Adrian Vasile, de la CSM Bucureşti, a acceptat propunerea FRH de a conduce naţionala de handbal feminin

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Adrian Vasile, de la CSM Bucureşti, a acceptat propunerea FRH de a conduce naţionala de handbal feminin

Antrenorul Adrian Vasile, de la CSM Bucureşti, va conduce şi naţionala de handbal feminin. El a reunit cele mai multe voturi din partea Subomisiei Tehnice a FRH, 8, iar apoi şi-a dat acordul de a prelua reprezentativa în urma discuţiilor cu preşedintele FRH, Alexandru Dedu. Numirea lui Adrian Vasile urmează să fie validată de membrii Consiliului de Administraţie al FRH.

În urma discuţiei purtate cu preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, Adrian Vasile şi-a dat acordul să conducă naţionala în 2021, cu obiective de performanţă care vor fi anunţate de forul naţional de profil. Numirea sa în funcţie urmează să fie validată în următoarea şedinţă a CA al FRH, unde trebuie să întrunească jumătate plus unu din voturile membrilor.

Contractul este valabil până la finalul anului, când este programat şi Campionatul Mondial, iar anterior turneul preolimpic şi Jocurile Olimpice de de la Tokyo.

”O să fac tot ce pot, sunt un antrenor tânăr, sunt un bărbat tânăr, am foarte multă energie, foarte multă pasiune şi mă dedic foarte mult în tot ceea ce fac. Le promit tuturor că voi face tot ce depinde de mine şi de staff-ul meu şi de echipă ca să ne îndeplinim obiectivul (…). Sistemul defensiv, răspunsul nostru defensiv împotriva celor mai importate acţiuni şi jucătoare ale echipelor Norvegiei şi Muntenegrului şi, ceea ce este cel mai important într-o echipă, spiritul, relaţia dintre oameni, inclusiv spiritul de sacrificiu”, declara Vasile în urmă cu câteva zile, făcând referiri şi la turneul preolimpic din luna martie.

Antrenorii Bogdan Burcea şi Robert Licu nu au mai continuat la conducerea tehnică a naţionalei de handbal feminin, după clasarea pe locul 12 la Campionatul European din decembrie, cea mai slabă clasare a sa din istoria participărilor.

Adrian Vasile conduce CSM Bucureşti din toamna lui 2019, după ce Tomas Ryde a renunţat la funcţia de antrenor principal. Vasile a fost, timp de trei ani, şi secund al naţionalei Muntenegru, alături de Per Johansson.

Varianta unui antrenor care conduce în paralel prima reprezentativă şi un club nu este agreată şi de preşedintele FRH, Alexandru Dedu.

”Nu îmi place, nu sunt de acord, dar, dacă cei din Comisia tehnică aşa au hotărât, aşa se va face. (…) Nu este deloc timp, comisia a dorit să dea un impuls jucătoarelor, să schimbe ceva, pentru că se pot schimba puţine într-un timp atât de scurt”, a spus preşedintele FRH.

Prima acţiune oficială a echipei României în 2021 va fi turneul preolimpic din luna martie, în Muntenegru, de unde doar două locuri sunt calificante la Jocurile Olimpice, programate între 23 iulie şi 8 august.  

Campionatul Mondial va avea loc între 2 şi 19 decembrie, în Spania, iar calificarea se dispută în dublă manşă eliminatorie cu adversare venite din prima fază a calificărilor. Meciurile sunt programate în aprilie, la nici o lună de la disputarea turneului preolimpic.

Știri similare

Finală braziliană în Copa Libertadores

Finală braziliană în Copa Libertadores

Sport

Echipa braziliană Santos a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), formaţia argentiniană Boca Juniors, în manşa a doua a semifinalelor Copei Libertadores....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Debutul Indy Car, amânat cu o săptămână

Debutul Indy Car, amânat cu o săptămână

Sport

Organizatorii IndyCar au anunţat, vineri, amânarea cu o săptămână a începutului sezonului 2021, pentru 18 aprilie, noul calendar prevăzând ca primele patru curse să se desfăşoare pe parcursul a 15 zile....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cristina Neagu: Pentru mine a fost dureros să privesc meciurile de la JO la televizor / Mă voi întoarce la acţiunile echipei naţionale în 2022

Cristina Neagu: Pentru mine a fost dureros să privesc meciurile de la JO la televizor / Mă voi întoarce la acţiunile echipei naţionale în 2022

Sport

Handbalista echipei CSM Bucureşti, Cristina Neagu, a declarat, miercuri, că pentru ea a fost dureros să urmărească meciurile de la Jocurile Olimpice la televizor şi a menţionat că îşi doreşte mult să fie prezentă la următoarea ediţie a Olimpiadei, după care probabil se va şi retrage din activitatea sportivă. Ea a precizat că nu va participa la acţiunile echipei naţionale în acest an, deoarece are nevoie de o pauză....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă