Cel puţin un mort şi şaptesprezece răniţi la un festival de muzică electronică din Spania, după ce scena s-a prăbuşit din cauza vântului puternic

Vizualizări: 270, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Cel puţin un mort şi şaptesprezece răniţi la un festival de muzică electronică din Spania, după ce scena s-a prăbuşit din cauza vântului puternic

O persoană a murit şi cel puţin alte şaptesprezece au fost rănite, după ce vântul puternic a provocat prăbuşirea scenei la un festival de muzică electronică lângă oraşul spaniol Valencia, sâmbătă dimineaţa, au anunţat serviciile regionale de urgenţă, relatează Reuters.

Accidentul s-a petrecut la primele ore ale dimineţii la Festivalul Medusa, un festival de muzică electronică care se desfăşoară timp de şase zile în oraşul Cullera de pe coasta de est, la sud de Valencia.

Dintre răniţi, trei au suferit traumatisme grave, iar paisprezece au avut mai multe răni minore, au transmis serviciile regionale de urgenţă pe Twitter.

Festivalul a fost suspendat pentru moment ”din cauza vremii nefavorabile de la primele ore ale zilei de 13 august şi cu scopul de a garanta siguranţa participanţilor, angajaţilor şi artiştilor”, au anunţat organizatorii într-un comunicat pe pagina de Facebook a festivalului.

Locul festivalului a fost eliberat ”ca măsură preventivă pentru a facilita activitatea serviciilor de urgenţă şi securitate din cadrul Festivalului Medusa”, se mai arată în comunicat.

Presa spaniolă a relatat că şi alte structuri din cadrul evenimentui au fost avariate de vântul puternic.

Știri similare

SUA anunţă că urmează să concedieze, obligate de Kremlin, personalul local din Rusia al misiunilor diplomatice din Moscova, Vladivostok şi Ekaterinburg; 182 de angajaţi ruşi şi zeci de angajaţi temporar urmează să fie daţi afară

Externe

Departamentul de Stat american anunţă că Moscova îl obligă să concedieze angajaţii ruşi ai misiunilor diplomatice americane din Rusia - după ce Kremlinul a interzis Ambasadei Statelor Unite să mai aibă angajaţi ruşi înepând din august -, şi avertizează că plecarea acestora urmează să aibă un impact asupra operaţiunilor diplomaţiei americane în această ţară, relatează AFP....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Norvegia înregistrează un ”babyboom” neobişnuit în timpul pandemiei covid-19, după zece ani de scădere a natalităţii; o tendinţă similară se înregistrează în Finlanda, Suedia şi Olanda

Norvegia înregistrează un ”babyboom” neobişnuit în timpul pandemiei covid-19, după zece ani de scădere a natalităţii; o tendinţă similară se înregistrează în Finlanda, Suedia şi Olanda

Externe

Criza sanitară cauzată de covid-19 nu a încetinit naşterile în Norvegia, în pofida impactului negativ pe care-l au de obicei perioadele de insecuritate economică asupra acestui indicator, iar 13 700 de copii s-au născut în primele trei luni din 2021, cu aproape 700 de naşteri în plus faţă de primul trimestru din 2020, relatează Euronews....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin acuză SUA, în sesiunea de întrebări şi răspunsuri anuală, de implicare în incidentul HMS Defender; ”Chiar dacă am fi scufundat această navă, ar fi greu de imaginat că lumea ar fi intrat în al Treilea Război Mondial”, ”Lumea ştie că n-ar ieşi victorioasă din acest război”

Preşedintele rus Vladimir Putin acuză Statele Unite, în sesiunea sa de întrebări şi răspunsuri anuală cu ruşii, de faptul că sunt implicate în incidentul de săptămâna trecută la Marea Neagră vizând distrugătorul britanic HMS Defender, pe care îl denunţă drept o ”provocare”, relatează AFP....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Air France, KLM, Lufthansa, SAS, AirBaltic şi Singapore Airlines suspendă survolarea spaţiului aerian belarus, în urma unei recomandări a liderilor UE şi unor sancţiuni viznd regimul Lukaşenko după deturnarea unuiavion de linie european

Compania franceză Air France suspendă ”până la noi ordine” intrarea în spaţiul aerian belarus a aeronavelor sale, în urma unei recomandări în acest sens a liderilor Uniunii Europene (UE), care au cerut companiilor aeriene europene să ocolească spaţiul aerian al Belarusului şi au impus noi sancţiuni regimului lui Aleksandr Lukaşenko, acuzat de deturnarea unui avion de linie european la Minsk, cu scopul arestării opozantului politic Roman Protasevici, relatează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Viktor Orbán: Ungaria a atins pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate, astfel că terasele pot fi redeschise începând de sâmbătă dimineaţă

Viktor Orbán: Ungaria a atins pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate, astfel că terasele pot fi redeschise începând de sâmbătă dimineaţă

Externe

Ungaria a atins pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate, astfel că terasele pot fi redeschise începând de sâmbătă dimineaţă, a anunţat prim-ministrul ungar Viktor Orbán, în cadrul emisiunii "Bună dimineaţa, Ungaria!" a postului naţional Radio Kossuth, conform MTI. ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Afganistan: Femeile vor putea studia la universitate, susţin talibanii

Afganistan: Femeile vor putea studia la universitate, susţin talibanii

Externe

Ministrul interimar pentru Învăţământ Superior din guvernul taliban a afirmat, duminică, că afganele vor putea studia la universitate, însă nu în clase mixte, noul regim arătându-şi intenţia de a propune un program de învăţământ “islamic şi rezonabil”, informează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Boris Johnson consideră ”indestructibilă” relaţia cu SUA după prima întâlnire cu Joe Biden, în care au abirdat ”25 de subiecte”, inclusiv ”Protocolul nord-irlandez” şi cazul Harry Dunn, un tânăr britanic ucis într-un accident de soţia unui diplomat american

Premierul britanic Boris Johnson consideră ”indestructibilă” relaţia Regatului Unit cu Statele Unite după ce s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden, înaintea summitului G7, care se deschide vineri, relatează AFP....

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Trump lansează un nou site prin care să păstreze contactul cu susţinătorii săi, 45office.com, care-i elogiază preşedinţia, după ce a fost dat afară din reţele de socializare în urma atacului sângeros de la Capitoliu

Fostul preşedinte Donald Trump şi fosta Primă Doamnă Melania Trump anunţă un nou site - 45office.com -, menit să-i ţină în contact cu susţinătorii, care pot să ceară mulţumiri personalizate în urma participării la evenimente, relatează Axios....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă