Bogdan Burcea şi Robert Licu nu vor mai conduce naţionala de handbal feminin

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bogdan Burcea şi Robert Licu nu vor mai conduce naţionala de handbal feminin

Antrenorii Bogdan Burcea şi Robert Licu nu vor mai continua la conducerea tehnică a naţionalei de handbal feminin, după clasarea pe locul 12 la Campionatul European din decembrie. În urma propunerilor şi voturilor antrenorilor din Subcomisia Tehnică, în şedinţa de marţi, sunt vizaţi pentru preluarea reprezentativei Adrian Vasile, Aurelian Roşca sau Horaţiu Paşca, cu care preşedintele FRH, Alexandru Dedu, urmează să poarte discuţii.

Naţionala României s-a clasat, în luna decembrie, pe locul 12 la CE din Danemarca, cea mai slabă clasare a sa din istoria participărilor. Antrenorii care au condus echipa, Bogdan Burcea (principal) şi Robert Licu (secund), aveau contract până la finalul anului, dar acesta nu a fost prelungit, în urma şedinţei Subcomisiei Tehnice de marţi.

Totuşi, Bogdan Burcea a fost propus să continue şi a obţinut trei voturi. El a ieşit însă din discuţie, după ce ar fi cerut să aibă contract pe un ciclu olimpic. În schimb, Adrian Vasile (CSM Bucureşti) a primit cele mai multe voturi, 8, în timp ce Horaţiu Paşca (Gloria Bistriţa) şi Aurelian Roşca, cel care a condus loturile de junioare tricolore, au primit câte 2 voturi.

”Voturile au fost exprimate de 19 antrenori şi au rămas în discuţie cele patru propuneri. Bogdan Burcea a renunţat să mai continue după ce a fost propus, pentru că şi-ar fi dorit să aibă contract pe un ciclu olimpic or, viitorul antrenor, oricare ar fi din cei votaţi, va avea contract doar pentru anul 2021, cu posibilitate de prelungire, dacă îşi va îndeplini obiectivul la turneul preolimpic, Jocurile Olimpice şi Campionatul Mondial. Eu nu am votat, fiind din partea federaţiei, dar ştiu că urmează discuţii cu antrenorii purtate de preşedintele FRH, Alexandru Dedu, iar o decizie se va lua cât mai curând, pentru că timpul este foarte scurt până la turneul preolimpic din luna martie”, a declarat managerul echipei naţionale, Nicoleta Alexadrescu, pentru News.ro.

Adrian Vasile, cotat cu prima şansă la preluarea reprezentativei, conduce CSM Bucureşti din toamna lui 2019, după ce Tomas Ryde a renunţat la funcţia de antrenor principal. Vasile a fost, timp de trei ani, şi secund al naţionalei Muntenegru, alături de Per Johansson.

Prima acţiune oficială a echipei României în 2021 va fi turneul preolimpic din luna martie, în Muntenegru, de unde doar două locuri sunt calificante la Jocurile Olimpice, programate între 23 iulie şi 8 august.  

Campionatul Mondial va avea loc între 2 şi 19 decembrie, în Spania, iar calificarea se dispută în dublă manşă eliminatorie cu adversare venite din prima fază a calificărilor. Meciurile sunt programate în aprilie, la nici o lună de la disputarea turneului preolimpic.

Știri similare

Sampdoria – AS Roma, scor 2-0, în Serie A

Sampdoria – AS Roma, scor 2-0, în Serie A

Sport

Sampdoria a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa AS Roma, în etapa a XXXIV-a a campionatului italian Serie A....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Australian Open: Victoria Azarenka, Sloane Stephens şi Kei Nishikori, consideraţi contact cu persoane infectate, plasaţi în izolare două săptămâni

Australian Open: Victoria Azarenka, Sloane Stephens şi Kei Nishikori, consideraţi contact cu persoane infectate, plasaţi în izolare două săptămâni

Sport

Presa australiană anunţă că belarusa Victoria Azarenka, americanca Sloane Stephens şi japonezul Kei Nishikori au fost plasaţi în izolare pentru două săptămâni şi privaţi de antrenamente, după testarea pozitivă cu Covid-19 a două persoane prezente în avionul care i-a adus de la Los Angeles la Melbourne....

Vizualizări: 322, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Academica Clinceni – CS Mioveni, scor 1-1, în Liga I

Academica Clinceni – CS Mioveni, scor 1-1, în Liga I

Sport

Formaţia Academica Clinceni a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei CS Mioveni, în etapa a VII-a a Ligii I....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Real Madrid, 4-1 în deplasare cu Alaves, în LaLiga

Real Madrid, 4-1 în deplasare cu Alaves, în LaLiga

Sport

Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa Deportivo Alaves, într-un meci din etapa a XX-a a campionatului Spaniei....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă