Cipru – Numărul de pisici abandonate a crescut în pandemie cu 30%

Vizualizări: 441, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cipru – Numărul de pisici abandonate a crescut în pandemie cu 30%

Într-un adăpost pentru pisici instalat pe colinele din jurul oraşului Paphos, în Cipru, voluntarii se confruntă cu o creştere a abandonului de feline pe care îl atribuie pandemiei de Covid-19, potrivit AFP.

„Recent a fost înregistrată o creştere de 30% a abandonurilor de pisici domestice” de stăpânii lor care au părăsit insula, spune Dawn Foote, în vârstă de 48 de ani, care conduce adăpostul Tala Cats.                

Confruntaţi cu dificultăţi economice, în special din cauza pandemiei, expaţii sau cei cu dublă cetăţenie au plecat fără a putea să-şi ia şi animalul domestic, explică ea. 

„În acest moment, oamenii nu mai au bani şi costă scump să transporţi o pisică în altă ţară”, a continuat Foote referindu-se la vaccinuri şi la paşaport obligatoriu pentru felină.                

„Ne frânge inimile”, mărturiseşte ea pentru AFP, adăugând că această creştere a abandonurilor este cauzată şi de faptul că ciprioţii nu-şi mai permit mâncare sau taxe la veterinar. 

Ciprul şi pisicile au o istorie veche. Urmele care atestă domesticirea lor în insulă sunt cele mai vechi găsite vreodată.

În 2004, arheologii au descoperit resturile unei pisici şi ale unui bărbat îngropate împreună acum 9.500 de ani într-un sat neolitic din Shillourokambos (sud), adică cu 1.500 de ani înainte de descoperirea precedentă, a maxilarului unei pisici. 

Pisicile abandonate „nu ştiu cum să supravieţuiască”, spune Foote.

A doua carantină naţională, după cea din primăvară, a intrat în vigoare la 10 ianuarie, după o creştere importantă a infecţiilor cu coronavirus. 

Închiderea restaurantelor – loc privilegiat pentru pisicile străzii în căutare de mâncare – a accentuat problemele felinelor.          

Fiind vorba despre pisici adunate în refugii, din care un număr au fost trimise în străinătate pentru a fi adoptate, soarta lor s-a complicat şi din cauza lipsei de avioane şi de taxe de transport. O tendinţă confirmată de un refugiu din apropiere de capitala Nicosia. 

Închiderea în mod regulat a adăposturilor din cauza crizei sanitare a făcut şi mai dificilă adoptarea lor de locuitorii insulei.                

Mai mult de 800 de pisici trăiesc în prezent în centrul Tala, situat pe terenurile care aparţin mănăstirii vecine Agios Neophytos. Toate sunt castrate şi sterilizate.

Sterilizarea este esenţială pentru a controla populaţia de pisici, al cărui număr l-a depăşit pe cel al locuitorilor Ciprului, care are puţin peste un milion de persoane, potrivit unei asociaţii care apără animalele.

Știri similare

Retrospectivă dedicată cineastei germane Ulrike Ottinger, la One World Romania 14

Retrospectivă dedicată cineastei germane Ulrike Ottinger, la One World Romania 14

Entertainment

One World România dedică retrospectiva de anul acesta operei polimorfe şi foarte puţin cunoscute a lui Ulrike Ottinger, prezentând opt dintre filmele cineastei germane realizate între anii ‘70 şi anii 2010, dar şi ultima ei producţie, autobiograficul ”Paris Calligrammes” (2020), anunţă organizatorii. ...

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Săptămâna Internaţională a Prinţeselor, serialul „Băiat, fată etc” şi blocul de programe „Provocarea estivală”, în august, la posturile Disney

Săptămâna Internaţională a Prinţeselor, serialul „Băiat, fată etc” şi blocul de programe „Provocarea estivală”, în august, la posturile Disney

Entertainment

Săptămâna Internaţională a Prinţeselor şi un nou serial animat, „Băiat, fată etc”, fac parte din grila posturilor Disney Channel şi Disney Junior în luna august, când va continua blocul de programe „Provocarea estivală”, cu cele mai populare seriale. ...

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bruce Springsteen a pledat vinovat pentru consum de alcool în spaţiu închis. Acuzaţiile de conducere sub influenţa alcoolului au fost retrase

Bruce Springsteen a pledat vinovat pentru consum de alcool în spaţiu închis. Acuzaţiile de conducere sub influenţa alcoolului au fost retrase

Entertainment

Muzicianul american Bruce Springsteen a pledat vinovat pentru consum de alcool într-o zonă cu restricţii, în timp ce acuzaţiile de conducere a unei maşini sub influenţa alcoolului şi în mod nepotrivit au fost retrase din lipsă de dovezi, în timpul unei audieri care a avut loc miercuri, scrie Variety. ...

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Foreigner va concerta la Bucureşti în 2022

Foreigner va concerta la Bucureşti în 2022

Entertainment

Grupul rock Foreigner va concerta la Arenele Romane din Bucureşti în luna mai 2022, iar biletele vor fi puse în vânzare vineri, pe iabilet.ro....

Vizualizări: 558, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă