Alpinistul Alex Găvan, mesaj de pe K2: Când inspiri, simţi cum aerul ce îţi pătrunde în plămâni doare / Mi-am îngăduit vreme să mă las pătruns de măreţia acestor locuri, să aud, să primesc şi să integrez ceea ce K2 are să mă îndrume – FOTO

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alpinistul Alex Găvan, mesaj de pe K2: Când inspiri, simţi cum aerul ce îţi pătrunde în plămâni doare / Mi-am îngăduit vreme să mă las pătruns de măreţia acestor locuri, să aud, să primesc şi să integrez ceea ce K2 are să mă îndrume – FOTO

Alpinistul Alex Găvan, care împreună cu italianca Tamara Lunger se pregăteşte să urce fără oxigen suplimentar pe vârful K2, de 8.611 metri, relatează, într-o ”Declaraţie de dragoste, recunoştinţă şi iertare de la 5000 de metri altitudine, de pe K2”, că pe munte temperatura este de -34 de grade, iar pe vârf ajunge la -68 de grade, că vântul a bătut cu până la 80 de kilometri pe oră, iar ”atunci când inspiri, simţi cum aerul ce îţi pătrunde în plămâni doare, la propriu”. El şi partenera sa de ascensiune aşteaptă următoarea fereastră de vreme bună pentru a putea continua traseul în siguranţă. Alex Găvan mulţumeşte tuturor celor care i-au trimis ”energie bună” şi care au avut răbdare cu el şi îngăduinţă, cere iertare celor faţă de care a greşit şi numeşte anul care ne aşteaptă ”un Dar imens, alcătuit din 365 de taine care aşteaptă să ni se dezvăluie cu abundenţă şi generozitate”. ””Fie să integrăm cu toţii adevărurile pe care le vom primi în tot acest timp cu înţelegere, blândeţe şi iubire de sine, pentru binele nostru cel mai înalt şi pentru binele cel mai înalt al celor din jurul nostru. ÎNTOTDEAUNA acest bine cel mai înalt fiind şi cel al mamei noastre, a tuturora, fabuloasa planetă pe care trăim”, încheie Găvan, care este şi activist de mediu.

Știri similare

Valeriu Gheorghiţă anunţă că sâmbătă numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus va fi depăşit de cel al persoanelor vaccinate / 771.239 de persoane au fost vaccinate de la debutul campaniei, iar 774.555 s-au infectat de la debutul pandemiei

Exclusiv

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că, sâmbătă, numărul persoanelor vaccinate îl va depăşi pe cel al persoanelor infectate de la începutul pandemiei. Până vineri, 771.239 de persoane au fost vaccinate de la debutul campaniei, iar 774.555 s-au infectat. ...

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grupul de Comunicare Strategică: 233 de cazuri noi de COVID-19 şi 5 decese, în ultimele 24 de ore/ A fost raportat un deces anterior, produs în octombrie, în Braşov/ La ATI sunt 60 de pacienţi cu COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, 233 de cazuri noi de COVID-19 - fiind prima dată după aproape două luni în care se depăşeşte pragul de 200 de infectări zilnice - şi 5 decese, în ultimele 24 de ore. A fost raportat un deces anterior, produs în luna octombrie, în judeţul Braşov. La ATI sunt internate 60 de persoane cu COVID-19. ...

Vizualizări: 452, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîmpeanu, despre elevii şi profesorii cu probleme medicale: Suntem obligaţi să le asigurăm predarea online/ Despre părinţii care vor să îşi ţină copiii acasă, fără a avea boli cronice: Nu pledez pentru acest drept de a alege varianta cea mai comodă

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, în cazul elevilor şi profesorilor cu vulnerabilităţi medicale, trebuie asigurată predarea online, în actele normative care vor fi emise urmând să fie reglementată şi situaţia copiiilor care locuiesc cu persoane cu boli cronice. Întrebat de ce nu poate opta un părinte să îşi ţină copilul acasă, în afara celor cu boli cronice, Cîmpeanu a afirmat: "Cred că toţi ne dorim întoarcerea la normalitate. Normalitate înseamnă sistemul aşa cum îl cunoaştem, care prevede învăţământul obligatoriu, care nu îţi dădea dreptul, înainte, când era normal, dacă vrei sau nu vrei să mergi la şcoală, nici dacă erai elev, nici dacă erai profesor. Deci eu nu pledez pentru acest drept de a alege varianta cea mai comodă pentru că mie îmi place să fac şcoală din dormitor sau din sufragerie în loc să mă deplasez"....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şefii Primăriei Iaşi afirmă că trimestrul doi din acest an a fost primul din 2017 încoace în care nu s-au mai depăşit indicatorii privind poluarea cu particule PM10 în municipiu

Şefii Primăriei Iaşi afirmă că trimestrul doi din acest an a fost primul din 2017 încoace în care nu s-au mai depăşit indicatorii privind poluarea cu particule PM10 în municipiu

Exclusiv

Primăria Iaşi susţine, marţi, că nivelul poluării a scăzut în municipiu, iar trimestrul doi din acest an a fost primul din 2017 încoace în care nu s-a înregistrat nicio depăşire a indicatorului care arată prezenţa particulelor în atmosferă. ...

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Sorin Cîmpeanu anunţă că doar 66% dintre elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat, mai puţin decât în alţi ani

Sorin Cîmpeanu anunţă că doar 66% dintre elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat, mai puţin decât în alţi ani

Exclusiv

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri seară, că doar 66% dintre elevii de clasele a XII-a şi a XIII-a s-au înscris pentru a susţine examenul de bacalaureat, mai puţin decât în alţi ani. Ministrul a precizat că există îngrijorări în rândul specialiştilor cu privire la riscul de abandon şcolar, problemele generate de pandemie suprapunându-se peste cele cronice ale educaţiei din România....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
STS, de Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţă 112: Numărul este apelat tot mai responsabil, de la an la an/ În 2020, peste 10,2 milioane de apeluri, 56,71% fiind apeluri de urgenţă/ aproape 500.000 de apeluri despre coronavirus

Reprezentanţii Sistemului de Telecomunicaţii Speciale (STS) au transmis, joi, de Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţă 112, că numărul este apelat, de la an la an, cu tot mai multă responsabilitate în România, scăzând numărul apelurilor care nu sunt urgente sau al farselor. În 2020, s-au înregistrat peste 10,2 milioane de apeluri, 56,71% fiind apeluri de urgenţă, majoritatea direcţionate către Ambulanţă. ...

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Constanţa: 35.000 de turişti sunt aşteptaţi să sosească pe litoral în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai/ Cluburile vor fi închise, iar circulaţia după ora 22 nu va fi permisă

Constanţa: 35.000 de turişti sunt aşteptaţi să sosească pe litoral în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai/ Cluburile vor fi închise, iar circulaţia după ora 22 nu va fi permisă

Exclusiv

Aproximativ 35.000 de turişti sunt aşteptaţi să sosească pe litoral în minivacanţa de Paşte şi 1 Mai, iar aceştia trebuie să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2. Cluburile vor fi închise în această perioadă, circulaţia nu va fi permisă după ora 22.00, cu excepţia nopţii de Înviere, iar atunci doar pentru cei care doresc să meargă la biserică. De asemenea, doar terasele vor fi deschise, iar magazinele se vor închide la ora 21.00. ...

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Constanţa: 16 elevi ai Colegiului Militar „Alexandru Ioan Cuza”, confirmaţi cu COVID-19, şase dintre ei fiind internaţi la spitalul mobil. Forţele Navale anunţă măsuri pentru limitarea infectărilor în instituţiile sale de învăţământ

Şaisprezece elevi ai Colegiului Naţional Militar "Alexandru Ioan Cuza" din Constanţa au fost confirmaţi cu COVID-19, şase dintre ei fiind internaţi la spitalul mobil, iar elevii care nu s-au îmbolnăvit sunt carantinaţi în spaţiile colegiului. Forţele Navale anunţă măsuri limitarea infectărilor în instituţiile sale de învăţământ....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tânărul vaccinat anti-COVID cu ser Pfizer şi la rapel cu ser Moderna anunţă că în Registrul de Vaccinare apare ca fiind neimunizat cu ambele doze: Telefonul de la medicul Gheorghiţă, acţiune de PR bunicică, pe care nu a exploatat-o la adevăratul potenţial

Bărbatul vaccinat anti-COVID cu ser de la Pfizer şi care la rapel a primit vaccinul companiei Moderna, într-un centru de imunizare din Bucureşti, reclamă că în statisticile oficiale apare ca neavând ambele doze şi susţine că gestul lui Valeriu Gheorghiţă de a-l suna, după eroarea produsă în centrul de vaccinare, a fost „o acţiune de PR bunicică, dar pe care domnul doctor nu a exploatat-o la adevăratul potenţial”, el subliniind că nu a primit „niciun număr de contact dacă apar probleme, niciun suport pentru efectuarea testului de anticorpi, nicio procedură în cazul în care se dovedeşte că nivelul de anticorpi este foarte scăzut”. Tânărul anunţă că în noaptea de după inocularea serului a avut stări febrile, frisoane şi dureri musculare. ...

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arafat, întrebat despre o eventuală carantinare a Capitalei: Din ce ştiu, au început să intensifice controalele/ DSP face analiza

Arafat, întrebat despre o eventuală carantinare a Capitalei: Din ce ştiu, au început să intensifice controalele/ DSP face analiza

Exclusiv

Şeful DSU, Raed Arafat, a fost întrebat, joi seară, despre o eventuală carantinare a municipiului Bucureşti şi a precizat că analiza epidemiologică este realizată de DSP, iar eventuale propuneri de noi restricţii vor putea fi discutate în Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Arafat a explicat că, din ce a discutat cu prefectul Capitalei, s-a început intensificarea controalelor pentru a verifica respectarea măsurilor impuse. ...

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderul Blocului Naţional Sindical: Trebuie refăcut în regim de urgenţă Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă / Nu e posibil ca un judeţ din România să primească bani din PNRR cât alte zece judeţe care nu corespund din punct de vedere al culorii politice

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, reclamă alocarea pe criterii politice către judeţe a fondurilor europene de care România beneficiază prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), el susţinând că judeţul Cluj ar primi, conform draft-ului documentului, peste trei miliarde de euro din cele 30 de miliarde. Costin susţine refacerea „în regim de urgenţă” a PNRR. ...

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MozaiQ: Persoanele transgender continuă să fie discriminate de autorităţile române

MozaiQ: Persoanele transgender continuă să fie discriminate de autorităţile române

Exclusiv

Asociaţia MozaiQ, organizaţie comunitară LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender), atrage atenţia cu privire la un caz recent de abuz al autorităţilor române în relaţia cu o persoană transgender, situaţie des întâlnită şi o realitate dură pentru comunitatea trans, potrivit unui comunicat remis News.ro. ...

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă