Wilian pleacă de la Corinthians, după ce a primit ameninţări cu moartea

Vizualizări: 278, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Wilian pleacă de la Corinthians, după ce a primit ameninţări cu moartea

Fostul jucător al echipelor Chelsea şi Arsenal, Willian, a părăsit Corinthians după ce a susţinut că el şi familia lui au primit ameninţări cu moartea în social media, relatează BBC.

Tânărul de 34 de ani a marcat o dată în 45 de meciuri de când s-a alăturat lui Corinthians de la Arsenal vara trecută.

Internaţionalul brazilian a fost deja legat de revenirea în Premier League, la Fulham.

„Willian ne-a cerut rezilierea [contractului]”, a declarat preşedintele Corinthians, Duilio Monteiro Alves.

„Suntem trişti să nu-l mai avem şi, de asemenea, pentru că nu a mers aşa cum ne aşteptam. Dar trebuie să-i păstrăm pe cei fericiţi aici”., a spus el.

Corinthians a pierdut cinci din ultimele nouă meciuri, iar Willian a jucat miercuri în manşa secundă, când echipa braziliană a fost eliminată din sferturile de finală ale Copa Libertadores de rivalii naţionali de la Flamengo.

„De câte ori Corinthians au pierdut şi nu am jucat bine, familia mea a primit ameninţări şi insulte pe reţelele de socializare – soţia mea, copiii mei, iar recent au început să-mi atace şi tatăl, sora mea”, a declarat Willian pentru site-ul Globo Esporte.

Știri similare

După Toronto, Nadal s-a retras şi de la Cincinnati

După Toronto, Nadal s-a retras şi de la Cincinnati

Sport

După ce s-a retras de la turneul de la Toronto, tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 4 ATP, a anunţat că nu va juca nici la Cincinnati Masters 1000 (15-22 august), informează lequipe.fr....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Manchester City, a XXI-a victorie consecutivă

Manchester City, a XXI-a victorie consecutivă

Sport

Manchester City a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-0), echipe Wolverhampton, în etapa a XXIX-a a campionatului englez de fotbal Premier League....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Borussia Dortmund a câştigat Cupa Germaniei

Borussia Dortmund a câştigat Cupa Germaniei

Sport

Formaţia Borussia Dortmund a câştigat, joi seară, Cupa Germaniei, învingând în finală, la Berlin, echipa RB Leipzig, scor 4-1....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FC Liverpool: Jordan Henderson a fost operat

FC Liverpool: Jordan Henderson a fost operat

Sport

FC Liverpool a anunţat, vineri, că Jordan Henderson a fost operat pentru o problemă la adductori, după ce a suferit o accidentare în zona inghinală la meciul de săptămâna trecută cu Everton....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Finală braziliană în Copa Libertadores

Finală braziliană în Copa Libertadores

Sport

Echipa braziliană Santos a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), formaţia argentiniană Boca Juniors, în manşa a doua a semifinalelor Copei Libertadores....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
TAS a redus la 18 luni suspendarea lui Christian Coleman

TAS a redus la 18 luni suspendarea lui Christian Coleman

Sport

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a redus, vineri, la 18 luni suspendarea pe doi ani în cazul sprinterului american Christian Coleman, campion mondial la 100 m....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă