SUA acuză preşedinţia Rusiei de ”trierea” a sute de mii de ucraineni în vederrea anexării teritoriilor pe care le ocupă în Ucraina. ONU raportează acuzaţii credibile de transferuri forţate de copii ucraineni neînsoţiţi

Vizualizări: 406, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
SUA acuză preşedinţia Rusiei de ”trierea” a sute de mii de ucraineni în vederrea anexării teritoriilor pe care le ocupă în Ucraina. ONU raportează acuzaţii credibile de transferuri forţate de copii ucraineni neînsoţiţi

Statele Unite acuză Kremlinul de coordonarea unor vaste operaţiuni de ”triere” în Ucraina, cu scopul de a facilita o anexare a teritoriilor asupra cărora deţine controlul, relatează AFP.

”Avem informaţii potrivit cărora oficiali din administraţia prezidenţială rusă supervizează şi coordonează aceste operaţiuni de triaj” a sute de mii de persoane, a acuzat miercuri adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat american Vedant Patel.

Aceşti oficiali de la cel mai înalt nivel ”furnizează liste cu ucraineni de ţintit”, a acuzat el într-o conferinţă de presă.

”Rusia desfăşoară aceste operaţiuni în cadrul eforturilor sale vizând anexarea unor părţi ale teritoriului Ucrainei aflate sub controlul său”, a acuzat el.

TRANSFERURI FORŢATE DE COPII

ONU a raportat, tot miercuri, existenţa unor ”acuzaţii credibile cu privire la transferuri forţate de copii neînsoţiţi către teritoriul ocupat de Rusia sau către Federaţia rusă”, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU privind deplasări forţate în Ucraina.

Kievul denunţă cu regularitate ”deportări” care ar fi atins peste un milion de ucraineni.

Moscova dă asigurări că singurul său scop este să le permită civililor ”să evacueze” ”zone periculoase”.

Ucrainenii evacuaţi din oraşe asediate sau care părăsesc teritorii ocupate de trupe ruseşti sunt obligaţi să tranziteze prin centre.

OSCE se declara, într-un raport, la jumătatea lui iulie, ”grav îngrijorată” de tratamentul la care-i supune Moscova pe civilii ucraineni în ”lagăre de filtrare” menite să-i identifice pe cei suspectaţi de legături cu autorităţile de la Kiev.

Autorităţile americane au dezăluit miercuri o hartă care arată existenţa a zece astfel de ”centre” în estul Ucrainei şi destinaţiile ucrainenilor ”filtraţi” în acestea.

Potrivit Washingtonului, ucrainenii sunt interogaţi în aceste centre în vederea evaluării gradului de ”ameninţare” pe care-l reprezintă şi sunt fie autorizaţi să rămână în teritoriile aflate sub controlul rus, fie trimişi în Rusia.

Alte persoane sunt menţinute în detenţie, în estul Ucrainei sau în Rusia.

Secretarul de Stat american Antony Blinken acuza Rusia., în iulie, de ”deportări forţate” a până la 1,6 milioane de ucraineni.

Știri similare

Italia: Îi primim pe toţi turiştii cu paşaport de vaccinare

Italia: Îi primim pe toţi turiştii cu paşaport de vaccinare

Externe

Prim-ministrul italian Mario Draghi a declarat joi seară, într-o conferinţă de presă, că Executivul de la Roma este gata să redeschidă economia de la începutul lunii iunie sau chiar mai devreme şi că turiştii care vor sosi în Italia trebuie să prezinte un certificat ori paşaport de vaccinare anti-Covid....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O anchetă a Oficiului Naţional britanic de Statistică ONS contrazice o scădere a cazurilor de covid-19 raportată de serviciile de sănătate; spitalizările şi decesele, în creştere

O anchetă a Oficiului Naţional britanic de Statistică ONS contrazice o scădere a cazurilor de covid-19 raportată de serviciile de sănătate; spitalizările şi decesele, în creştere

Externe

Epidemia covid-19 a continuat să avanseze săptămâna trecută în Regatul Unit, arată un studiu realizat de către Oficiul Naţional britanic de Statistică (ONS) şi publicat vineri, care contrazice o scădere a bilanţului zilnic, raportată de către serviciile britanice de sănătate, relatează AFP....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zece concluzii ale Comisiei Europene după 18 luni de pandemie. Ce măsuri vor fi luate la nivelul UE pentru o mai bună anticipare a riscurilor la adresa sănătăţii publice

Zece concluzii ale Comisiei Europene după 18 luni de pandemie. Ce măsuri vor fi luate la nivelul UE pentru o mai bună anticipare a riscurilor la adresa sănătăţii publice

Externe

Lansarea unui sistem european de colectare a informaţiilor privind pandemiile nou şi îmbunătăţit în 2021, numirea unui epidemiolog-şef european, stabilirea unui cadru pentru activarea unei stări de urgenţă pandemică la nivelul UE şi a unui set de instrumente pentru situaţii de criză, o abordare mai coordonată şi mai sofisticată în ceea ce priveşte combaterea prezentării de informaţii eronate şi a dezinformării, se numără printre cele zece concluzii al Comisiei Europene desprinse în urma pandemiei de COVID-19 în ultimele 18 luni....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Regatul Unit îşi atinge obiectivul vaccinării tuturor persoanelor în vârstă de peste 50 de ani cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19

Regatul Unit îşi atinge obiectivul vaccinării tuturor persoanelor în vârstă de peste 50 de ani cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19

Externe

Regatul Unit şi-a atins, cu un uşor avans, obiectivul de a vaccina - până la jumătatea lui aprilie - cu o primă doză de vaccin împotriva covid-19 toate persoanele în vârstă de peste 50 de ani şi persoanele cele mai vulnerabile şi expuse, a anunţat Guvernul britanic, relatează AFP:...

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Numărul total al cazurilor de Covid-19 din India a depăşit joi 18 milioane

Numărul total al cazurilor de Covid-19 din India a depăşit joi 18 milioane

Externe

Numărul total al cazurilor de Covid-19 din India a depăşit joi 18 milioane, după un nou nivel record al cazurilor zilnice, groparii lucrează zi şi noapte pentru a îngropa victime, în timp ce alte sute sunt incinerate în parcuri şi parcări, relatează Reuters....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE îl sancţionează pe şeful juntei birmane, generalul Min Aung Hlaing

UE îl sancţionează pe şeful juntei birmane, generalul Min Aung Hlaing

Externe

Uniunea Europeană (UE) i-a sancţionat luni pe şeful juntei aflate la putere în Myanmar, generalul Min Aung Hlaing, pe nouă dintre ofiţerii de cel mai înalt rang din cadrul forţelor armate şi pe preşedintele Comisiei Electorale, cu privire la rolul în reprimarea din Myanmar după lovoitura de stat de la începutul lui februarie, relatează AFP....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un presupus membru Hezbollah, Salim Ayyash, fugar, condamnat de Tribunalul Special pentru Liban la închisoare pe viaţă în asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri

Un presupus membru Hezbollah, Salim Ayyash, fugar, condamnat de Tribunalul Special pentru Liban la închisoare pe viaţă în asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri

Externe

Tribunalul Special pentru Liban (TSL) l-a condamnat vineri la închsoare pe viaţă pe Salim Ayyash, în vârstă de 57 de ani, găsit vonovat de asasinat în augist şi fugar în prezent, un presupus membru al mişcării şiite libaneze Hezbollah, cu privire la participarea sa la asasinarea în 2005 a fostului premier libanez Rafic Hariri, relatează AFP....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Biden a autorizat un ajutor de urgenţă de până la 100 de milioane de dolari destinat refugiaţilor din Afganistan

Preşedintele Biden a autorizat un ajutor de urgenţă de până la 100 de milioane de dolari destinat refugiaţilor din Afganistan

Externe

Preşedintele american Joe Biden a autorizat un ajutor de până la 100 de milioane de dolari, dintr-un fon de urgenţă, pentru acoperirea nevoilor urgente ”neaşteptate” ale refugiaţilor, legate de situaţia din Afganistan, inclusiv pentru aplicanţii afgani de vize de imigraţie speciale, a anunţat Casa Albă....

Vizualizări: 675, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă