Germania urmează să scadă la 19°C încălzirea în clădiri publice

Vizualizări: 285, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Germania urmează să scadă la 19°C încălzirea în clădiri publice

Germania, care se teme de o penurie de gaze naturale, urmează să scadă în această iarnă încălzirea în toate clădirile – mai puţin în spitale şi instituţii sociale – prevăzute cu termostat, care nu va putea depăşi 19°C, anunţă vineri ministrul german al Economiei, Robert Habeck, relatează AFP.

Ecologistul Robert Habeck, care este totodată ministrul Ptotecţei Mediului, a prezentat încă din iulie măsuri în vederea economisirii energiei.

”În afară (de aceste măsuri), nu va mai trebui să se încălzească la peste 19°C clădirile publice, bineînţeles cu excepţia spitalelor şi instituţiilor sociale”, anunţă el într-un interviu acordat cotidianului Süddeutsche Zeitung.

”Vom da decret” în acest sens, anunţă el, potrivit unui fragment din acest interviu care urmează să fie publicat sâmbătă.

Clădiri şi monumente istorice urmează să nu mai fie iluminate noaptea, o măsură pe care unele oraşe din Germania, ca Berlinul, au adoptat-o.

”În domeniul muncii sunt necesare alte economii”, apreciază Robert Habeck, care dă asigurări că au loc negocieri cu Ministerul Muncii şi partenerii sociali.

Guvernul cancelarului social-democrat Olaf Scholz îndeamnă de mai multe săptămâni la o mobilizare naţională în vederea realizării unor economii de energie, ale cărei preşuri au ”explodat”, în contextul în acre aprovizionarea s-ar putea deteriora în această iarnă, din cauza Războiului rus din Ucraina.

Toamna şi iarna se anunţă redutabile în principalele economii europene, din cauza unei crize energetice ”care abia urmează să afecteze economia”, avertizează ministrul german al Economiei, care prevede ”o iarnă dificilă”.

O campanie destinată profesioniştilor şi particularilor a fost lansată în vederea promovării anumitor practici, precum scăderea climatizării clădirilor, privilegierea transporturilor în comun şi cumpărarea unor capete de duş mai economice cu apa.

Multe oraşe au scăzut temperatura apei piscinelor şi iluminatul public.

Municipalitatea Augsbourgului, în Bavaria, vrea să oprească anumite semafoare.

Germania depindea la începutul lui iunie în proporţie de 35% de gazele naturale ruseşti pe care le importă, o scădere importantă faţă de nivelul de 55% dinaintea Războiului din Ucraina.

Încălzirea gospodăriilor este asigurată, în proporţie de peste 50%, cu gaze naturale.

Știri similare

Charles Michel reafirmă în Lugansk susţinerea UE a Ucrainei împotriva Rusiei, care nu este un mediator, ci o parte a războiului din Donbas

Charles Michel reafirmă în Lugansk susţinerea UE a Ucrainei împotriva Rusiei, care nu este un mediator, ci o parte a războiului din Donbas

Externe

Uniunea Europeană (UE) susţine ferm Ucraina, dă asigurări preşedintele Consiliului European Charles Michel. într-o vizită de două zile în această fostă republică sovietică, aflată din 2014 în conflict cu Rusia, care nu este un mediator, ci o parte a războiului din Donbas între forţele ucrainene şi separatişti proruşi, relatează Euronews....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernatorul democrat Gavin Newsom interzice fracturarea hidraulică în California începând din 2024 şi vrea să oprească orice exploatare petrolieră până în 2045

Guvernatorul democrat Gavin Newsom interzice fracturarea hidraulică în California începând din 2024 şi vrea să oprească orice exploatare petrolieră până în 2045

Externe

Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a anunţat că vrea să interzică fracturarea hidraulică - începând din 2024 -, o controversată procedură de extracţie a hidrocarburilor, din cauza impactului pe care-l are asupra mediului, cu obiectivul de a opri apoi orice exploatare petrolieră până cel mai târziu în 2045, relatează AFP....

Vizualizări: 398, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un artist turc, Müjdat Gezen, riscă închisoarea, acuzat de insutarea lui Recep Tayyip Erdogan

Un artist turc, Müjdat Gezen, riscă închisoarea, acuzat de insutarea lui Recep Tayyip Erdogan

Externe

Actorul şi poetul turc Müjdat Gezen, în vârstă de 77 de ani, cunoscut prin francheţea şi veselia sa, încarcerat în urma puciului din 1980, ar putea deveni ultima dintre victimele luptei preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan împotriva celor pe care-i numeşte în derâdere ”aşa-zişi artişti” şi riscă să ajungă înapoi după gratii, luni, după ce l-a criticat pe şeful statului într-o emisiune televizată, relatează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Acroşaj verbal dur în faţa presei, la Ankara, între miniştrii turc şi grec de Externe Mevlut Cavusoglu şi Nikos Dendias, o escaladare de rău augur în continuare dialogului turco-grec

Acroşaj verbal dur în faţa presei, la Ankara, între miniştrii turc şi grec de Externe Mevlut Cavusoglu şi Nikos Dendias, o escaladare de rău augur în continuare dialogului turco-grec

Externe

Miniştrii de Externe grec şi turc s-au opus într-un acroşaj verbal dur şi şi-au etalat în mod public divergenţele în mai multe dosare, la Ankara, o escaladare de rău augur în continuare dialogului celor două ţări, relatează AFP....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Medic: Jair Bolsonaro ar putea fi externat astăzi

Medic: Jair Bolsonaro ar putea fi externat astăzi

Externe

Starea de sănătate a lui Jair Bolsonaro s-a îmbunătăţit, astfel că preşedintele brazilian, spitalizat pentru o ocluzie intestinală, ar putea fi externat astăzi, a anunţat medicul Antonio Macedo, potrivit AFP....

Vizualizări: 393, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ursula von der Leyen, privată de scaun la o reuniune, la Ankara, cu Recep Tayyip Erdogan şi Charles Michel, un incident diplomatic comentat amplu pe Internet

Ursula von der Leyen, privată de scaun la o reuniune, la Ankara, cu Recep Tayyip Erdogan şi Charles Michel, un incident diplomatic comentat amplu pe Internet

Externe

Preşedinţii Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen şi Consiliului European Charles Michel s-au întâlnit marţi, la Ankara, cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, însă nu îngrijorările Uniunii Europene (UE) cu privire la situaţia drepturilor omului în Turcia, principalul motiv al acestei vizite, i-au făcut pe navigatori pe Internet să reacţioneze....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ungaria a ridicat restricţiile privind nunţile. După două încercări ratate, medicii Marton şi Eniko se căsătoresc

Ungaria a ridicat restricţiile privind nunţile. După două încercări ratate, medicii Marton şi Eniko se căsătoresc

Externe

Marton Aszalos, un tânăr paramedic al ambulanţei maghiare şi medicul veterinar Eniko Tokacs-Mathe au trebuit să-şi anuleze nunta de două ori în timpul pandemiei şi, în sfârşit, se pregătesc pentru marea lor zi în această vară, deoarece restricţiile COVID-19 din Ungaria sunt ridicate, scrie Reuters....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, prelungită în Catalonia până la 6 august; restricţii ale vieţiide noapte în Valencia, arhipelagul Baleare şi Andaluzia; Galicia şi Tenerife cer certificat de vaccinare sau test negativ în hoteluri, baruri şi restaurante

Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii impusă la Barcelona şi într-o mare parte a regiunii turistice a Cataloniei - cea mai afectată în Spania de noul val al epidemiei covid-19 - a fost prelungită joi, în contextul în care Spania dă primele semne de stabilizare, relatează AFP....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 – Momente de reculegere în întreg oraşul New York. Preşedintele Biden, alături de Clinton şi Obama la comemorare

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 – Momente de reculegere în întreg oraşul New York. Preşedintele Biden, alături de Clinton şi Obama la comemorare

Externe

Primul moment de reculegere în întreg oraşul New York a fost ţinut sâmbătă, în memoria victimelor atacurilor teroriste din urmă cu 20 de ani, la ora locală 08:46. La memorialul creat pe locul fostelor clădiri World Trade Center se află şi cuplul prezidenţial Biden, foştii preşedinţi Bill Clinton şi Barack Obama şi alţi politicieni....

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
O italiancă, vaccinată la Toscana, din greşeală, cu şase doze de vaccin împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech; tânăra stagiară în Medicină, plasată sub observaţie într-un spital

O italiancă, vaccinată la Toscana, din greşeală, cu şase doze de vaccin împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech; tânăra stagiară în Medicină, plasată sub observaţie într-un spital

Externe

Unei tinere italience i s-au administrat din greşeală şase doze de vaccin împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech, iar tânăra a fost plasată sub observaţie, într-o stare de sănătate bună, la un spital din Toscana (centru), dezvăluie luni agenţia italiană de presă AGI, relatează AFP....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Indonezia din nou lovită de un cutremur: şapte victime

Indonezia din nou lovită de un cutremur: şapte victime

Externe

Principala insulă din Indonezia, Java, a fost din nou zguduită sâmbătă de un seism, de magnitudine 6, provocând moartea a cel puţin şapte persoane în regiunea Malang (est), potrivit ultimului bilanţ anunţat de autorităţi, scrie AFP....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Analişti: Statele din Golf nu vor fi descurajate de alegerea unui preşedinte de orientare dură în Iran, dar discuţiile ar putea deveni mai dificile

Analişti: Statele din Golf nu vor fi descurajate de alegerea unui preşedinte de orientare dură în Iran, dar discuţiile ar putea deveni mai dificile

Externe

Statele arabe din Golf nu vor fi descurajate, probabil, de alegerea unui judecător de orientare dură ca preşedinte al Iranului, în discuţiile pentru îmbunătăţirea legăturilor cu Teheranul, dar acestea ar putea deveni mai dificile, potrivit analiştilor intervievaţi de Reuters....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă