun sfârşit!

Sport

Dinamo Kiev anunţa în iunie că Mircea Lucescu a semnat un nou contract până în 2023. Un jurnalist ucrainean a scris ulterior că, de fapt, noul său contract este până în 2024, informaţie confirmată de patronul clubului Dinamo, Igor Surkis, în presa din ţara vecină....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Garba Haruna, la FC Voluntari

Garba Haruna, la FC Voluntari

Sport

FC Voluntari a anunţat, marţi, că a încheiat un contract cu jucătorul Garba Haruna, care s-a alăturat lotului pregătit de Bogdan Andone....

Vizualizări: 440, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan s-a întâlnit cu preşedintele FRR: Am propus Ministerului Educaţiei preluarea cluburilor sportive şcolare şi a cluburilor pentru copii

Nicuşor Dan s-a întâlnit cu preşedintele FRR: Am propus Ministerului Educaţiei preluarea cluburilor sportive şcolare şi a cluburilor pentru copii

Sport

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, vineri, că s-a întâlnit cu preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, cei doi discutând despre sportul de masă şi subliniind că s-a propus Ministerului Educaţiei preluarea cluburilor sportive şcolare şi a cluburilor pentru copii....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rapid a revenit cu victorie în Liga I după şase ani

Rapid a revenit cu victorie în Liga I după şase ani

Sport

Nou-promovata Rapid Bucureşti a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Chindia Târgovişte, în primul meci jucat de giuleşteni în Liga I după şase ani....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă