Scandal de rasism în Liga Campionilor: Adrian Ursea, antrenor Nice: Nu contează originea, există idioţi peste tot

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Scandal de rasism în Liga Campionilor: Adrian Ursea, antrenor Nice: Nu contează originea, există idioţi peste tot

Tehnicianul echipei OGC Nice, Adrian Ursea, a declarat, miercuri, că este dezolat de ce s-a întâmplat la meciul PSG – Istanbul BB, din Liga Campionilor, el menţionând că originea omului nu are nicio legătură cu comportamentul său şi că România este “o ţară frumoasă, cu multe valori”, informează Le Figaro.

“Sunt dezolat când văd astfel de lucruri. Este teribil, nu mai încetează. Suntem deja într-o poziţie delicată. Poziţia mea este foarte clară, nu pot să accept astfel de lucruri. Jucătorii au avut curaj, mi se pare că în trecut au mai fost cazuri în care uneori jucătorii, chiar şi individual, au părăsit terenul. Aici, a fost o acţiune colectivă a celor două echipe, a fost un mesaj foarte puternic. Ar trebui o dată pentru totdeauna să luăm în serios acest mesaj şi să încetăm cu prostiile, ca să mergem înainte şi să ne ocupăm de fotbal. În ceea ce priveşte originile mele, eu locuiesc de peste 30 de ani în Elveţia, iar în ultimii ani aici, în Franţa. Indiferent de de origine sunt, română sau alta, există idioţi peste tot. Originea nu are nicio legătură. România este o ţară frumoasă, cu multe valori”, a afirmat Ursea,

Meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, marţi, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul „negru” la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul „negru” indicându-i centralului Haţegan acea persoană.

Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului.

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit după aproape două ore Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul cu PSG din Liga Campionilor, în urma scandalului de rasism în care este implicat Sebastian Colţescu. UEFA a stabilit că partida se va relua astăzi, de la ora 19.55.

Știri similare

Proiectul Superligii nu dispare, se remodelează

Proiectul Superligii nu dispare, se remodelează

Sport

Iniţiatori ai Superligii au dat publicităţii un comunicat, în noaptea de marţi spre miercuri, după retragerea cluburilor engleze, în care precizează că proiectul, pe care îl consideră benefic pentru întregul fotbal, va fi remodelat....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Andy Murray s-a retras de la Delray Beach Open

Andy Murray s-a retras de la Delray Beach Open

Sport

Britanicul Andy Murray s-a retras de la turneul Delray Beach Open, din cauza riscurilor cu privire la coronavirus, informează bbc.com....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Universitatea Craiova – FC Argeş, scor 1-1, în Liga I

Universitatea Craiova – FC Argeş, scor 1-1, în Liga I

Sport

Formaţia Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut, vineri seară, pe teren propriu, în compania echipei FC Argeş, în etapa a XX-a a Ligii I....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UTA Arad – FC Voluntari, scor 2-0, în Liga 1

UTA Arad – FC Voluntari, scor 2-0, în Liga 1

Sport

Formaţia UTA Arad a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a şasea a Ligii 1....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simona Halep a coborât de pe locul 3 pe 9 în clasamentul WTA, Elena-Gabriela Ruse a urcat 65 de poziţii. Monica Niculescu a ieşit din Top 200 WTA după 15 ani

Simona Halep a coborât de pe locul 3 pe 9 în clasamentul WTA, Elena-Gabriela Ruse a urcat 65 de poziţii. Monica Niculescu a ieşit din Top 200 WTA după 15 ani

Sport

Simona Halep a coborât de pe locul 3 pe 9, cu 4.330 de puncte, după ce nu a participat, din cauza unei acidentări, la turneul de la Wimbledon, la care era deţinătoarea trofeului. Câştigătoarea turneului WTA 250 de la Hamburg, Elena Gabriela Ruse, a urcat de pe locul 198 pe 133, cel mai bun din carieră, iar Sorana Cîrstea, care a atins turul al treilea la Wilmbledon a urcat de pe locul 45 pe 37....

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă