Legea privind simplificarea accesării schemelor de plăţi directe pentru fermieri, promulgată

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 5 ani în urmă
Legea privind simplificarea accesării schemelor de plăţi directe pentru fermieri, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri actul normativ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, informează Administraţia Prezidenţială. „Legea impacteaza circa 830 de mii de fermieri care vor fi scutiţi de la depunerea documentelor pe care trebuiau să le obţină anual de la primării, Registrul Comerţului şi alte instituţii, pentru realizarea plăţilor directe. Astfel, APIA va culege toate informaţiile din bazele de date interconectate”, a transmis iniţiatorul legii deputatul Daniel Constantin, într-un comunicat de presă.

Știri similare

Andrei Baciu anunţă un surplus de doze de vaccin şi suspendarea livrărilor: În iunie, trebuiau să fie livrate peste şapte milioane de doze de vaccin şi vor fi livrate 2,6 milioane de doze de vaccin

Andrei Baciu anunţă un surplus de doze de vaccin şi suspendarea livrărilor: În iunie, trebuiau să fie livrate peste şapte milioane de doze de vaccin şi vor fi livrate 2,6 milioane de doze de vaccin

Exclusiv

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat că în luna iunie în România trebuiau să fie livrate peste şapte milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, dar vor ajunge în ţara noastră 2,6 milioane de doze, măsura fiind luată pentru a exista un management eficient al stocurilor existente....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tipul de vaccin folosit în fiecare centru de vaccinare, numărul de locuri disponibile şi numărul de persoane aflate pe lista de aşteptare, disponibile în platforma de programare

Tipul de vaccin folosit în fiecare centru de vaccinare, numărul de locuri disponibile şi numărul de persoane aflate pe lista de aşteptare, disponibile în platforma de programare

Exclusiv

Comitetul de coordonare a vaccinării şi STS au lansat harta interactivă a centrelor de vaccinare, pe tipuri de vaccin, astfel încât orice persoană interestă poate vedea în platforma de vaccinare ce vaccin este folosit la fiecare centru, câte locuri sunt disponibile şi câtepersoane sunt pe listele de aşteptare....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan: Trenul metropolitan Bucureşti – Ilfov este un proiect crucial pentru mobilitatea în Capitală şi una dintre soluţiile importante pentru rezolvarea problemei traficului rutier

Nicuşor Dan: Trenul metropolitan Bucureşti – Ilfov este un proiect crucial pentru mobilitatea în Capitală şi una dintre soluţiile importante pentru rezolvarea problemei traficului rutier

Exclusiv

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că din prezentarea făcută miercuri la sediul PMB a proiectului privind trenul metropolitan Bucureşti - Ilfov a rezultat că acesta este un lucru crucial pentru mobilitarea din Bucureşti şi pentru rezolvarea problemei poluării şi a traficului rutier,...

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ştampila a fost eliminată din semnăturile oficiale, la nivelul Ministerului Dezvoltării

Ştampila a fost eliminată din semnăturile oficiale, la nivelul Ministerului Dezvoltării

Exclusiv

Ministrul Cseke Attila a decis, prin ordin de ministru, că, la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), nu vor mai fi folosite sigiliul sau ştampila, certificarea autenticităţii şi forţa juridică a actelor fiind date de semnătura ministrului ori a persoanei competente. ...

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sandra Alexiu: De luni de zile se vaccinează voluntar, pe datorie, cum ar veni. Deci nu se pune problema că ăsta este motivul principal pentru care nu vaccinăm

Sandra Alexiu: De luni de zile se vaccinează voluntar, pe datorie, cum ar veni. Deci nu se pune problema că ăsta este motivul principal pentru care nu vaccinăm

Exclusiv

Medicul Sanda Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, afirmă că reticenţa medicilor de familie cu privire la participarea la campania de vaccinare anti-COVID nu se referă la modul în care sunt remuneraţi, ci la condiţiile în care trebuie să se facă activitatea de vaccinare, ea făcând referire la nevoie unei "armonizări" a cadrului legislativ privind această activitate. "Niciun medic care a vaccinat în centrele de vaccinare din decembrie încoace, nicio asistentă, niciun registrator, nimeni, absolut nimeni, nu a primit încă niciun leu. De luni de zile se vaccinează voluntar, pe datorie, cum ar veni. Deci nu se pune problema că ăsta este motivul principal pentru care nu vaccinăm”, susţine Sandra Alexiu....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 25 la sută din populaţia în vârstă de peste 16 ani din România este vaccinată cu cel puţin o doză de ser împotriva COVID-19 şi peste 19 la sută – cu schema completă

Peste 25 la sută din populaţia în vârstă de peste 16 ani din România este vaccinată cu cel puţin o doză de ser împotriva COVID-19 şi peste 19 la sută – cu schema completă

Exclusiv

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că 25,14 la sută din populaţia cu vârsta de peste 16 ani din România este vaccinată cu cel puţin o doză de ser împotriva COVID-19, în timp ce 19,18 la sută din populaţie are schema completă de imunizare....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Senatul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind acordarea concediilor medicale şi o alta care prelungeşte termenul pentru şomaj tehnic

Senatul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind acordarea concediilor medicale şi o alta care prelungeşte termenul pentru şomaj tehnic

Exclusiv

Senatul a adoptat luni ordonanţat de urgenţă209/2020 care stabileşte modul de acordare a concediilor şi indemnizaţiilor medicale pentru persoanele care s-au aflat în carantină şi izolare, şi o altă ordonanţă de urgenţă nr. 211/2020, prin care este prelungită până la 30 iunie a.c.bacordarea indemnizaţiei pentru timpul redus de muncă al salariaţilor şi a indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru angajaţi în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu: În momentul în care vorbim, s-au înscris 132.630 de elevi pentru Evaluarea Naţională, 90% din totalul celor 147.660 de elevi de clasa a opta

Cîmpeanu: În momentul în care vorbim, s-au înscris 132.630 de elevi pentru Evaluarea Naţională, 90% din totalul celor 147.660 de elevi de clasa a opta

Exclusiv

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni seară, că până în prezent s-au înscris 132.630 de elevi pentru a susţine Evaluarea Naţională, reprezentând 90% din totalul elevilor de clasa a VIII-a. El a adăugat că în cursul serii vor fi publicate pe site-ul ministerului recomandări pentru elevi şi părinţi în ceea ce priveşte Evaluarea Naţională....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Compania Romprest anunţă că va continuă să asigure salubrizarea în Sectorul 1 al Capitalei, după ce Primăria a făcut o plată parţială

Compania Romprest anunţă că va continuă să asigure salubrizarea în Sectorul 1 al Capitalei, după ce Primăria a făcut o plată parţială

Exclusiv

Compania Romprest renunţă la decizia de a întrerupe activităţile de salubrizare începând cu data de 11 februarie şi că va continuă să asigure salubrizarea în Sectorul 1 al Capitalei, după ce Primăria a făcut o plată parţială, gest pe care îl consideră un pas către normalizarea relaţiei contractuale....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele CCR: Dacă nu este în mod activ şi efectiv apărată, Constituţia riscă să fie redusă la un set de principii şi norme de drept frumoase, nobile, dar invalide, lipsite de orice valoare şi forţă

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Constituţiei, că actul fundamental trebuie respectat nu doar în litera, ci şi în spiritul său. "Dacă nu este în mod activ şi efectiv apărată, Constituţia riscă să fie redusă la un set de principii şi norme de drept frumoase, nobile, dar invalide, lipsite de orice valoare şi forţă. Iar atunci când Constituţia nu este respectată, sunt puse sub semnul incertitudinii înseşi construcţia democratică a statului şi întreaga sa ordine de drept", spune el....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 5 ani în urmă